Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

3 din 8 români consumă apă nepotabilă!

Publicat

pe

Asociația pentru Protecția Consumatorilor (APC) atenționează că 3 din 8 români consumă apă nepotabilă. De altfel, APC precizează și faptul că producătorii nu sunt obligați să declare compoziția chimică a apei după o structură standardizată, astfel unii consumatori cumpără apă îmbuteliată fără să știe ce conține.

Temerile majore legate de apa de consum vizează două aspecte: cantitatea de apă viitoare și calitatea apei pe care o folosim, ambele constituind provocări perene. De câteva decenii, toată populația lumii trăiește într-un adevărat vaier referitor la viitorul apei: presa scrisă, radioul, televiziunea, organizațiile de protecție a mediului, școala, instituțiile guvernamentale desfășoară campanii permanente de informare, conștientizare și incitare la atitudine în favoarea grijii față de apă. Se recunoaște că circuitul apei în natură constituie un lanț de procese deosebit de complexe și sensibile, în care acțiunile omului pot avea efecte grave, de durată.

Potrivit APC, 1000 de litri de apă de la robinet costă între 2,94 lei și 4,50 lei, în timp ce 1.000 de litri de apă minerală naturală plată îmbuteliată costă între 720 lei și 1.068 lei! Aceștia subliniază că cu 720 de lei putem cumpăra 248 mc de apă de la robinet, adică apa necesară unui adult timp de 5 ani la un consum mediu de 4 mc pe lună, precizând de altfel că 1.000 de litri de apă de masă îmbuteliată costă 395 lei, dar nu știe ce conține!

 

Consumul de apă se dublează la fiecare două decenii

 

Estimări pesimiste arată că apa va deveni în viitorul apropiat un mijloc în acțiunile teroriste și un element generator de conflicte între țări. Paradoxal, consumul de apă crește într-un ritm care depășește cu mult dinamica demografică, consumul de apă dublându-se la fiecare două decenii. În ultimii 17 ani costul apei potabile în București a crescut de 11 ori, de la 0,3967 lei în anul 2000 la 4,50 lei în anul 2017. Frecvența crescută a ploilor torențiale și a ruperilor de nori a evidențiat că rețelele de canalizare și preluare a apelor pluviale nu fac față acestor fenomene, revărsările rețelelor de canalizare producând daune uriașe și amenințând sănătatea publică.

În peisajul dezbaterilor pe această temă se remarcă și critici pertinente chiar din interiorul societăților „vinovate“ de această stare de lucruri: orientarea producției alimentare către formule de producție în sistem industrial solicită intens rețelele de apă, fiecare produs care face obiectul de consum sau folosință cotidiană fiind realizat cu cantități incredibil de mari de apă, comparabil cu sistemele clasice de producție (industria casnică, prepararea hranei în casă etc.). Într-un autoproces de conștiință, unii autori occidentali constată că Occidentul importă materii prime agricole din țările sărace care au mari probleme cu apa, importuri care înglobează de fapt uriașe cantități de apă din acele spații atât de încercate și estimează că nu va dura mult până când etichetele produselor din Occident vor menționa și cantitatea de apă consumată pentru realizarea lor.

Obligațiile producatorilor de apă potabilă

 

Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, să afişeze programul şi numărul de telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei potabile produse şi distribuite. Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţia deservită de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.

Tarifele la apa potabilă și apa menajeră sunt aprobate prin avizul A.N.R.S.C. (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice), după o verificare riguroasă a tuturor componentelor de preț, în conformitate cu regulile din Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă și de canalizare, finanțate prin fonduri publice acordate de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile. Tariful trebuie să acopere costurile de operare ulterior finalizării investiției și o parte din costurile de amortizare a cheltuielilor de capital, ținând cont de nivelul acceptat al ratei de suportabilitate, calculată în condițiile legii.

Un alt cost suportat de către consumatori este cel al apei meteorice sau pluviale. Costul acesteia variază între 0,14 lei/mc (Pitești) și 0,92 lei/mc (București). Conform  Contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, stabilirea cantităţii de apă pluvială (Qm) preluată în reţeaua de canalizare se determină prin înmulţirea cantităţii specifice de apă pluvială comunicată de Autoritatea Naţională de Meteorologie pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator (cu excepţia persoanelor fizice și a asociaţiilor de proprietari/locatari), verificate cu datele din actul de proprietate şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-1:2006.

Apele uzate menajere sunt apele de canalizare rezultate din folosirea apei de către persoanele fizice, care rezultă mai ales din metabolismul uman şi din activităţi menajere şi igienico-sanitare.

Tariful la apa potabilă furnizată în sistem centralizat în primele 10 orașe ale țării

 

București – 4,50 lei/mc

 

Constanța – 4,46 lei/mc

 

Galați – 4,19 lei/mc

 

Brașov – 4,09 lei/mc

 

Craiova – 3,97 lei/mc

 

Iași și Oradea – 3,49 lei/mc

 

Timișoara – 3,11 lei/mc

 

Ploiești – 3,01 lei/mc

 

Cluj – 2,94 lei/mc

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro

Publicat

pe

Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.

Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.

Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.

După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.

Înscrieri

Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.

Probele sunt programate astfel:

23 mai – pentru ciclul primar

24 mai – pentru gimnaziu.

Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.

Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.

Premii pentru elevi

Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:

6 × Locul I: 5.000 lei

6 × Locul II: 4.000 lei

6 × Locul III: 2.500 lei.

În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.

Premii pentru profesori

Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.

Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.

Concursul „Natura dintre Ape” este organizat de Veolia România, cu sprijinul platformei Educație Privată, și se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a din întreaga țară.

Pentru mai multe informații:

organizare@naturadintreape.ro

Liviu Ardelean | 0746387874

Video explicativ:

Citeste mai mult

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite