Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Agricultorii primesc ajutor de la Guvern

Publicat

pe

Producătorii agricoli şi cei din sectorul piscicol – persoane fizice sau juridice – vor fi sprijiniți să obțină finanțare pentru campania agricolă de primăvară, pentru achiziționarea de terenuri agricole în vederea extinderii exploatațiilor, precum și pentru modernizarea și eficientizarea acestora, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate astăzi de Guvern.

Măsurile adoptate de Guvern au în vedere creșterea procentului de garantare pentru fermierii care solicită credite pentru achiziţionarea de terenuri agricole, extinderea categoriei de beneficiari și simplificarea procedurilor în domeniul garantării, toate acestea având scopul să faciliteze accesul la credite și, implicit, să asigure condiții pentru creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene alocate României pentru agricultură şi piscicultură.

Actul normativ modifică și completează trei acte normative care legiferează aspecte legate de finanțarea domeniului agricol (OUG nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului-cadru cu CE și FMI și OUG 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării).

Prin actul normativ adoptat astăzi crește procentul de garantare a creditelor acordate fermierilor pentru achiziţia de terenuri agricole de la 50% la 80%, se propun măsuri de reducere a comisionului de garantare de la 3,8% la 2% și se extinde categoria potențialilor beneficiari atât în sectorul agricol, cât și în acvacultură.

 

Aceste garanții se acordă pentru următoarele tipuri de credite și procent maxim de garantare:

 

    Credite acordate de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri cu destinație agricolă (până la maximum  80% din valoarea creditului); în acest caz,  diferența de 20% va fi acoperită din alte surse (respectiv terenul achiziționat şi/sau alte bunuri aflate în proprietatea acestora sau a terților garanți).  Modificarea adusă astăzi de Guvern, inclusiv creșterea procentului de garantare de la 50% la 80 %, are în vedere faptul ca în prezent instituțiile finanțatoare iau în garanție terenuri cu destinație agricolă la aprox. 40% din valoarea acestuia, diferența neputând fi acoperită de beneficiari.

    Credite acordate de instituţiile finanţatoare fermierilor pentru finanţarea  producției agricole, finanțarea  producției piscicole și a investiţiilor în domeniul agricol si cel al acvaculturii, altele decât cele finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 până la maximum 80% din valoarea acestora;

    Credite acordate de instituțiile finanțatoare beneficiarilor PNDR 2014 – 2020, respectiv POPAM 2014-2020, pentru finanțarea proiectelor  de investiții sprijinite prin aceste programe până la maximum 80 % din valoarea acestora;

Potrivit reglementărilor în vigoare, (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43 /2013) se acordă garanții de până la 50% din valoarea creditelor contractate de fermieri pentru extinderea suprafețelor exploatate –  garanții pentru achiziția de terenuri agricole – și de 80% în cazul creditelor pentru stimularea producției agricole, zootehnice și de investiţii în aceste domenii. Garanțiile din prevederile prezentului act normativ se acordă pentru toate tipurile de credite cu o valoare de până la 3.000.000 euro, respectiv 2.400.000 euro valoarea garanției.

Actul normativ adoptat astăzi include reglementări privind  sursa de finanțare, statutul sumelor din care se constituie plafonul de garantare, condițiile de accesare a garanțiilor, regimul sumelor acordate, a dobânzilor încasate și a comisioanelor de garantare. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru recuperarea valorii garanției executată de instituția finanțatoare în situația în care beneficiarii nu-și respectă obligațiile contractuale,   prin înlocuirea biletului la ordin (pe care îl emitea împrumutatul în favoarea Fondurilor de garantare ca măsură asiguratorie, în conformitate cu prevederile actului normativ) cu contractul de fidejusiune, instrument acceptat și utilizat în prezent de instituțiile finanțatoare, care securizează fondurile naţionale pe seama cărora se acordă aceste garanţii. 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Alaiul Colindătorilor aduce tradiții și obiceiuri de Crăciun, la Timișoara

Publicat

pe

Peste 250 de colindători din județul Timiș vor sosi la  Timișoara în 19 decembrie 2025,  cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de Crăciun.

Alaiul colindătorilor este alcătuit din Ansamblul Profesionist Banatul, Grupul de colindători „Steluțe Bănățene” din Buziaș, Ansamblul „Iorgovanu Comloșan” din Comloșu Mare, Fanfara „Bega” din Timișoara, dubași din Pietroasa, Curtea și Margina, Ansamblul „Junii Timișului” din Timișoara, dubași din Tomești, colindători de la Școala gimnazială din Bârna, Ansamblul „Bujorii Banatului” al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș și Ansamblul Casei de Cultură din Buziaș.

Vineri, 19 decembrie 2025, începând cu ora 11:30, alaiul se va deplasa de la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, situat pe strada E. Ungureanu nr. 1, urmând traseul pe strada Eugeniu de Savoya și Bastionul Theresia.

Colindătorii vor ajunge la Palatul Administrativ din Timișoara în jurul orei 12:00, unde vor susține un moment artistic dedicat sărbătorilor de iarnă.

În continuare, alaiul se va deplasa pe Bulevardul Revoluției din 1989, Piața Libertății, strada Alba Iulia și Piața Victoriei, unde va avea loc un spectacol de colinde.

În jurul orei 13:30, alaiul colindătorilor se va îndrepta spre Mitropolia Banatului, unde va fi prezentat un moment artistic specific sărbătorilor de Crăciun.

Evenimentul este posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.

Citeste mai mult

Administrație

36 de ani de la Revoluția din decembrie ’89. PROGRAMUL manifestărilor organizate la Timișoara

Publicat

pe

În decembrie 1989, la Timișoara, curajul a învins frica, iar solidaritatea a schimbat cursul istoriei. Sacrificiul eroilor martiri a deschis României drumul spre libertate și democrație.

La 36 de ani de la Revoluție, alături de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, asociațiile de revoluționari și Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei, Primăria Municipiului Timișoara organizează o serie de manifestări comemorative în onoarea eroilor martiri și a libertății câștigate prin sacrificiul lor.

PROGRAM

1-21 decembrie: Iulius Town – Expoziția „35+1. Evadare din epoca de aur”; Organizator: Casa de Cultură Partener: Societatea Timișoara

15 decembrie

ora 10:00 – Piața Maria – CIRCUIT 89, Concurs de tip „treasure hunt”, cu premii, pentru liceeni, despre Revoluția din Decembrie 1989; Organizator: Casa de Cultură

ora 16:00 – Galeria Park, UAP (Str. G. Enescu nr.1) – Vernisajul expoziției de pictură „In memoriam” – Perioadă: 15.12.2025-30.01.2026; Organizator: Asociația A.L.T.A.R. 1989 Parteneri: Casa de Cultură și U.A.P.

16 decembrie

ora 13:00 – Foaierul Operei – „36 de ani de la declanșarea revoluției române din Decembrie 1989 de la Timișoara”, ediția XX

Lansare de carte: „Revoluţia din 1989, pe scurt”, de Marius Mioc

Premierea elevilor participanți la concursul de arte „36 de ani de la declanșarea revoluției române din Decembrie 1989 de la Timișoara”, ediția XX

Premierea elevilor participanți la concursul județean de istorie „Curajul, determinarea și sacrificiul tinerilor din Timișoara în timpul Revoluției din Decembrie 1989, în lupta contra comunismului” (ediția a XIII-a)

ora 15:00 – Sala de ședințe Primăria Timișoara – Ședința festivă a Consiliului Local Timișoara; Organizator: Primăria Timișoara

ora 17:30 – Piața Victoriei – Moment de reculegere și aducere aminte, în onoarea Eroilor Revoluției Române, cu aprinderea „candelelor nemuririi”; Organizator: Asociația A.L.T.A.R. 1989

ora 18:00 – Piața Victoriei – Concert Monokrom, Pandora, The Weekend Band; Organizator: Casa de Cultură

ora 23:45 – Biserica Martirilor – Sfânta Liturghie; Organizator: Asociația 17 Decembrie, a Răniților și Familiilor Îndoliate în Revoluția din Decembrie 1989; Partener: Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei

17 decembrie

ora 10:00 – Catedrala Mitropolitană – Slujba de pomenire a eroilor martiri

ora 10:30 – Monumentul Crucificării – Depunere de coroane

ora 12:00 – Biserica Martirilor – Slujbă de pomenire a eroilor martiri

ora 14:00 – Cimitirul Eroilor – Slujbă de pomenire a eroilor martiri

ora 18:00 – Catedrala Mitropolitană – Moment de reculegere pe treptele; Organizator: Asociația 17 Decembrie, a Răniților și Familiilor Îndoliate în Revoluția din Decembrie 1989; Parteneri: Casa de Cultură și Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei

18 decembrie

ora 10:00 – Pelerinaj la Monumentele Revoluției din Timișoara, în parteneriat cu 17 școli și licee din Timișoara

ora 18:00 – Catedrala Mitropolitană – Depunere de candele pe treptele Catedralei; Organizator: Forumul Revoluției din Decembrie 1989 Libertatea

19 decembrie

ora 14:00 – Sala Revoluției – Simpozion „In memoriam Claudiu Iordache”, Consiliul Județean Timiș

19-20 decembrie – Pelerinaj pe urmele cenușii Eroilor Martiri, București și Popești-Leordeni

20 decembrie

ora 12:00 – Piața Victoriei – Declanșarea sirenei pentru a marca dobândirea, de către Timișoara, a statutului de oraș liber de comunism; Organizator: Casa de Cultură și SALVO

ora 18:00 – Piața Victoriei – ROCK FOR REVOLUTION

Citeste mai mult

Locale

Podul Iuliu Maniu din Timișoara va fi modernizat

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii), una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță din prezent. Primele intervenții sunt programate de către firma câștigătoare – TEHNODOMUS – în perioada ianuarie-februarie, în funcție de condițiile meteo.

“Este primul șantier nou al anului viitor și o investiție pe care o pregătim de mult timp. Podul de la fosta Fabrică de Țigări, construit în anii ’70, este într-o stare avansată de degradare și avea nevoie urgentă de această investiție pentru a răspunde cerințelor actuale de trafic și siguranță. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri europene consistente pentru această lucrare și că putem moderniza una dintre cele mai importante legături dintre Gara de Nord și Calea Șagului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția Primăriei Timișoara vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens, cu lățimea de 3,50 metri fiecare. Totodată, trotuarele vor fi lărgite până la 1,75 m, pentru a oferi mai mult spațiu pietonilor, și vor fi amenajate piste pentru biciclete. Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat arhitectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori, pentru îmbunătățirea calității aerului și a aspectului urban. După finalizarea lucrărilor, municipalitatea va putea reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, Intervenția regională 4.1 Mobilitate Urbană Sustenabilă. Lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu se ridică la valoarea de aproximativ 8 milioane de euro (TVA inclus) și sunt programate să fie finalizate până în februarie 2027.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite