Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Sărbători religioase numeroase în luna noiembrie

Publicat

pe

Luna care tocmai a început, noiembrie sau brumar, aduce pentru credincioșii ortodocși o serie de sărbători importante.

4 noiembrie
Sărbătoarea Sf. Gheorghe din Drama – Cuviosul Părinte Gheorghe s-a născut în anul 1901, în orașul Arghiropolis din ținutul Pontului (astăzi Gümüșhane, Turcia). În anul 1959 și-a prevăzut sfârșitul, vestind aceasta în mai multe rânduri ucenicilor apropiați.
A fost trecut în calendarul Biserici noastre în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2015. În Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale se află o icoană şi o raclă cu un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe. Acestea au fost de Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos de Drama în data de 22 iulie 2011.

8 noiembrie
Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – Ca sărbătoare a îngerilor, aceasta a fost prăznuită de Biserică începând cu secolul al V-lea. Sfinții Voievozi sunt pictați pe ușile diaconești ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celalalt o sabie de foc. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt, în România, ocrotitori spirituali ai Jandarmeriei Române.

9 noiembrie
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este numit şi Taumaturgul pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer. Poporul român are mare evlavie la acest sfânt născut la 1 octombrie 1846, în orășelul Silivria, pe țărmul Mării Marmara.
Fragmente din moaştele sale se află la Catedrala Patriarhală şi la mănăstirea Radu Vodă din Capitală.
În Bucureşti se află un centru de Îngrijire Paliative ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie.

11 noiembrie
În a 11-a zi a lunii îl vom pomeni pe Sfântul Mare Mucenic Mina. Un fragment din moaștele sale se află, din anul 1874, la Biserica Vergu din Capitală.

12 noiembrie
În această zi calendarul Bisericii noastre îi consemnează pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în şedinţa Sfântului Sinod din 22-24 octombrie 2007. Proclamarea oficială a canonizării acesora a avut loc în 11 mai 2008, la Mănăstirea Salva.

13 noiembrie
În această zi se face pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Un fragment din moaștele sale se află  la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, lăcașul de cult sărbătorindu-și cu acest prilej unul dintre hramuri.

14 noiembrie
În ziua în care cinstim pe Sfântul Grigorie Palama se lasă sec pentru Postul Nașterii Domnului. Acesta are durată fixă și se încheie în ziua praznicului Nașterii Domnului, în 25 decembrie.

15 noiembrie
Tot în noiembrie, în data de 15, îl vom prăznui pe Sfântul Paisie de la Neamț. Cuviosul a reînviat tradiția isihastă în zona Balcanică, în secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Biserica noastră în anul 1992.

16 noiembrie
Aceasta este ziua de pomenire a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei.
În data de 16 noiembrie 1881 au fost deschise cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti; au fost sistate în 1883 şi reluate în 4 noiembrie 1884. Tot într-o zi de 16 noiembrie, în 1903, s-a născut Părintele Dumitru Stăniloae.

20 noiembrie
În data de 20 noiembrie este cinstit Sfântul Grigorie Decapolitul. Moaştele sale se află la mănăstirea Bistriţa, jud. Vâlcea. În anul 2016, racla cu sfintele moaşte a fost adusă în pelerinaj la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală.

21 noiembrie
Cea mai importantă sărbătoare a lunii este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea, numită în popor şi Vovidenia, aminteşte faptul aducerii cu evlavie, în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
În 21 noiembrie 1918 s-a născut părintele Constantin Galeriu.

25 noiembrie
În ziua odovaniei praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului îi pomenim pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina și pe Sfântul Mc. Mercurie. Cu acest prilej, paraclisul facultăţii de teologie din Bucureşti, Biserica Sf. Ecaterina din Capitală, îşi sărbătoreşte hramul.

26 noiembrie
Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, este cinstit în data de 26 octombrie. În Biserica Lucaci din Capitală se păstrează un fragment din moaștele sale.

30 noiembrie
Ultima mare sărbătoare a lunii este închinată ocrotitorului României, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat. Din anul 2011, în data 30 noiembrie, Biserica noastră face și pomenirea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Ziua de 30 noiembrie este zi nelucrătoare.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

A început Săptămâna Patimilor. În fiecare seară se oficiază Deniile

Publicat

pe

Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.

Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. „Doamne”, zicem noi catre Hristos, „femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta”, deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, „a luat randuiala de mironosita”. A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, „aducand mir de mult pret”. A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: „Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul”.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.” Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: „Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”.

In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: ” Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat”.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.

Astfel, noi zicem: „Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie”. Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.

Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere: „In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Buna Vestire – sărbătoarea dedicată Maicii Domnului. Ce tradiții se păstrează

Publicat

pe

Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, informează Crestinortodox.ro. Această zi este legată de o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice.

Cei mai mulți creștini slăvesc această sărbătoare a Bunei Vestiri pe data de 25 martie, fiind vorba de un calcul exact de nouă luni, înainte Crăciunului, când este sărbătorită nașterea lui Iisus. Potrivit evangheliei după Luca 1:26, Buna Vestire a avut loc „în a șasea lună” a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul.

În Apus, această sărbătoare este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului, iar în calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenie sau Ziua Cucului.

Buna Vestire este o sărbătoare creştină care se celebrează pe data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunţării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Tradiţia spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul.

În anumite zone, pentru a avea roade bogate, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. De Buna Vestire se poate ara, însă nu se poate semăna, ca să nu mănânce păsarile boabele de sub brazdă. Tot atunci, gospodinele din Maramureş adună lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curţi şi le dau foc. Acest ritual este cunoscut drept Noaptea focurilor şi este practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau chiar până în zori.

De Buna Vestire este dezlegare la peşte, iar tradiţia spune că acela care gustă peşte în această sărbătoare se va simţi tot anul precum peştele în apă. Străbunii credeau că pescarii nu au voie de Buna Vestire să arunce mamaligă în apă, pentru că mor peştii.

Ziua de Buna Vestire este cunoscută şi ca Ziua Cucului, deoarece cucul începe să cânte şi astfel anunţă sosirea efectivă a primăverii. De asemenea, în anumite părţi, oamenii numără de câte ori a cântat cucul pentru a şti câţi ani va mai trăi.

În plus, în alte zone ale ţării, se obişnuieşte ca fetele de măritat şi flăcăii să întrebe cucul când se vor căsători: “Cucule voinicule/Câţi ani îmi vei da/Până m-oi însura (mărita)?”. Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte să cânte cucul, înseamnă că va mai aştepta un an. Dacă nu se auzea, înseamnă că va urma o căsătorie în acel an.

Mai mult, craca pe care a cântat cucul de ziua sa era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, în speranţa că flăcăii nu le vor ocoli.

De asemenea, în această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

Ce să faci la Buna Vestire, în 25 martie, ca să-ți fie bine

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Ce tradiții se păstrează

Publicat

pe

Biserica îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Sunt printre cei mai populari martiri în rândul credincioşilor ortodocşi. Ziua lor de cinstire, 9 martie, este sărbătorită în mod special de creştinii din ţara noastră. Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci, numiţi sfinţi sau mucenici.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii are un sens teologic. La Sfinţii Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp”.

Mucenicii sau martirii sunt creștinii care și-au dat viața mărturisind pe Domnul Iisus Hristos. Ei sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt.

Pe jertfa martirilor s-a zidit Biserica, de aceea în piciorul Sfintei Mese din Altarul bisericii se pun moaşte de martir. Mărturia lor stă la baza modelului creştin de mărturisire a lui Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al nostru.

Apostolul Pavel spune despre ei: „Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică…” (Evrei 11, 37-38). În evenimentul mărturiei lor se ascunde taina iubirii şi legăturii care-i uneşte pe toţi sfinţii mucenici, pe cei care au mărturisit şi pe cei care mărturisesc acum.

Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii creştini au mărturisit-o cu statornicie şi curaj şi s-au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu cununa nemuririi şi a vieţii veşnice.
Minunile din lacul îngheţat

Sfinţii 40 de Mucenici erau soldați creștini, aflați în armata împăratului Licinius, care stăpânea partea de răsărit a Imperiului Roman. Conform izvoarelor istorice, în anul 320, Agricola, guvernatorul Armeniei, aflând că sunt creștini, le ordonă să își renege credința și să se închine idolilor. Cei 40 de mucenici refuză să facă acest lucru, astfel Agricola decide să îi întemnițeze timp de 8 zile și ordonă să fie torturați.

Văzând faptul că aceștia nu sunt dispuși să renunțe la creștinism, Agricola decide să îi condamne la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Dintre toți cei 40, unul a decis să renunțe la creștinism, însă în momentul în care a ieșit din lac a murit pe loc. Totuși, locul acestuia a fost luat de către un soldat martor la eveniment. Deși guvernatorul Agricola spera că aceștia vor renunța la creștinism, în decursul nopții în care mucenicii se aflau în lac, s-au petrecut minuni remarcabile: la început, apa lacului s-a încălzit, astfel topindu-se gheața, iar apoi 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât din ceruri deasupra mucenicilor.

La auzul acestor vești, guvernatorul decide să îi scoată din lac și să le fie zdrobite fluierele picioarelor, iar apoi să fie lăsați să moară. După moartea acestora, trupurile lor au fost arse, iar cenușa a fost aruncată în lac. Părţi din sfintele moaște ale acestora, care au scăpat focului, se pot găsi în diverse biserici aparținând spațiului ortodox.

Sfinții 40 de Mucenici sunt un exemplu de urmare și mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos și sunt cinstiți în mod deosebit de creștini, încă din secolul al IV-lea. În acest sens, din viața Sfântului Vasile cel Mare aflăm că familia lui avea spre cinstire moaște de la Sfinții 40 de Mucenici.

Cea mai veche consemnare a acestor mucenici se află într-o predică a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, rostită într-o biserică ridicată în cinstea mucenicilor. Un alt sfânt părinte capadocian, Grigorie de Nisa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a rostit două omilii despre Sfinţii 40 de Mucenici în biserica închinată lor. Sfântul Efrem Sirul, de asemenea, i-a elogiat pe cei 40 de Mucenici.

Colacii în forma cifrei opt

Creștinii ortodocși din România îi cinstesc în mod deosebit și au o evlavie specială pentru acești sfinți care au suferit moarte martirică în Sevastia Armeniei.
În ţara noastră sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare trădiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, în comunităţile rurale era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presarat cu numeroase obiceiuri în satul tradiţional românesc.

Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi sau mucenici. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8 şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea şi Muntenia, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă.

Cifra 8 în teologie semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică «din slavă în slavă» (II Corinteni III, 18)”, după cum afirmă Christos Yannaras.

Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice ­ dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane. După cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfătare dumnezeiască şi mai presus de orice înţelegere”, în timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuză iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu, această unire se va transforma într-o „suferinţă de negrăit”. Iubirea lui Dumnezeu specifică zilei a opta este întotdeauna cea care judecă după dreptate, cea care dă fiecăruia după dreptate: „Și vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).

Din cele prezentate mai sus despre ziua a opta înţelegem că mucenicii în forma cifrei 8 ne arată că Sfinţii 40 de Mucenici ne sunt călăuzitori prin mucenicia lor spre ziua a opta, cea care nu se sfârşeşte niciodată şi este a bucuriei celor drepţi în Împărăţia cea nepieritoare a lui Dumnezeu.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite