Ne găsiți și pe:

Din țară

STUDIU. Marile temeri ale românilor: incendiile și cutremurele

Publicat

pe

Ca măsură de precauţie, peste jumătate din români (52%) susţin că scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, reiese dintr-un sondaj desfăşurat în cadrul unei campanii dedicate asigurărilor de locuinţe. Cele mai mari frici ale românilor, atunci când vine vorba de casa lor, sunt izbucnirea unui incendiu în locuinţa lor sau la vecini (42,14% din respon­denţi) şi cutremurul (15,03%).

Conform cercetării realizate în cadrul celei de-a şasea ediţii a campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe”, când vine vorba despre pregătirea pentru un potenţial dezastru, mai puţin de jumătate din români au în casă o trusă de urgenţă în caz de cutremur, în care să fie incluse câteva elemente esenţiale (o lanternă, un fluier, câteva provizii, o pătură etc.). De asemenea, aproape 8 din 10 români nu au stabilit un loc de întâlnire cu familia, în cazul unui dezastru.

În ceea ce priveşte luarea măsurilor speciale de prevenţie şi/sau combatere a unui incendiu, peste 60% din respondenţi au răspuns negativ. Doar 12% au declarat că au în casă atât detectoare de fum, cât şi stingător de incendiu, în timp ce aproape 15% au doar detectoare de fum, iar 12% au doar stingător de incendiu.

Rezultatele studiului citat dezvăluie o altă problemă, cea referitoare la utilizarea mijloacelor de încălzire sau a instalaţiilor electrice improvizate. Astfel, în acest caz, unul din 10 români (9,82%) afirmă că foloseşte, în prezent, astfel de improvizaţii.

Totodată, peste jumătate din participanţii la sondaj (52%) au declarat că scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, în timp ce 36%, doar o parte din acestea. De asemenea, 3 din 4 români (75,6%) declară că verifică instalaţiile de utilizare a gazelor şi opresc gazele atunci când pleacă de acasă pentru mai mult timp.
Potrivit sursei citate, 8 din 10 români nu au instalate sisteme de alarmă sau sisteme video pentru protecţia casei lor, în timp ce, dacă aproape 70% din respondenţi au declarat că închid complet toate geamurile atunci când pleacă de acasă, peste 28% din aceştia lasă geamuri deschise rabatat.

Cea mai mare teamă a românilor, atunci când vine vorba de casa lor, este izbucnirea unui incendiu în locuinţa lor sau la vecini (42,14% din respondenţi); aceasta este urmată de cutremur (15,03%), spargerea locuinţei de către hoţi (11,29%), inundarea cu apă din conducte (5,91%), alunecare de teren (3,13%) şi inundaţie din cauze naturale (2,17%).

Chestionaţi în legătură cu motivul pentru care nu au încheiat o asigurare obligatorie de locuinţă, 29,7% din români au declarat că nu îşi permit financiar, alţi 14,85% nu au încredere că vor primi despăgubirea, iar alţi 11,39% au declarat că nu consideră că această asigurare le este utilă. În acelaşi timp, întrebaţi dacă ştiu că pot fi amendaţi în cazul în care nu încheie o poliţă de asigurare a locuinţei, doar 25,8% din respondenţi au arătat că da, 62,47% au declarat că nu ştiu, iar 11,73% au afirmat că nu.

Sondajul, la care au participat 1.151 de respondenţi, s-a desfăşurat online, în perioada 15 octombrie – 5 noiembrie 2018. Din totalul persoanelor chestionate, 49% locuiesc la bloc, iar 51% la casă. De asemenea, 63% locuiesc în mediul urban, iar 37% în mediul rural.

În România, gradul de cuprindere în asigurare a locuinţelor este unul extrem de scăzut, doar 19% din cele aproximativ 8,9 milioane de locuinţe din România au o poliţă obligatorie PAD, iar 16% au şi o asigurare facultativă. Prin comparaţie, în Polonia, Cehia, Slovenia şi Slovacia, gradul de penetrare al asigurărilor de locuinţe a ajuns la 50%, iar în Ungaria la 70%.
Poliţa obligatorie PAD are un caracter de bază, oferind acoperire pentru cele trei riscuri de catastrofă specifice ţării noastre (cutremur, inundaţii, alunecări de teren) în limita a 20.000 de euro pentru locuinţele tip A, respectiv 10.000 euro pentru cele tip B.

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Din țară

Cod portocaliu și roșu de caniculă, în Banat

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, alerte de caniculă și au anunțat că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare, iar temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Astfel, sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un cod portocaliu de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.

„În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, au informat reprezentanții ANM.

De asemenea, pentru duminică a fost emis cod roșu de caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite