Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Meditația are efecte benefice petru creier, conform unui studiu

Publicat

pe

Diferitele practici sau metode de meditaţie au efecte diferite asupra creierului, conform rezultatelor unuia dintre cele mai mari studii realizate până în prezent asupra meditaţiei şi efectelor acesteia, informează Live Science.

Acest studiu a fost realizat de o echipă de neurologi de la Institutul Max Planck pentru Cogniţie Umană şi Ştiinţe Neurologice din Germania pe un grup de 300 de voluntari, timp de 9 luni. Proiectul, denumit „ReSource”, a fost împărţit în trei perioade a câte trei luni fiecare. În aceste intervale de timp participanţii au practicat trei tipuri diferite de meditaţie, axate pe îmbunătăţirea atenţiei, a compasiunii şi respectiv a abilităţilor cognitive.

La începutul programului şi apoi la sfârşitul fiecărei perioade de câte trei luni, cercetătorii au evaluat creierele voluntarilor folosind o varietate de tehnologii de analiză şi diagnostic, cum ar fi imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN). Cercetătorii au ajuns la concluzia că un interval de timp de doar trei luni este suficient pentru a înregistra o serie de modificări substanţiale în anumite zone ale creierului în urma practicării diferitelor tipuri de meditaţie.

„Am fost surprinşi despre cât de multe se pot schimba în doar trei luni, pentru că trei luni nu înseamnă foarte mult”, a comentat Veronika Engert, neurolog la Institutul Max Planck. Engert este coordonatoarea unuia dintre cele două articole pe tema acestui studiu publicate la 4 octombrie în revista Science Advances.

Veronika Engert a declarat pentru LiveScience că, deşi modificări în structura creierului după programe intensive de meditaţie au mai fost observate şi de alte studii, aceasta este pentru prima oară când oamenii de ştiinţă pot observa modificările particulare rezultate după practicarea unor tipuri specifice de meditaţie.

Participanţii au fost împărţiţi în două grupuri şi au practicat fiecare tip de meditaţie în ordine diferită. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să coreleze modificările observate în creier cu un anumit tip de meditaţie care era practicat.

Spre exemplu, într-o parte a studiului, voluntarii dintr-un grup au fost rugaţi să practice meditaţia prin tehnici de respiraţie pentru stimularea atenţiei, zilnic, timp de 30 de minute, şase zile pe săptămână, timp de trei luni. În timpul practicii acestui tip de meditaţie, participanţii au fost rugaţi să se concentreze asupra respiraţiei, cu ochii închişi sau să-şi monitorizeze punctele de tensiune din corp. La sfârşitul perioadei de trei luni, regiunea cortexului prefrontal a voluntarilor câştigase în grosime. Această regiune cerebrală este implicată în procesele complexe ale gândirii, în capacitatea de luare a deciziilor şi atenţie, conform lui Engert.

După încheierea celor trei luni, grupul a trecut la practicarea unui tip de meditaţie bazat pe dezvoltarea de abilităţi sociale, aşa cum este compasiunea sau empatia. La fel ca şi în cazul primei etape, cercetătorii au surprins schimbări în alte zone ale creierului decât cele modificate iniţial.

„Dacă oamenii se pregătesc pentru a-şi asuma diferitele perspective ale semenilor lor, observăm schimbări în regiuni ale creierului care sunt importante pentru aceste procese cognitive”, conform lui Engert. Iar dacă oamenii se concentrează asupra afectelor, sau emoţiilor, „observăm schimbări în regiuni ale creierului care sunt importante pentru reglarea emoţiilor”, a adăugat ea.

Însă nu doar creierele participanţilor la studiu s-au modificat. Cercetătorii au observat şi schimbări comportamentale ale acestora, conforme cu modificările cerebrale înregistrate.

Într-o altă parte a studiului, cercetătorii au evaluat modul în care participanţii răspundeau la o situaţie stresantă, aşa cum este un interviu pentru un job sau un examen. Conform concluziilor studiulul, toţi cei care au practicat meditaţia s-au simţit mai puţin stresaţi decât cei care nu au practicat meditaţia, însă doar participanţii care au practicat meditaţia pentru compasiune au înregistrat nivelurile cele mai scăzute ale hormonului de stres, cortizolul, în salivă, după încheierea situaţiei stresante la care au fost expuşi.

„După un astfel de test se înregistrează, de obicei, o creştere a nivelului de cortizol 20 de minute mai târziu. Această creştere a cortizolului a fost cu 51% mai redusă în cazul subiecţilor care au practicat meditaţia socială”, a explicat Engert.

Una dintre limitările studiului este că toţi participanţii erau sănătoşi şi astfel nu au fost formulate concluzii cu privire la posibilele efecte benefice ale meditaţiei asupra persoanelor suferind de anxietate sau de depresie, spre exemplu. Însă meditaţia combate stresul, iar acesta este unul dintre principalii factori declanşatori ai unor boli frecvente în lumea modernă, precum tulburările de anxietate, depresiile, maladiile cardiovasculare şi cele metabolice.

Echipa de la prestigiosul Institut Max Planck se va concentra în perioada următoare asupra studiului beneficiilor meditaţiei în cazul copiilor şi al persoanelor care au profesii în care se confruntă cu niveluri foarte ridicate de stres.

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

Sănătatea mintală. Cum te poate ajuta Biblia?

Publicat

pe

„Aproape jumătate dintre europeni s-au confruntat cu dificultăți în materie de sănătate mintală”. Declarația de mai sus, făcută la începutul lunii octombrie 2023 de Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate și siguranță alimentară, a avut la bază rezultatele unui sondaj Eurobarometru privind sănătatea mintală, efectuat în iunie 2023 în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Acesta a relevat că principalele probleme emoționale cu care s-au confruntat europenii în cele 12 luni precedente fuseseră stările de depresie și anxietatea.

La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății a constatat că în 2019 aproape 1 miliard de persoane se luptau cu o tulburare mintală. Dar pandemia de Covid-19 a agravat problema, cauzând o creștere de peste 25% a cazurilor de anxietate și a tulburări depresive majore.

În contextul acestei crize mondiale a sănătății mintale, pe site-ul JW.ORG a fost publicată o revistă ce conține multe sfaturi practice și principii biblice utile care le pot aduce sprijin pe plan emoțional celor ce suferă de astfel de afecțiuni. Aceasta este intitulată „Sănătatea mintală – Biblia te poate ajuta” și poate fi accesată online sau descărcată gratuit de pe site în diverse formate.

„Nu oamenii sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii” este primul principiu menționat în revistă. El a fost formulat de Isus Cristos și este consemnat în Evanghelia după Matei, capitolul 9, versetul 12. În armonie cu acest principiu, revista subliniază că o persoană care se confruntă cu o stare persistentă de îngrijorare, anxietate sau tristețe ar putea avea nevoie de „ajutor de specialitate pentru a identifica și a trata cauzele”, precum și că „multora le-a fost de mare folos să afle informații despre afecțiunea lor din surse sigure”.

Bineînțeles, Biblia nu este o carte de medicină, dar ea îi poate ajuta pe cei ce o citesc să facă față situațiilor stresante, gândurilor negative, emoțiilor dureroase și problemelor de sănătate fizică și mintală. Astfel că revista prezintă multe principii biblice deosebit de practice și încurajatoare. Totodată, ea conține exemple biblice ale unor bărbați și femei din trecut care au înfruntat diverse stări emoționale tulburătoare, relatări ale mai multor persoane care se luptă cu o formă de tulburare mintală și sugestii practice pentru cei care le oferă ajutor persoanelor suferinde.

Site-ul jw.org conține o multitudine de articole pe acest subiect, cum ar fi:

Ce ar trebui să știți despre tulburările mintale

Ce înseamnă să suferi de depresie?

Depresia la adolescenți – Cauze și ajutor

Cum să lupt împotriva depresiei?

Nu te lăsa pradă tristeții!

O caracteristică deosebit de apreciată este faptul că în partea de jos a fiecărei pagini pot fi găsite linkuri către alte articole asemănătoare. Totodată, cititorii au posibilitatea de a folosi funcția de căutare, din partea de sus a fiecărei pagini, pentru a găsi tot ce s-a publicat despre un subiect care îi interesează.

Toate materialele de pe JW.ORG, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova, sunt gratuite și pot fi accesate și descărcate fără să fie necesar un cont sau un abonament.

Citeste mai mult

Sănătate

Manipularea fascială – fizioterapie inovativă

Publicat

pe

Manipularea fascială Stecco® ajunge în Timisoara. Metoda dezvoltata în peste 30 de ani și prezentă în peste 50 de țări de italianul Luigi Stecco împreuna cu copiii lui dr. Carla și Antonio Stecco, și care a revoluționat recuperarea medicală, ajunge în România.

Datorită kinetoterapeutului Adnana Apostol, unul din cei 2 terapeuți certificați din țara noastră, avem posibilitatea să ne tratăm cu această metodă de recuperare medicala inovativă în cadrul cabinetului Salus.

Faptul că întreg corpul este acoperit de fascie, țesut care înfășoară toți mușchii și organele, se stie demult, dar timp de secole nu a fost clar la ce anume foloseste acest tesut pana cand studiile medicale au permis sa intelegem functia si posibilele aplicatii terapeutice. In practica este vorba despre o tehnica de recuperare  folosita in fizioterapie si care vede in fascie punctul nodal asupra carui sa actionam pentru rezolvarea durerilor si a altor probleme cu care se confrunta pacientii.

Care este noutatea?

In practica clinica traditionala se acorda o atentie aproape exclusiva consecintelor, asupra durerii intense ca si boala, si asupra carora sa actionam prin folosirea medicamentelor sau a terapie instrumentale, dar care nu actioneaza asupra adevaratei cauze a durerii ci asupra simtomului dureros. Punctul forte al terapiei este atentia data cauzei durerii (de ce ma doare?) si nu consecintei, adica durerea

Muta atentia terapeutului de la tratamentul simptomului (ex. durere, inflamatie, iritatie), intervenind direct asupra cauzei, (ex. fracturi precedente, trumatisme, operatii,etc) uneori chiar departe de sediul durerii.

Manipularea fasciala se foloseste de durere pentru a intelege cum sa actioneze asupra cauzei disfunctiei si cauta diferite asocieri intre diversele patologii ale pacientului luand in considerare tot istoricul acestuia, realizand un tratament global personalizat.

In ce probleme putem actiona?

Probleme foarte diferite intre ele, atat in faza acuta cat si cronica,  isi pot gasi solutia in manipularea fasciala: pe langa disfunctii ale aparatului locomotor (cefalee, cervicalgie, spondiloza cervicala, lombalgii, lombosciatalgii, gonalgii, sindrom de tunel carpian, tendinite, entorse, gonalgii, coxalgii, fasciita plantara, dureri de umar, dureri ale articulatiei temporo-mandibulare, etc.) ne concentram si pe disfunctiile organelor interne, cautand cauze si solutii pentru disfunctii care nu vin asociate cu terapia fizioterapica (vertij, durere menstruala, constipatie, senzatia de nod in gat, cistite recurente, etc.)

Terapia poate fi aplicata atat adultiilor cat si copiilor.

Este o metoda concreta si economica pentru pacient, deoarece reduce frecventa sedintelor, tratamentul durand 50 min si se repeta o data la 7-10 zile. Durata ciclului de tratament, 4 – 5 sedinte in majoritatea cazurilor, sunt suficiente pentru a  obtine o imbunatatire semnificativa, si de durata.

Citeste mai mult

Sănătate

Sfaturi pentru a face față alergiilor și asteniilor de primăvară

Publicat

pe

Primăvara este o perioadă minunată, dar pentru unii oameni, poate fi o adevărată provocare. Alergiile și asteniile de primăvară sunt printre cele mai comune probleme de sănătate cu care se confruntă mulți oameni în această perioadă.

Primăvara este sezonul înfloririi plantelor și copacilor, iar polenul eliberat de acestea poate provoca reacții alergice în organismul nostru. În plus, schimbările de temperatură, umiditatea ridicată și vremea imprevizibilă pot contribui la dezvoltarea asteniei de primăvară. Acest lucru poate duce la oboseală, iritabilitate, lipsă de concentrare și alte simptome neplăcute.

Alergiile și asteniile de primăvară pot avea un impact negativ asupra sănătății noastre și a calității vieții. Simptomele neplăcute pot afecta capacitatea noastră de a munci, de a ne bucura de timpul liber și de a socializa cu prietenii și familia. Acest lucru poate duce la o scădere a stimei de sine și a calității vieții în general.

În acest context, ApiLand, cel mai mare producător de produse apicole din România, vine în ajutorul celor care caută o soluție naturală și eficientă pentru aceste probleme, oferind 5 sfaturi pentru a face față alergiilor și asteniilor de primăvară, folosind produse apicole.

Consumați miere locală.

Mierea este unul dintre cele mai populare produse apicole și poate fi de mare ajutor în reducerea simptomelor asteniei de primăvară. Consumați miere locală, deoarece aceasta conține polen din zona în care trăiți și poate ajuta la întărirea imunității. În plus, mierea este o sursă naturală de energie și contribuie la combaterea asteniei”, declară Ovidiu Bodea, directorul ApiLand.

Consumați polen crud.

Polenul crud poate fi un ajutor de nădejde în lupta împotriva alergiilor sezoniere. El contribuie la construirea imunității la alergenii locali și poate reduce simptomele alergice. Polenul crud poliflor și polenul crud de salcie, în special, pot reduce nivelul de histamină – substanța responsabilă de declanșarea alergiilor la polenul purtat de vânt. Polenul crud poate fi consumat preventiv sau în paralel cu alte antialergice, se păstrează și se consumă direct din congelator”, declară Ovidiu Bodea, directorul ApiLand.

Luați miere cu lăptișor de matcă.

Lăptișorul de matcă pur este un produs apicol bogat în vitamine, minerale și antioxidanți. Acesta poate ajuta la creșterea nivelului de energie și la combaterea asteniei. În combinație cu mierea, acesta poate fi un remediu excelent pentru a face față asteniilor de primăvară”, declară Ovidiu Bodea, directorul ApiLand.

Consumați amestec de propolis și miere.

Propolisul este o substanță produsă de albine pentru a proteja colonia împotriva bacteriilor și virusurilor. Acesta are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiinflamatoare, și poate ajuta la reducerea simptomelor rinitei alergice. Propolisul poate fi consumat brut sau sub formă de tinctură. În combinație cu mierea, acesta poate fi un remediu excelent pentru a reduce simptomele alergiilor sezoniere cum ar fi congestia nazală și tusea”, declară Ovidiu Bodea, directorul ApiLand.

Faceți o cură cu tonice apicole.

Tonicele apicole sunt amestecuri din miere, lăptișor de matcă, extract de propolis și polen crud sau ginseng. Sunt cocktailuri concentrate de vitamine și minerale ambalate sub formă de fiole practice și ușor de consumat. Nu necesită condiții speciale de păstrare, le poți lua cu tine oriunde și le consumi când te simți obosit și lipsit de energie. Tonicele apicole pot fi un real ajutor în combaterea asteniei de primăvară”, declară Ovidiu Bodea, directorul ApiLand.

Despre ApiLand

ApiLand este cel mai mare producător de produse apicole din România, cu o experiență de peste 20 de ani în industria apicolă. Compania produce o gamă largă de produse apicole, inclusiv miere, propolis, polen crud, lăptișor de matcă și alte produse cu conținut ridicat de substanțe nutritive. ApiLand respectă cele mai înalte standarde de calitate și oferă produse naturale și autentice. Pentru mai multe informații despre produsele ApiLand, vizitați site-ul www.apiland.ro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite