Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Formularul 600. Cum se calculează baza de impozitare

Publicat

pe

Pentru a determina dacă trebuie sau nu depus Formularul 600, contribuabilii trebuie să-şi calculeze veniturile nete obţinute din activităţi independente în 2017, iar baza de impozitare nu poate fi mai mică decât echivalentul a 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei pe an, explică specialiştii fiscali.

Formularul 600 – „Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate” – este prevăzut prin OPANAF (Ordinul Preşedintelui ANAF) nr. 4140/2017 elaborat în baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017.

De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS şi CASS se datorează astfel:

– CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 de lei);
– CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 de lei, pentru anul fiscal 2018).

Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităţilor desfăşurate şi de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puţin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară (1.900 de lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe ţară.

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puţin egale cu plafoanele minime menţionate. Persoanele fizice care obţin venituri sub plafon nu au obligaţia depunerii declaraţiei, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

ANAF a anunţat recent că 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligaţia de a depune, până la data de 31 ianuarie 2018, Formularul 600.

Pentru a lămuri metodologia de calcul şi celelalte aspecte ale completării/depunerii Formularului 600, specialiştii fiscali au transmis următoarele precizări şi recomandări:

– contribuabilii trebuie mai întâi să-şi calculeze totalul veniturilor obţinute anul trecut din activităţi independente, iar dacă acest total depăşeşte plafonul de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei în anul 2017, atunci Formularul 600 trebuie depus până la data de 31 ianuarie. Atenţie: este vorba despre veniturile nete obţinute anul trecut

– acest calcul este necesar numai pentru a vedea dacă trebuie sau nu depus Formularul 600 şi nu are relevanţă pentru baza de impozitare pe 2018

– ceea ce va avea relevanţă pentru impozitarea în 2018 este „venitul ales”, adică suma pe care contribuabilul doreşte să o prezinte ca fiind bază de calcul pentru CAS. Această sumă nu poate fi mai mică de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei anual, însă poate fi mai mare dacă contribuabilul doreşte, spre exemplu, o contribuţie mai mare la pensii şi, deci, o pensie mai mare

– Formularul 600 poate fi depus şi de cei care nu au realizat venituri peste plafonul 1.900/22.800, dar care doresc să contribuie cu sume suplimentare la CAS şi CASS. La fel ca şi în cazul celorlalţi contribuabili, baza de calcul va fi „venitul ales”, adică suma pe care o doreşte contribuabilul să o taxeze cu CAS – desigur, aceasta să nu fie mai mică de 1.900 de lei lunar

– în cazul în care sursa de venit dispare pe parcursul anului (încetează un contract) şi, astfel, venitul coboară sub plafonul de taxare, contribuabilul trebuie să anunţe Fiscul, depunând documente justificative

– până la data de 31 ianuarie se face doar declararea (depunerea Formularului 600), după care Fiscul transmite o notificare privind sumele datorate, iar plăţile efective ale CAS şi CASS se vor face trimestrial

– principala diferenţă între regimul anterior şi cel actual privind veniturile din activităţi independente constă în faptul că de-acum nu se mai face reţinerea la sursă (unde plătitorul acestor venituri colectează CAS şi CASS şi le plăteşte Fiscului, în contul beneficiarului), ci beneficiarul care acumulează aceste venituri îşi calculează baza de impozitare şi plăteşte respectivele contribuţii.

Din țară

Antrenorul Mircea Lucescu a murit la Spitalul Universitar de Urgență București

Publicat

pe

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați atrenori și jucători de fotbal din România a decedat marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat din 29 martie.

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au informat că decesul a fost declarat în jurul orei 20.30.

„Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!“, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal.

Ulterior, a suferit un infarct, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat și nu a mai răspuns la tratament.

Marți dimineața medicii au constatat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.

În vârstă de 80 de ani, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai redutabili antrenori români, cu o carieră impresionantă la conducerea băncilor tehnice a unor echipe de club din ţară şi din străinătate dar şi la nivelul selecţionatelor României şi Turciei.

Născut la 29 iulie 1945 în București, Mircea Lucescu a început fotbalul la Școala Sportivă 2 din Capitală și, după doi ani, a fost legitimat la grupele de juniori ale clubului Dinamo București. Ca jucător, Lucescu a evoluat doar pentru trei echipe: Dinamo, Sportul Studențesc și Corvinul Hunedoara.

Cariera sa de antrenor a început în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a activat simultan și ca jucător timp de trei ani. De atunci, Lucescu a antrenat numeroase formații importante, printre care România, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid București, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beșiktaș Istanbul, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, Turcia și Dinamo Kiev.

După o pauză de 38 de ani, Lucescu a preluat din nou funcția de selecționer al echipei naționale a României pe 6 august 2024. În primul său mandat, desfășurat între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, cu 24 de victorii, 15 înfrângeri și 19 egaluri.

În palmaresul său, Lucescu se clasează drept al treilea cel mai titrat antrenor din lume, cu 35 de trofee, printre care:

Supercupă a Europei (Galatasaray)

 Cupa UEFA (Șahtior Donețk)

9 titluri ale Ucrainei (8 cu Șahtior și 1 cu Dinamo Kiev)

2 titluri ale României (Dinamo și Rapid)

2 titluri ale Turciei (Galatasaray și Beșiktaș)

1 Supercupă a Rusiei (Zenit)

7 Cupe ale Ucrainei

8 Supercupe ale Ucrainei

3 Cupe ale României și 1 Supercupă a României

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția cu numărul 50

Publicat

pe

Între 1 și 29 mai 2026, Filarmonica Banatul Timișoara marchează un moment aniversar de referință: ediția a L-a a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Cinci decenii de continuitate au consolidat acest festival ca unul dintre cele mai importante repere ale vieții muzicale din Timișoara și din România.

Programul ediției jubiliare este construit în jurul unor lucrări majore din repertoriul simfonic și vocal-simfonic, semnate de compozitori precum Gustav Mahler, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn, Johann Sebastian Bach și Franz Schubert. Publicul va putea asculta partituri de mare anvergură, dar și lucrări de o finețe aparte, precum ciclul de lieduri „Winterreise”.

Pe scena Filarmonicii vor urca dirijori apreciați pe plan internațional, între care Lawrence Foster, Leo Hussain și Gabriel Bebeșelea. Alături de aceștia, invitați precum pianistul Alexei Volodin, soprana Nadine Koutcher, baritonul Jungrae Noah Kim și soliștii în rezidență ai Filarmonicii în Stagiunea 2025-2026 – violonista Alexandra Conunova și violoncelistul Valentin Răduțiu – contribuie la conturarea unui program artistic rafinat.

Ediția aniversară evidențiază și rolul formativ al festivalului. Elevii Liceul de Artă „Ion Vidu„ și studenții Facultății de Muzică și Teatru Timișoara au ocazia de a evolua pe scena Filarmonicii, în cadrul unor proiecte dedicate tinerelor talente, care le oferă vizibilitate și experiență artistică în contexte profesioniste.

Programul este completat de recitaluri camerale, concerte educative și evenimente speciale, care contribuie la deschiderea festivalului către un public divers.

Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și online: https://shorturl.at/oxhAt

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” a luat naștere în stagiunea 1968‑1969, la inițiativa marilor muzicieni Nicolae Boboc și Ion Românu, cu scopul de a aduce muzica clasică la cel mai înalt nivel și de a transforma Timișoara într-un reper cultural de prestigiu. De atunci, festivalul a devenit un simbol al excelenței artistice, consolidându-și poziția ca unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite