Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Au început controalele privind siguranța alimentară înainte de Sărbătorile Pascale

Publicat

pe

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat controalele specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, acestea urmărind respectarea condiţiilor de siguranţă alimentară în pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, direcţiile judeţene ale Autorităţii au stabilit un program de lucru pentru perioada 1 aprilie – 1 mai 2019, în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare.

De asemenea, pe tot parcursul lunii aprilie este asigurată permanenţa la nivelul DSVSA judeţene, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. La sediul acestora vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Toate aceste informaţii vor fi postate şi pe site-ul fiecărei DSVSA judeţene, precizează Autoritatea.

Pe de altă parte, reprezentanţii ANSVSA anunţă că este monitorizată permanent circulaţia pe teritoriul naţional a ovinelor şi caprinelor destinate sacrificării, respectiv a întregului traseu de la ferme sau exploataţii de origine către abatoare autorizate sanitar veterinar, având în vedere confirmarea scrapiei în judeţele Argeş, Caraş-Severin, Constanţa, Sibiu, Timiş şi Hunedoara.

„În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, este asigurat necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale (Primării, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi”, se menţionează în comunicat.

Acţiunile de control ale inspectorilor veterinari vor avea în vedere modul în care sunt respectate cerinţele în ceea ce priveşte starea de sănătate a animalelor sacrificate şi a regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, etc. Transportul mieilor pentru tăiere trebuie să fie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate sanitare veterinare, care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente privind informaţiile lanţului alimentar, conform modelului stabilit de ANSVSA.

Sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA. În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie. Spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor.

Activitatea de sacrificare a mieilor în spaţii amenajate temporar se realizează numai în perioada 15 – 28 aprilie 2019, între orele 7:00 – 17:00.

În ceea ce priveşte carnea de miel, inspectorii veterinari atrag atenţia că loturile de carne de miel trebuie livrate din abatoare însoţite de certificat sanitar veterinar. Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar se poate obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

Marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană.

De asemenea, pe segmentul de ouă pentru consumul uman, producătorii şi comercianţii care valorifică astfel de produse, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă, trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

Transportul ouălor să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare; ouăle sunt marcate cu codul producătorului şi provin din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor.

Ouăle cu coaja crăpată sau lovită sunt retrase de la comercializare şi sunt dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică.

În ceea ce priveşte laptele şi produsele din lapte, micii producători care comercializează astfel de produse în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008.

Potrivit ANSVSA, în cazul peştelui şi produselor din pescuit, spaţiile şi locurile de comercializare trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi. „Gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete, trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă şi să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere; este asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic”, spun reprezentanţii ANSVSA.

Alte produse alimentare tradiţionale precum: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, sub controlul personalului de specialitate.

În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni, sau vor confisca produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primăria Timișoara atrage atenția privind respectarea regulilor pe șantiere

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara transmite un mesaj ferm către toți cei implicați în lucrări de construcții și demolări: șantierele bine gestionate încep cu documentații complete și respect față de mediu și comunitate.

Potrivit Regulamentului local privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări (HCL nr. 320/2022, completat cu HCL nr. 104/2025), toți generatorii de deșeuri din construcții au obligația de a depune anual Planul de gestionare a deșeurilor pentru activitățile din anul anterior. Termenul limită este 1 martie.

În 2025, numărul planurilor depuse a crescut față de anul anterior (26 de planuri până în aprilie 2025, față de 17 în 2024).

Primăria și Poliția Locală efectuează în mod constant verificări pe teren. Acțiunile nu vizează doar sancționarea, ci și prevenirea practicilor care afectează sănătatea, mediul și calitatea vieții tuturor timișorenilor.

În 2024, Direcția Generală a Poliției Locale a aplicat 375 sancțiuni (în baza HCL 320/2022 și HCL 333/2022) pentru fapte precum murdărirea carosabilului la ieșirea din șantiere, neamenajarea de rampe pentru spălarea roților, depozitare amestecată a deșeurilor pe amplasamentele de șantier, incendiere deșeuri pe organizările de șantier, predare deșeuri la persoane neautorizate, colectarea de deșeuri fără autorizație și nerespectarea autorizației de mediu.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de Poliția Locală în 2024 a fost de 3.670.000 lei. În 2025, până în prezent, au fost aplicate 119 sancțiuni în valoare de 396.500 lei.

Cele mai grave abateri au fost sancționate cu sume considerabile: o amendă de 100.000 lei pentru nerespectarea autorizației de mediu (2024), respectiv 60.000 lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor pe șantier (2025).

Pentru persoanele fizice, Primăria a pus la dispoziție, gratuit, patru puncte de colectare prin aport voluntar – ușor de accesat și amplasate strategic în oraș. Acestea oferă o alternativă legală, sigură și responsabilă pentru eliminarea molozului rezultat din lucrări de renovare.

Calea Torontalului nr. 94

Calea Moșniței nr. 2-4

Str. A. Imbroane nr. 70

Str. Ovidiu Cotruș nr. 201

Program: Luni – vineri: 09:00 – 19:00

Sâmbăta: 08:00 – 16:00 (cu excepția Str. Ovidiu Cotruș: L–V 09:00–17:00)

Citeste mai mult

Din țară

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, plătite înainte de Paști

Publicat

pe

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, în aşa fel încât acestea să ajungă la beneficiari înaintea Sărbătorilor Pascale, a anunţat Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Astfel, la 11 aprilie 2025, ANPIS va vira sumele aferente beneficiilor de asistenţă socială către Poşta Română, urmând ca până la 17 aprilie banii să ajungă la persoanele îndrep­tățite, prin poştaş.

Pentru beneficiarii de ajutoare sociale care au optat pentru plata în cont bancar, banii vor fi viraţi între 14 şi 16 aprilie, precizează instituția. În cazul alocaţiei pentru copii, indemnizaţiei de creştere a copilului şi stimulentului de inserţie care se plătesc în cont bancar, sumele aferente vor fi virate ca şi până acum, la data de 8.

Beneficiile plătite anticipat sunt următoarele: alocaţia de stat pentru copii (prin mandat poştal), indemnizaţia de creştere a copilului (prin mandat poştal), stimulentul de inserţie acordat părinţilor care se întorc la serviciu înainte de finalizarea concediului de creştere a copilului (prin mandat poştal), drepturile persoanelor cu dizabilităţi (prin card şi prin mandat poştal), alocaţia lunară de hrană pentru HIV/SIDA (prin card şi prin mandat poştal), alocaţia de plasament (prin card şi prin mandat poştal), indemnizaţia lunară de hrană pentru TBC (prin card şi prin mandat poştal), ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI) (prin card şi prin mandat poştal) şi ajutorul de incluziune (VMI) (prin card şi prin mandat poştal).

Potrivit ANPIS, la acest moment, la nivel naţional sunt aproximativ 5,6 milioane de beneficiari ai acestor drepturi, iar suma totală de plată este de aproape 2,8 miliarde de lei.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția 2025. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Timișoara devine, în luna mai, capitala muzicii clasice! Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, ajuns la impresionanta ediție a XLIX-a, promite o lună de concerte și spectacole memorabile, reunind creații de referință din repertoriul simfonic și al teatrului liric, artiști de renume și invitați speciali din țară și din străinătate. Între 2 și 30 mai 2025, iubitorii muzicii sunt invitați să trăiască emoția unor capodopere semnate de Berlioz, Mendelssohn, Brahms, Șostakovici, Verdi, Puccini, Leoncavallo, Minkus și Kálmán, într-o atmosferă de rafinament artistic.

Principalele instituții muzicale ale regiunii, Opera Națională Română Timișoara și Filarmonica Banatul Timișoara, propun un afiș printre ale cărui elemente de atracție se numără:

operele „Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo, „Rigoletto” și „Aida” de Giuseppe Verdi, „Turandot” de Giacomo Puccini, baletul „La Bayadère” de Ludwig Minkus,  savuroasa operetă „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán;

concertul simfonic de deschidere, concertul vocal-simfonic extraordinar „Damnațiunea lui Faust”, concertul „Bruch & Brahms”, concertul „Kabalevski & Șostakovici” și concertul de închidere a Festivalului.

Spectacolul cu opera „Rigoletto” de vineri, 9 mai 2025, ora 19, îi are ca invitați pe baritonul  Dragutin Matić de la Opera din Belgrad și pe dirijorul austro-italian Guido Mancusi, iar opera „Aida” de vineri, 30 mai 2025, ora 19, beneficiază de participarea tenorului Adorján Pataki de la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Creația pucciniană este reprezentată în festival de opera „Turandot”, având-o ca invitată pe soprana Edith Adetu vineri, 16 mai 2025, ora 19. În rolul titular din fermecătoarea operetă  „Contesa Maritza” va evolua soprana Renata Vari de la Opera Română Craiova vineri, 23 mai 2025, ora 19, în vreme ce baletul „La Bayadère” îi aduce pentru întâia dată la Timișoara pe Ada Gonzales și Robert Enache, prim-soliști ai baletului Operei Naționale din București, precum și pe dirijorul Ciprian Teodorașcu, duminică, 18 mai 2025, ora 18.

Punctul central al programului artistic propus de Filarmonica Banatul Timișoara este concertul vocal-simfonic de vineri, 16 mai 2025. De la ora 19, sub conducerea dirijorală a maestrului Sascha Goetzel (Dirijor în Rezidență în Stagiunea 2024/25), Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii Arad prezintă publicului timișorean „Damnațiunea lui Faust” de Hector Berlioz. Soliști vor fi Svetlina Stoyanova – mezzosoprană, Yaroslav Abaimov – tenor, Petri Lindroos – bas, Lucian Onița – bas, Virginia Maria Onița – soprană.

Concertul inaugural de vineri, 2 mai 2025, este, de asemenea, unul deosebit. Evenimentul aduce în plus față de programul artistic atractiv (ce include, printre altele, „Visul unei nopți de vară” de F. Mendelssohn), o premieră națională. Filarmonica Banatul este prima instituție muzicală de cultură din țară care va prezenta publicului proiecțiile tablourilor realizate în timpul concertului, în nisip, de către Ana Munteanu.

Concertul va fi dirijat de maestrul Radu Popa. Soliștii serii vor fi violoncelistul Valentin Răduțiu și sopranele Rut Iovescu și Virginia Maria Onița.

Concertul de vineri, 9 mai 2025, de la ora 19, le propune melomanilor lucrări de Bruch și Brahms, sub conducerea dirijorală a lui Alekdandar Markovic. Talentatul violonist Florin Iliescu (Artist în rezidență în Stagiunea 2024/25) va fi solistul concertului.

În 23 mai 2025, de la ora 19, la Sala Capitol, Azis Sadikovic se va afla la pupitrul dirijoral pentru concertul ce propune publicului lucrări de Kabalevski și Șostakovici. Solist va fi excepționalul violoncelist Bryan Cheng (Solist în rezidență în Stagiunea 2024/25).

Festivalul se încheie la Sala Capitol cu un concert deosebit ce îl va avea la conducerea dirijorală pe maestrul Mykola Diadiura. Vineri, 30 mai, de la ora 19, audiem lucrări de S. Vasks, C. Saint-Saëns și O. Respighi. Solistul serii va fi renumitul violonist Vadim Gluzman.

Biletele pentru evenimentele Filarmonicii Banatul Timișoara se găsesc la casierie, pe site-ul instituției și pe myticket.ro: https://shorturl.at/6xiWM

Biletele pentru evenimentele Operei Naționale Române Timișoara vor fi disponibile online începând cu data de 14 aprilie 2025.

Programul integral îl găsiți pe paginile: https://www.ort.ro/ro/Spectacole.html și https://filarmonicabanatul.ro/evenimente/.

Festivalul „Timișoara Muzicală” este una dintre cele mai importante manifestări artistice din România, cu o tradiție începută în stagiunea 1968/1969, datorită viziunii marilor muzicieni Nicolae Boboc și Ion Românu. De atunci, evenimentul reunește, an de an, nume sonore ale scenei muzicale internaționale.

Festivalul este finanțat de Ministerului Culturii și Primăria Municipiului Timișoara.

Foto: Arhiva

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite