In conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2015 privind acordarea unor facilitate fiscale precum si a O.M.F.P. 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central, contribuabilii care au inregistrat la data de 30 septembrie 2015 obligatii de plata restante datorate bugetului general consolidat si administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala pot beneficia de anularea penalitatilor de intarziere precum si o cota de 54,2% din dobanzile aferente.
Prin depunerea unei notificari la registratura organului fiscal competent sau transmiterea acesteia prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire contribuabilii îşi exprimă intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii.
În baza notificării, organul fiscal competent emite şi comunică contribuabilului decizia de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii.
Pentru a beneficia de anularea penalitatilor de intarziere precum si o cota de 54,2% din dobanzile aferente obligatiilor de plata restante la 30 septembrie 2015 contribuabilii au obligatia sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) toate obligaţiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv;
b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată prevăzute la lit. a) stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale se stinge prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 30 iunie 2016, inclusiv;
c) este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege o cotă de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale prevăzute la lit. a) şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
d) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile de plată principale administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2015 şi 31 martie 2016, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a penalităţilor de întârziere şi a cotei de 54,2% din dobânzi;
e) contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor.
f) contribuabilul depune cererea de anulare a penalităţilor de întârziere şi a cotei de 54,2% din dobânzi până la data de 30 iunie 2016, inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
Comunicat de presă