Ne găsiți și pe:

Actualitate

Agricultorii primesc ajutor de la Guvern

Publicat

pe

Producătorii agricoli şi cei din sectorul piscicol – persoane fizice sau juridice – vor fi sprijiniți să obțină finanțare pentru campania agricolă de primăvară, pentru achiziționarea de terenuri agricole în vederea extinderii exploatațiilor, precum și pentru modernizarea și eficientizarea acestora, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate astăzi de Guvern.

Măsurile adoptate de Guvern au în vedere creșterea procentului de garantare pentru fermierii care solicită credite pentru achiziţionarea de terenuri agricole, extinderea categoriei de beneficiari și simplificarea procedurilor în domeniul garantării, toate acestea având scopul să faciliteze accesul la credite și, implicit, să asigure condiții pentru creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene alocate României pentru agricultură şi piscicultură.

Actul normativ modifică și completează trei acte normative care legiferează aspecte legate de finanțarea domeniului agricol (OUG nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului-cadru cu CE și FMI și OUG 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării).

Prin actul normativ adoptat astăzi crește procentul de garantare a creditelor acordate fermierilor pentru achiziţia de terenuri agricole de la 50% la 80%, se propun măsuri de reducere a comisionului de garantare de la 3,8% la 2% și se extinde categoria potențialilor beneficiari atât în sectorul agricol, cât și în acvacultură.

 

Aceste garanții se acordă pentru următoarele tipuri de credite și procent maxim de garantare:

 

    Credite acordate de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri cu destinație agricolă (până la maximum  80% din valoarea creditului); în acest caz,  diferența de 20% va fi acoperită din alte surse (respectiv terenul achiziționat şi/sau alte bunuri aflate în proprietatea acestora sau a terților garanți).  Modificarea adusă astăzi de Guvern, inclusiv creșterea procentului de garantare de la 50% la 80 %, are în vedere faptul ca în prezent instituțiile finanțatoare iau în garanție terenuri cu destinație agricolă la aprox. 40% din valoarea acestuia, diferența neputând fi acoperită de beneficiari.

    Credite acordate de instituţiile finanţatoare fermierilor pentru finanţarea  producției agricole, finanțarea  producției piscicole și a investiţiilor în domeniul agricol si cel al acvaculturii, altele decât cele finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 până la maximum 80% din valoarea acestora;

    Credite acordate de instituțiile finanțatoare beneficiarilor PNDR 2014 – 2020, respectiv POPAM 2014-2020, pentru finanțarea proiectelor  de investiții sprijinite prin aceste programe până la maximum 80 % din valoarea acestora;

Potrivit reglementărilor în vigoare, (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43 /2013) se acordă garanții de până la 50% din valoarea creditelor contractate de fermieri pentru extinderea suprafețelor exploatate –  garanții pentru achiziția de terenuri agricole – și de 80% în cazul creditelor pentru stimularea producției agricole, zootehnice și de investiţii în aceste domenii. Garanțiile din prevederile prezentului act normativ se acordă pentru toate tipurile de credite cu o valoare de până la 3.000.000 euro, respectiv 2.400.000 euro valoarea garanției.

Actul normativ adoptat astăzi include reglementări privind  sursa de finanțare, statutul sumelor din care se constituie plafonul de garantare, condițiile de accesare a garanțiilor, regimul sumelor acordate, a dobânzilor încasate și a comisioanelor de garantare. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru recuperarea valorii garanției executată de instituția finanțatoare în situația în care beneficiarii nu-și respectă obligațiile contractuale,   prin înlocuirea biletului la ordin (pe care îl emitea împrumutatul în favoarea Fondurilor de garantare ca măsură asiguratorie, în conformitate cu prevederile actului normativ) cu contractul de fidejusiune, instrument acceptat și utilizat în prezent de instituțiile finanțatoare, care securizează fondurile naţionale pe seama cărora se acordă aceste garanţii. 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite