Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Persoanele cu pensii de până la 900 lei vor beneficia de medicamente compensate 90%

Publicat

pe

Pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 900 de lei pe lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor (din sublista B, prevăzută de HG 720/2008) în proporţie de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei hotărâri adoptate vineri de Guvern.

„Până în prezent, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei; veniturile realizate numai din pensii reprezintă drepturi de asigurări sociale care se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale achitate către bugetul de asigurări sociale de stat, fiind calculate pe baza veniturilor realizate de persoana asigurată”, se arată documentul guvernamental citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, a fost simplificată şi procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declaraţia pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezultă cuantumul pensiei, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri.

„S-a constatat însă că, deşi pensionarii declară că nu obţin alte venituri, în evidenţele ANAF aceştia figurează că realizează şi alte venituri, în general venituri mici. Astfel, au fost identificate situaţii în care declaraţiile pe propria răspundere au fost date de către beneficiari fără a avea cunoştinţă despre existenţa unor sume considerate venituri (dobândă bancară, venituri din dividende ca urmare a faptului că sunt posesorii unor certificate de acţiuni, situaţie în care se impune recuperarea de la această categorie de asiguraţi a procentului de 40% reprezentând diferenţa dintre 50 – 90%)”, anunţă Guvernul.

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporţie de 50%, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, de 40% din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, prin transferuri din bugetul FNUASS.

„Din evidenţele CNAS, în prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, în 2016 au fost eliberate un număr de 2,379 milioane de reţete aferente unui număr de 430.812 pensionari cu o valoare în cuantum de 167,6 milioane lei. Din datele CNAS, se estimează că, începând cu 1 iulie 2017 numărul de beneficiari cu venituri din pensii de până la 900 lei/ lună va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane”, precizează oficialii de la Palatul Victoria.

Totodată, Guvernul a modificat şi completat anexa la HG 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

„Se introduc două DCI-uri noi aferente Programului naţional de oncologie, ca urmare a deciziei de includere necondiţionată emise în urma procedurii de evaluare; se rectifică în SUBLISTA C denumirea unui DCI, în cadrul Subprogramului de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, astfel încât acesta să fie preluat în Lista preţului de decontare, aşa cum a fost aprobat ca preţ de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, se introduce un nou DCI de care vor beneficia pacienţii cu transplant hepatic, în conformitate cu prevederile HG 155/2017 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate”, susţine Guvernul.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro

Publicat

pe

Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.

Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.

Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.

După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.

Înscrieri

Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.

Probele sunt programate astfel:

23 mai – pentru ciclul primar

24 mai – pentru gimnaziu.

Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.

Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.

Premii pentru elevi

Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:

6 × Locul I: 5.000 lei

6 × Locul II: 4.000 lei

6 × Locul III: 2.500 lei.

În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.

Premii pentru profesori

Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.

Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.

Concursul „Natura dintre Ape” este organizat de Veolia România, cu sprijinul platformei Educație Privată, și se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a din întreaga țară.

Pentru mai multe informații:

organizare@naturadintreape.ro

Liviu Ardelean | 0746387874

Video explicativ:

Citeste mai mult

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite