Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

UVT oferă cazare gratuită candidaților, în cadrul sesiunii de admitere 2017

Publicat

pe

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2017 vor putea solicita alocarea unui loc de cazare gratuit pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe perioada admiterii la ciclul licență. În acest sens, cei interesați vor depune o cerere în momentul înscrierii la facultate.

Cazările se vor face în căminul C15, iar perioada pentru care se face solicitare nu trebuie să depășească trei zile. În momentul înscrierii, după depunerea cererii, candidații vor primi un aviz din partea comisiei de admitere și vor fi îndrumați mai departe.

„Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de facilități gândite pentru absolvenții de liceu. Amintesc de faptul că Universitatea a deschis centre de admitere în mai multe județe, pentru ca persoanele cu disponibilități reduse de deplasare să parcurgă procedura la ei în localitate. În ceea ce privește cazarea gratuită, cu siguranță sunt candidați din județe îndepărtate cărora le vom ușura considerabil experiența atât din punct de vedere financiar, cât și al efortului de a parcurge într-un timp scurt distanțe mari până în Timișoara. Facilitatea permite candidaților să vină la probe cu o zi mai devreme, cât și timpul necesar pentru alegerea unor modalități de transport convenabile”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara este programată pentru perioada 10 – 28 iulie. Centrele de înscriere și admitere din afara Timișoarei funcționează în perioada 11-14 iulie, în Deva, Reșița,  Drobeta – Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu.

Pe lângă cazarea gratuită și centrele județene, UVT oferă și facilitatea preînscrierii online, în cazul candidaților care, în perioada studiilor liceale, au obținut distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale și internaționale. Detalii sunt disponibile pe pagina de internet a Universității, https://www.uvt.ro/ro/.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pentru lucrări, la Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Del Gaz și Colterm, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier, în mai multe zone din oraș, începând de marți, 2 decembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la infrastructura rutieră, pietonală sau la rețeaua termică și de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Liniștei, în perioada 2 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarelor și acceselor pe stradă, și a lucrărilor la rețeaua termică secundară.

Traficul rutier va fi restricționat în intervalul orar 08:00–17:00, pe următoarele tronsoane, după cum urmează:

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, între strada Academician Remus Răduleț și intersecția cu strada Martir Ion Miron

3 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025, între strada Martir Ion Miron și intersecția cu strada Haga

8 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, între strada Haga și conducta de gaz aeriană de la blocul nr. 63

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, pe tronson cuprins între străzile Gheorghe Ostrogovich și Academician Remus Răduleț

De asemenea, străzile Baba Novac, Maramureș și Posada vor avea circulația rutieră restricționată în perioda 2 decembrie 2025 – 27 decembrie 2026, în vederea realizării lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat, pe strada Grigore T.Popa, în perioada 2 decembrie 2025 – 8 decembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cu presiune redusă și medie.

Citeste mai mult

Din țară

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Publicat

pe

Patrioți sau nu, cu toții știm ce sarbatorim de 1 decembrie. Această dată specială a fost aleasă ca zi de sărbătoare în anul 1990, fiind declarată Ziua Națională a României. Ziua de 1 decembrie marchează un moment important din istoria românilor. La 1 decembrie 1918, a avut loc Marea Unire a Transilvaniei cu România în Marea Adunare de la Alba Iulia.

În data de 31 iulie 1990, președintele Ion Iliescu a promulgat legea prin care data de 1 decembrie a fost consemnată ca zi națională și sărbătoare publică. Ziua Națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 Mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 August.

Pe 1 decembrie 1918 a avut loc Marea Unire dintre Transilvania și România la Alba Iulia, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

La Alba Iulia s-a costituit Marele Consiliu Naţional Român, care era format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. După formarea acestuia, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. În data de 11 decembrie se ratifică Marea Unire, iar declarația de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România. Recunoaşterea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.

În contextual actual provocat de pandemia de coronavirus, Ziua Națională a României nu se va mai celebra cu fast.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de trafic în centrul Timișoarei pentru repetiția generală a ceremoniei de Ziua Națională a României

Publicat

pe

La solicitarea Instituției Prefectului, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a avizat restricționarea traficului rutier vineri, 28 noiembrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 13:00, în vederea repetiției generale a ceremoniei prilejuite de sărbătorirea Zilei Nationale a României.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe următoarele trasee, după cum urmează:

bulevardul Regele Ferdinand I (sensul de mers către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu”) – bulevardul 16 Decembrie 1989 (sensul de mers către Catedrala Mitropolitană) – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă;

strada Mărășești (nr. 6-7) – strada Sf. Ioan – bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand I (Catedrala Mitropolitană Ortodoxă) – bulevardul C.D. Loga (Primăria Municipiului Timișoara, Mitropolia Banatului) – bulevardul Revoluției din 1989 (Instituția Prefectului Județului Timiș) – strada Proclamația de la Timișoara – Piața Sf. Gheorghe – strada Episcop Augustin Pacha – Piața Unirii – strada Gheorghe Lazăr – strada E. Ungureanu – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – strada Mărășești (nr. 6-7).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite