Ne găsiți și pe:

Actualitate

UVT oferă cazare gratuită candidaților, în cadrul sesiunii de admitere 2017

Publicat

pe

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2017 vor putea solicita alocarea unui loc de cazare gratuit pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe perioada admiterii la ciclul licență. În acest sens, cei interesați vor depune o cerere în momentul înscrierii la facultate.

Cazările se vor face în căminul C15, iar perioada pentru care se face solicitare nu trebuie să depășească trei zile. În momentul înscrierii, după depunerea cererii, candidații vor primi un aviz din partea comisiei de admitere și vor fi îndrumați mai departe.

„Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de facilități gândite pentru absolvenții de liceu. Amintesc de faptul că Universitatea a deschis centre de admitere în mai multe județe, pentru ca persoanele cu disponibilități reduse de deplasare să parcurgă procedura la ei în localitate. În ceea ce privește cazarea gratuită, cu siguranță sunt candidați din județe îndepărtate cărora le vom ușura considerabil experiența atât din punct de vedere financiar, cât și al efortului de a parcurge într-un timp scurt distanțe mari până în Timișoara. Facilitatea permite candidaților să vină la probe cu o zi mai devreme, cât și timpul necesar pentru alegerea unor modalități de transport convenabile”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara este programată pentru perioada 10 – 28 iulie. Centrele de înscriere și admitere din afara Timișoarei funcționează în perioada 11-14 iulie, în Deva, Reșița,  Drobeta – Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu.

Pe lângă cazarea gratuită și centrele județene, UVT oferă și facilitatea preînscrierii online, în cazul candidaților care, în perioada studiilor liceale, au obținut distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale și internaționale. Detalii sunt disponibile pe pagina de internet a Universității, https://www.uvt.ro/ro/.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

Publicat

pe

Temperaturile extreme continuă să pună presiune pe infrastructura de tramvai. La nivelul liniilor s-au înregistrat din nou 60°C. Reprezentanții societății de transport public au intervenit pentru reducerea temperaturii.

În acest moment, tramvaiele nu mai circulă spre Gara de Nord – ele au fost înlocuite temporar de microbuze și autobuze.

Circulația se desfășoară astfel:

  • Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
  • Linia 2: Shopping City – Torontal;
  • Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
  • Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
  • Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.

Pentru asigurarea transportului călătorilor:

  • pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
  • pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.

Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperit cu un autobuz.

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite