Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Festivalul Baroc Timișoara, la a șasea ediție. Programul evenimentelor

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara organizează, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Episcopia Romano-Catolică Timișoara, în perioada 18-24 octombrie 2017, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Baroc Timișoara. Sub motto-ul „În octombrie, barocul înfloreşte!”, festivalul îşi propune să aducă în această toamnă, în faţa scenelor, iubitorii spiritului baroc atât de prezent în Timişoara.
 
Evenimentul s-a bucurat pe parcursul ediţiilor trecute, de prezenţa unor artişti de renume atât din România, cât şi din mediul internaţional: Jordi Savall & Ansamblul Hesperion XXI, Ansamblul L`Arpeggiata, Răzvan Mazilu, Ilie Stepan, Violoncellissimo, AD-HOC, Ansamblul Anton Pann, Caius Hera, Vincent Segal. De asemenea, Festivalul Baroc Timişoara a fost înscris pe lista celor mai importante evenimente de gen la nivel internaţional de către renumitul Centru Muzică Barocă de la Versailles.
 
În cadrul festivalului, o serie de evenimente, vor serba valorile culturale baroce locale şi internaţionale în urbea de pe Bega.
 
Program:
18 octombrie / ora 20.00 / Domul Romano-Catolic– Concert in memoriam Maria Theresia
Concertul se va desfășura sub conducerea muzicală a maestrului Walter Kindl,    avându-i ca soliști pe: Alina Todea (soprană), Maria Virginia Oniță (alto), Daniel Zah (tenor), Lucian Oniță (bariton). Participă: Corul de cameră al Filarmonicii “Banatul” şi Capella Academica Timisiensis. La orgă: Silviana Ana Cîrdu. În program: Sonata in C KV 278, Waisenhausmesse KV 139, Te Deum KV 141.
 
19 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina –  Concert susținut de ansamblul Radio Antiqua – „A master unveiled: G.B. Platti & his contemporaries”
 
Radio Antiqua a apărut în anul 2012, la Haga, pornind de la premisa unui repertoriu mai puţin cunoscut având în vedere instrumentaţia unică a ansamblului. Aşa cum îi spune şi numele, Radio Antiqua caută mereu noi moduri de a comunica şi de a interacţiona cu publicul său, combinând melodiile preferate cu descoperiri obscure, dezvăluind publicului sunetul său distinctiv. În 2014, Radio Antiquacâștigă concursul internaţional Händel – Festspiele Göttingen, fiind prezent constant la festivaluri de renume, precum: Innsbrucker Festwochen Der Alten Musick, Händel Festspiele Göttingen, Festivald’ Ambronay, Pavia Barocca and Opus Amadeus Festival.
 
20 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert susținut de ansamblul L`estro d`Orfeo – „Altri canti d`amor”
 
Întemeiat de Leonor de Lera în 2015, L’Estro d’Orfeo a fost etichetat de critici drept „un ansamblu de o calitate excepţională”. Ansamblul s-a specializat în muzica instrumentală a secolului al XVII-lea, utilizând instrumente muzicale de epocă şi informându-se în permanenţă asupra istoriei acelor vremuri pentru a fi cât mai aproape de estetica perioadei. L`estro d`Orfeo devine în scurt timp unul dintre cele mai promițătoare ansambluri de gen din Europa. În 2017 a debutat cu CD-ulAltri Canti d’Amor, care a primit aprecierile criticilor din Europa și SUA. Anul acesta, aduc și în România spectacolul cu același nume.
 
 
21 octombrie / ora 19.00 / Librăria La două Bufnițe –Concert susținut de elevii Școlii Chromatik Voice – „Textures of Baroques music”
 
Belean Petronia și Dragoș Darius vor încânta publicul cu un recital de muzică veche, fiind acompaniați la orgă de Robert Bajkai-Fabian. Cei doi artiști în devenire sunt elevi ai școlii „Chromatik Voice Timișoara”, coordonată de Valentina Cotinschi, având la activ numeroase premii la concursurile de canto.
 
22 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert susținut de ansamblul Soqquadro Italiano – „Who`s afraid of baroque?”
 
Ansamblul a fost fondat în anul 2011, în Bologna, de către Claudio Borgianni şi Vincenzo Capezzuto. Ideea din spatele acestui proiect a fost interesul comun al celor doi pentru producţiile teatrale, muzicale şi artistice italiene din secolele XVI şi XVII. Socotiţi drept un ansamblu unic şi inovativ pe scena muzicii europene, de genul Classical Crossover, Soqquadro Italiano este deschis către toate formele de manifestare artistică: cântec, muzică, dans şi arte vizuale.
Cu un repertoriu ce cuprinde muzică veche, jazz, pop şi muzică electronică, Soqquadro Italiano este deschis mereu spre noi surse de inspiraţie, spre o pendulare permanentă între trecut şi prezent, pentru a redescoperi unicitatea şi sentimentul de dezordine organizată ce caracterizează cuvântul italian.
 
24 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina- Concert suținut de Duo Iancu – Lobonț (archlute): Olivia Iancu&Claudiu Lobonț – „Meraviglia: lucrări din Renaștere și Baroc”
 
Duo Iancu-Lobonț, format dinOlivia IancușiClaudiu Lobonțși-a început activitatea în anul 2007, an în care cei doi au absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București. Cu o activitate bogată, invitat să concerteze în cadrul celor mai importante festivaluri de profil din țară, duo-ul a avut colaborări cu diverse ansambluri camerale sau orchestre în numeroase proiecte legate de muzica veche, pe cele mai importante scene din țară: Ateneul Român, Sala Radio, Filarmonica Brașov, Filarmonica “Banatul” Timișoara, Filarmonica Pitești, Opera Națională București, Opera Națională Iași etc.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

PREMIERĂ pe scena Teatrului Național din Timișoara – spectacolul „Bolnavii“

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara repetă intens pentru viitorul său spectacol – „Bolnavii“. Premiera este programată duminică, 8 martie 2026, începând cu ora 19.00, la Sala Mare. La eveniment va participa și autorul piesei, dramaturgul spaniol Antonio Álamo, cu sprijinul Institutului Cervantes.

Piesa „Bolnavii“ face parte din ceea ce Antonio Álamo a numit Trilogia puterii. În traducerea Ioanei Anghel, „Bolnavii“ reprezintă radiografia unui continent bolnav de bolile conducătorilor săi, o radiografie pe cât de incisivă, pe atât de plină de imaginație și de umor. Dramaturgul spaniol Antonio Álamo deconstruiește în textul său mecanismele totalitarismului, declarându-le simptome ale unor spirite degradate și demonstrează această lipsită de orice echivoc teoremă socială și politică, folosindu-se de o serie de cobai istorici: Hitler și Eva Braun aflați la ora ultimei sincerități, Stalin, Beria, Hrușciov și o pleiadă de figuri din anturajul dictatorului, cu toții devorați de sistemul pe care l-au creat. De asemenea,  Álamo folosește  ca substanță de contrast cea de-a treia figură-cheie a istoriei moderne a Europei – Winston Churchill.

Piesa lui Álamo stă la baza spectacolului montat de bine-cunoscuta scenografă Irina Moscu (nominalizare UNITER pentru cea mai bună scenografie, 2017, 2020, Premiul pentru cea mai bună scenografie la Anuala de Arhitectură), acum în dublă ipostază de regizoare și creatoare a decorurilor. Spectaculosul său univers estetic potențează această poveste despre patologia puterii și duce diagnosticul dur pus de dramaturg în zone inedite, surprinzătoare.

Irina Moscu imaginează acest crâmpei de istorie fictivă, dar nu chiar atât de neplauzibilă, prin intermediul unei distribuții alcătuite din foarte valoroși membri ai trupei Teatrului Național: Ion Rizea (premiul UNITER pentru cel mai bun actor secundar, 2021), Matei Chioariu, Cristian Szekeres, Cristina Rotaru Chiperi, Cătălin Ursu, Andrei Chifu (Premiul UNITER pentru debut, 2020), Marin Lupanciuc (nominalizare la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, 2023), Bogdan Spiridon și Teodor Cauș.

Regizoarea completează echipa de creație atât cu artiști consacrați, cât și cu artiști emergenți. Astfel, costumele spectacolului sunt semnate de tânăra scenografă Sabina Reus, muzica și sound designul aparțin lui Claudiu Urse, coregrafia este creația cunoscutei actrițe a Teatrului Național, Alina Ilea, artistul vizual Andrei Cozlac semnează video designul spectacolului, iar Constantin Simon – light designul.

După premiera din 8 martie, următoarea reprezentație a spectacolului este programată duminică, 15 martie 2026. Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2; agenția „Mărășești” este deschisă între orele 11.00 și 19.00, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara a semnat acordul cu Romsilva pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face încă un pas esențial pentru transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc, prin încheierea acordului de asociere cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acest parteneriat creează cadrul legal pentru începerea proiectului de amenajare, care a obținut ultimul aviz necesar pentru următoarea etapă. Astfel, pădurea va deveni un loc accesibil și plăcut pentru plimbări, relaxare și activități în aer liber. Acordul va fi supus aprobării Consiliului Local.

„Am găsit, prin acest acord, soluția legală care ne permite să intervenim pe tot amplasamentul proiectului nostru pentru Pădurea Verde. Legea fondului forestier nu permite ca anumite zone și linii parcelare să fie transferate către primărie, dar acordul ne dă cadrul pentru a transforma pădurea într-un loc sigur și plăcut pentru plimbări și recreere. Am făcut pașii necesari prin proiectul de hotărâre și așteptăm, totodată, ca Romsilva să semneze acordul. Investiția de amenajare a pădurii-parc va intra curând în comisia tehnică, pentru a avansa la aprobarea indicatorilor și la etapa de autorizare a lucrărilor”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Acordul de asociere dintre Primăria Timișoara și Regia Națională a Pădurilor stabilește modul de colaborare pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc. Municipalitatea se va ocupa de realizarea investițiilor și a amenajărilor necesare pentru ca pădurea să devină un spațiu plăcut și sigur pentru recreere, iar Romsilva, prin Direcția Silvică Timiș va asigura expertiza tehnică și va interveni asupra arborilor, conform regulilor silvice.

Proiectul prevede transformarea Pădurii Verzi într-un loc plăcut pentru plimbări și relaxare, cu trasee marcate, locuri de odihnă cu bănci și mese, leagăne, refugii și panouri informative. Vor fi amplasate și căsuțe pentru păsări, pentru a sprijini protecția și observarea faunei locale. Toate lucrările vor fi realizate cu materiale prietenoase cu mediul, iar traseele vor fi monitorizate pentru siguranța vizitatorilor.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat și urmează să fie avizat de Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, vor fi parcurși pașii pentru autorizare, iar municipalitatea va lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Foto: Primăria Timișoara

PROIECT. Pădurea Verde va fi amenajată ca pădure-parc

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite