Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Corina și Dorian Popa, de Ziua Tinerilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara organizează Ziua Tinerilor Timişoarei, în data de 2 mai 2018, în Piaţa Victoriei.

Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie, îşi propune celebrarea tinerilor şi creşterea gradului de implicare a acestora în viaţa culturală a oraşului. Programul Zilei Tinerilor Timişoarei conţine mai multe activităţi: demonstraţii de sporturi de contact, ateliere în aer liber, jocuri, expoziţii şi concerte.

Program:
16:30 – 17:30 Demonstraţii de sporturi de contact
Clubul Sportiv GinBox prezintă o campanie antiviolenţă prin activităţi sportive şi integrare socială a tinerilor proveniţi din toate clasele sociale. Aproximativ 20 de copii ai acestui club vor face demonstraţii de sporturi de contact cu scopul de a sensibiliza tinerii asupra problemelor sociale şi marginalizării, promovând valorile umane şi privind sportul ca o artă.

16:30 – 19:00 Ateliere, expoziţii, jocuri 
Asociaţia Culturală Noua Acropolă invită tinerii la o după-masă de jocuri precum Go, şah şi Senet, joc originar din Egiptul Antic, considerat părintele jocurilor de masă. Pasionaţii de filosofie vor putea descoperi răspunsuri în cadrul unui atelier de filosofie aplicată. Tinerii interesaţi de culturile lumii pot vizita expoziţia de reproduceri arheologice pentru a descoperi culmi ale civilizaţiei şi cum această cunoaştere poate folosi pentru construirea unui viitor de succes.

17:30 – 19:00 Cycling în aer liber
Smartfit Studio îi aşteaptă pe tinerii Timişoarei la pedalare. Momentul sportiv se va desfăşura pe muzică şi sub coordonarea instructorilor de sport. Participarea este gratuită, iar tinerii iubitori de mişcare sunt rugaţi să ajungă în Piaţa Victoriei cu 15 minute înainte de a începe evenimentul. Organizatorii îşi doresc ca prin iniţiative de acest tip să promoveze sportul şi un stil de viaţă sănatos. Acest concept este promovat şi de către sportivii SCM Timişoara care se alătură tinerilor biciclişti în ora de cycling.

19:00 – 19:30 Ansamblul Timişul Junior
Seara îi aşteaptă pe tineri cu un program de cântece şi dansuri, susţinut de Orchestra de Tineret Timişul, coordonată de către profesorul Nicolae Baniciu şi tineri interpreţi bănăţeni, precum şi momente coregrafice prezentate de către grupele de copii şi tineret instruite de către Maria Dudău şi Doina Susan.

19:30 – 20:00 Concert tineri interpreţi din Timişoara
Programul muzical continuă cu un moment de muzică pop-rock prezentat de către tineri elevi şi studenţi din Timişoara, câştigători de premii la diverse concursuri de profil.

20:00 – 22:00 Concert CORINA şi DORIAN POPA
Seara se încheie cu un concert dedicat tinerilor susţinut de către Corina şi Dorian Popa. 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

CANICULĂ. Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor, în Timișoara

Publicat

pe

Începând de joi, 5 iunie 2025, în Timișoara vor funcționa cinci puncte de prim ajutor, special amenajate pentru a sprijini populația în perioada de caniculă.

Primăria Timișoara asigură furnizarea apei îmbuteliate, iar Direcția de Sănătate Publică pune la dispoziție personal medical calificat.

Punctele de prim ajutor vor funcționa zilnic, între orele 10:00 – 18:00, în spații climatizate, și vor fi amplasate în următoarele locații:

Oficiul Poștal nr. 1, Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 2

Opera Națională, Piața Victoriei

Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l – Str. 1 Decembrie, nr. 90

Piața Iosefin

Piața Badea Cârțan

În mai multe zone din oraș, respectiv parcuri, bulevarde și piețe publice există fântâni forate. Lista completă este disponibilă aici. În plus, anul trecut au fost instalate 9 cișmele pentru timișoreni și animalele de companie în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.

Medicii recomandă, pe durata caniculei:

evitarea deplasărilor în intervalul 11:00 – 18:00;

evitarea aglomerației și a expunerii prelungite la soare;

consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri călduțe, sucuri naturale);

evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu cofeină sau zahăr, care pot duce la deshidratare;

consumul de fructe, legume proaspete și iaurturi.

Se recomandă, de asemenea, purtarea unor haine lejere, din materiale subțiri, de culori deschise, precum și folosirea pălăriilor și a ochelarilor de soare.

Este extrem de important ca animalele de companie și copiii să nu fie lăsați nesupravegheați în autoturisme. La primele semne de disconfort termic, adresați-vă medicului de familie.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Campanie pentru depistarea terenurilor cu ambrozie, la Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara acționează pentru combaterea ambroziei – o plantă invazivă cu impact asupra sănătății publice. Direcția Generală a Poliției Locale a efectuat controale pe teren, în urma cărora s-a constatat prezența sau posibila prezență a unor focare de ambrozie pe terenuri deținute de persoane fizice sau juridice.

Au fost întocmite 383 de somații, care sunt comunicate proprietarilor până la data de 5 iunie 2025, termen prevăzut de legislație. De asemenea, terenurile municipalității sunt monitorizate de către serviciile de specialitate. Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

  • amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,
  • amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Lucrările de combatere a ambroziei trebuie realizate de proprietarii sau deținătorii de terenuri până la data de 30 iunie, înainte ca planta să înflorească.

În perioada următoare, municipalitatea va demara campania de conștientizare cu privire la efectele negative ale acestei plante asupra sănătății populației. Ambrozia este o plantă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie–octombrie.

Se răspândește rapid pe terenuri virane, spații verzi neîngrijite, șantiere sau chiar în curțile locuințelor. Cu un potențial enorm de răspândire, planta produce peste 3.000 de semințe anual. În condiții de secetă și temperaturi ridicate, planta emite o cantitate dublă de polen, care poate fi transportat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite