Având în vedere apropierea Sărbătorilor de iarnă şi implicit al consumului de carne de porc şi vânat, medicii veterinari fac urmatoarele recomandări:
să achiziţioneze carne şi produse de carne doar de la surse autorizate,
să testeze carnea provenită din gospodăria proprie şi să nu o consume fără examen trichineloscopic negativ şi prepararea corespunzatoare,
la apariţia de simptome caracteristice trichinozei (trichinelozei) să acceseze serviciile medicale în vederea tratamentului.
Trichineloza este o boală raspândită în întreaga lume fiind determinată de un nematod (Trichinella spiralis), care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată.
Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar şi carne de cal, nutrie sau vânat (mistreţ, urs), ce conţine larve vii sau chisturi viabile.
La om majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc.
Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei şi de rezistenţa organismului.
Urmatoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: febră, edeme palpebrale şi faciale însoţite de conjunctivită, dureri musculare şi adinamie, precedate sau nu de tulburari digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri vărsături), care apar la 1-2 zile dupa consumul de carne infestată.
Prezentarea la medic este obligatorie odată cu apariția primelor semne de boală.
Boala durează în medie 3-6 săptămâni, dar există și forme severe cu o evoluție de 2-3 luni. Decesele sunt datorate complicațiilor cardio-vasculare (miocardită) și neurologice (encefalită, mielită).
Boala nu se transmite interuman.
Factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de:
consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic;
unele obiceiuri culinare: prepararea termică “în sange”, sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, suncă;
achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate;
tăierea clandestină a animalelor;
In vederea prevenirii îmbolnavirii recomandăm populaţiei :
1. să achiziţioneze animale de la unităţi avizate sanitar;
a) să achiziţioneze carne numai din centre comerciale specializate care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar,
b) să trimită la examen trichineloscopic probe din carnea de porc sacrificat în gospodaria proprie sau din carnea de vânat, în centrele autorizate ale autorităţilor sanitar-veterinare şi să respecte recomandările acestora;
2. la tocarea cărnii de porc/vânat să folosească o maşină de tocat, destinată acestei activităţi, şi curaţarea acesteia înainte şi după folosire, cât şi curăţarea tuturor suprafeţelor şi a intrumentelor folosite;
3. să pregătească carnea în bucăţi optime pentru refrigerat (15 cm grosime) şi pentru gătit;
4. în timpul gătirii atingerea de 71 grade Celsius în toată masa de carne pentru o perioadă îndelungata de timp sau până când se modifică culoarea cărnii din roz in gri;
5. prelucrarea termică a resturilor/măruntaielor/sângelui, provenite de la vânat/porc, care urmează sa fie hrana pentru animale.
Procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii, nu distrug larvele de trichinella spiralis.