Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Programul și evenimentele Târgului de Crăciun din Timișoara

Publicat

pe

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează cea de – a XI- a ediţie a Târgului de Crăciun, în perioada 1 Decembrie 2017 – 8 ianuarie 2018.

Târgul de Crăciun se va desfășura în Piaţa Victoriei, în parcarea Modex și, pentru prima dată, în Piața Libertății. Vizitatorii vor avea de ales între o zonă gastronomică variată, cu produse cu specific românesc, un târg de meşteşuguri cu produse tradiţionale, peste 100 de căsuţe care sunt pregătite să îşi primească vizitatorii, spectacole de muzică şi dans din folclorul românesc, concerte şi activităţi interactive pentru întreaga familie: carusel, ateliere creative şi o inedită pădure de brazi.

Ediţia din acest an va reuni numeroşi artişti, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară dar şi solişti de renume precum INNA, care va deschide Târgul de Crăciun din Timişoara în data de 1 Decembrie.

Amenajarea, în premieră, a Pieții Libertății, va cuprinde ateliere cu produse de artizanat și produse handmade. În cadrul acestor ateliere vor avea loc diverse activități: desen pe ceramică, globuri de sticlă pictate manual și personalizate, realizare de obiecte de ceramică glazurată şi de decorațiuni pentru brad, pictură pe lemn și multe alte activităţi. Pe lângă acestea, vor fi spații dedicate exclusiv copiilor: Atelierul lui Moş Crăciun şi caruselul.

Pentru amenajarea centrului istoric se vor folosi ornamente noi, şi toți cei dornici să rămână cu o amintire, se vor putea bucura de un inedit foto corner cu tematică de sarbători.

În acest an, municipalitatea a pus accent pe tinerele valori ale orașului prin captarea lor în cadrul programului artistic. Astfel, vor fi prezente școli de învățământ artistic public și privat din Timișoara: Palatul Copiilor Timişoara, Incubatorul de Artă, Şcoala Pro Musica, Şcoala Chromatik Voice, tineri artiști de la Inspectoratul Şcolar Timiş.    

Respectând tradiţia, Primăria Muncipiului Timișoara aduce nume mari pe scena din Piaţa Victoriei:  INNA, Alina Eremia, Irina Rimes și mulți alții.

Târgul de Crăciun va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 23.00.

Vă aşteptăm să sărbătorim împreună ediţia a XI-a, a Târgului de Crăciun din Timişoara!

Program:

1 Decembrie – ora 18.30 – deschiderea oficială a Târgului de Crăciun – spectacol în cinstea Zilei Naţionale a României, cu: INNA, Alina Eremia, Pragu de Sus, Orchestra Timişoara Big Band, Ansamblul Timşul cu soliştii: Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Petrică Moise şi Petrică Miulescu Irimică

2 decembrie – ora 17.30 Ansamblul de Tineret Timişul, Oana Vincu & Alfa Band

3 decembrie – ora 17.30 Ansamblul de Tineret Timişul, A.B.Blues

5 decembrie – ora 17.30 Piti şi Şcoala “Chromatik Voice“

6 decembrie – ora 17.30 Piti şi “Incubatorul de Artă”

7 decembrie – ora 17.30 – “Omul de zăpadă”- trupa de teatru IN POM a Asociaţiei Culturale Pentagon, Asociaţia pentru Promovarea Tradiţiilor

8 decembrie – ora 17.30 – Ansamblul Pusta Banatului

9 decembrie – ora 17.30 Ansamblul Hora Timişului şi grupul Flores – Palatul Copiilor Timişoara, Tm Groove &Maria Hojda

10 decembrie – ora 17.30 Grupul de colindători “La Steaua’’ din localitatea Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa şi  Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Peregrinii

12 decembrie – ora 17.30 Piti şi tineri artiști de la Inspectoratul Şcolar Timiş   

13 decembrie – ora 17.30 Şcoala Pro Muzica

14 decembrie – ora 17.00 – colindători din Maramureş şi alte zone ale României

15 decembrie – ora 19.00 – “Bună vremea, oameni buni” spectacolul anual al Ansamblului Timişul – sala Operei Române Naţionale Timişoara

16 decembrie – ora 17.30 Spectacol de colinde dedicate Revoluţiei – sala Operei Române Naţionale Timişoara – Asociaţia ALTAR 1989

18 decembrie – ora 17.30 Şcoala Melopolis, Corul P.I.P.P. şi grupul de colindători din Carani

19 decembrie- ora 17.30 Piti şi Palatul Copiilor

20 decembrie – ora 17.30 Lavinia Raducan Band, Corala Contrast

21 decembrie – ora 17.30 Spectacol Teatrul Merlin, sosirea lui Mos Crăciun şi recital al fanfarei Vidu Band

22 decembrie – ora 17.30 Spectacol “Timişoara în mişcare ! TVR Timişoara pe scenă! ”-coproductie TVR TM – CCMT – din tradiţiile etniilor, Ansamblul Timişul, solişti colaboratori, recital Irina Rimes.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Din țară

Antrenorul Mircea Lucescu a murit la Spitalul Universitar de Urgență București

Publicat

pe

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați atrenori și jucători de fotbal din România a decedat marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat din 29 martie.

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au informat că decesul a fost declarat în jurul orei 20.30.

„Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!“, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal.

Ulterior, a suferit un infarct, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat și nu a mai răspuns la tratament.

Marți dimineața medicii au constatat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.

În vârstă de 80 de ani, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai redutabili antrenori români, cu o carieră impresionantă la conducerea băncilor tehnice a unor echipe de club din ţară şi din străinătate dar şi la nivelul selecţionatelor României şi Turciei.

Născut la 29 iulie 1945 în București, Mircea Lucescu a început fotbalul la Școala Sportivă 2 din Capitală și, după doi ani, a fost legitimat la grupele de juniori ale clubului Dinamo București. Ca jucător, Lucescu a evoluat doar pentru trei echipe: Dinamo, Sportul Studențesc și Corvinul Hunedoara.

Cariera sa de antrenor a început în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a activat simultan și ca jucător timp de trei ani. De atunci, Lucescu a antrenat numeroase formații importante, printre care România, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid București, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beșiktaș Istanbul, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, Turcia și Dinamo Kiev.

După o pauză de 38 de ani, Lucescu a preluat din nou funcția de selecționer al echipei naționale a României pe 6 august 2024. În primul său mandat, desfășurat între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, cu 24 de victorii, 15 înfrângeri și 19 egaluri.

În palmaresul său, Lucescu se clasează drept al treilea cel mai titrat antrenor din lume, cu 35 de trofee, printre care:

Supercupă a Europei (Galatasaray)

 Cupa UEFA (Șahtior Donețk)

9 titluri ale Ucrainei (8 cu Șahtior și 1 cu Dinamo Kiev)

2 titluri ale României (Dinamo și Rapid)

2 titluri ale Turciei (Galatasaray și Beșiktaș)

1 Supercupă a Rusiei (Zenit)

7 Cupe ale Ucrainei

8 Supercupe ale Ucrainei

3 Cupe ale României și 1 Supercupă a României

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite