Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Noaptea în care dorințele se împlinesc. Perseidele – spectacol pe cer

Publicat

pe

Ca în fiecare an, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Maximul curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august, între ora 15.00 și 18.30, ora României. Este clar că din România nu se vede maximul (fiind zi în intervalul acela). Totuși, vom putea observa panta ascendentă și pe cea descendentă a maximului, în nopțile de 11/12 și 12/13 august.

Cea mai buna perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”. Luna se va afla într-o fază care nu va deranja observațiile, în prima jumătate a nopții.

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. Cel mai bun este un loc la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacantelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pamantului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.

Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ și un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare. Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori ce par că vin din constelația Perseus.

Pentru vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că noptile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult cu atât vedeți mai mulți meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorțire.

Dacă doriți ca observațiile voastre să fie utile oamenilor de știință este nevoie ca la fiecare meteor observat să notați: ora, minutul secunda când a apărut; locul de unde a venit (constelația); strălucirea (magnitudinea) prin compararea lui cu stelele vecine. În acest caz vă invităm să luați legătura cu Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM).

Predicțiile spun că se vor vedea maxim 100 de meteori pe oră, în condiții ideale. În timpul maximului perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut.

sursa: astro-urseanu.ro

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite