Social
Avertisment. Creșterile salariale provoacă deja efecte în economie
Publicat
acum 9 anipe
de
Adina Pop

Creşterile salariale din ultima perioadă, precum şi informaţiile privind viitoarele majorări, au început deja să provoace efecte în economie, avertizează oamenii de afaceri.
Pentru a acoperi cheltuielile la buget, Guvernul a găsit diferite soluţii iar primele care au avut de suferit au fost companiile profitabile ale statului. Patronii se tem însă că lucrurile nu se vor opri aici. Cea mai bună soluţie ar fi însă o creștere a productivității economiei, recomandă Banca Naţională a României.
”Acest Guvern trebuie să înțeleagă că trebuie să apese pe mai multe pedale. Nu se poate înainta doar cu salariile. Riscul cel mai mare e să ajungem în situaţia unui guvern, oricare, care să dea cu o mână şi să ia cu două. Raportul salarii – productivitate nu se face în niciun cabinet din lume sau în România, ci pe piaţă”, spune Adrian Vasilescu, reperzentant BNR.
Guvernul a început deja să adopte măsuri pentru a face rost de bani la buget, deocamdată de la companii. La începutul anului a hotărât ca 90% din profitul firmelor de stat să ajungă în vistieria Finanţelor. O altă sursă de fonduri va veni din păstrarea taxei de 60% pe veniturile suplimentare obţinute de companiile de gaze, adică peste un miliard de lei.
În plus, companiile de stat vor trebui să verse la buget toţi banii din rezerve, care ar fi trebuit folosiţi pentru investiţii. Însă lucrurile nu se vor opri aici, se tem oamenii de afaceri.
”Prevedem că pe perioada urmatoare este posibil să vedem o acțiune asupra sistemului privat de pensii și mai târziu să vedem o reinterpretare a cotei unice”, spune Florin Pogonaru, președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.
Soluţia ideală ar fi ca statul să colecteze mai mulţi bani din taxe şi impozite, mai ales că România este codaşa Europei când vine vorba de încasări.
”Este spațiu de manevră foarte redus pentru politica bugetara și politica fiscală întrucât avem cele mai scăzute venituri fiscale din UE. Anul trecut, 26% din PIB, este enorm de puțin”, spune Daniel Dăianu, membru CA al BNR.
În primele două luni, încasările din taxe şi impozite au fost de 20,8 miliarde de lei, adică mai mici, cu aproape 6% decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sursa: DIGI24.ro
Poate te-ar interesa si:
Social
Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro
Publicat
acum 3 lunipe
25 aprilie 2026de
timispress
Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.
Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.
Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.
După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.
Înscrieri
Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.
Probele sunt programate astfel:
23 mai – pentru ciclul primar
24 mai – pentru gimnaziu.
Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.
Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.
Premii pentru elevi
Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:
6 × Locul I: 5.000 lei
6 × Locul II: 4.000 lei
6 × Locul III: 2.500 lei.
În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.
Premii pentru profesori
Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.
Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.
Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.
Concursul „Natura dintre Ape” este organizat de Veolia România, cu sprijinul platformei Educație Privată, și se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a din întreaga țară.
Pentru mai multe informații:
Liviu Ardelean | 0746387874
Video explicativ:
Social
SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei
Publicat
acum 4 lunipe
12 aprilie 2026de
Adina Pop
Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.
LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.
Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.
Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.
Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.
Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.
Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.
Sursa: RTV.net
Social
Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși
Publicat
acum 4 lunipe
5 aprilie 2026de
timispress
Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.
„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.
La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.
Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.


INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară

