Fotbal
Festivalul Sport 21, la Timișoara. Sporturi, filme, expoziții, concursuri
Publicat
acum 7 anipe
de
timispress
Sportul și cultura primesc un loc binemeritat în centrul Timișoarei, din 29 august până în 1 septembrie, într-un festival unic, sub semnul Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Evenimentul îi va angrena pe locuitorii orașului în activități care implică mișcare, dar și activități artistice.
În fața timișorenilor vor veni personalități sportive a căror viață este legată de cultură și personalități artistice practicante sau iubitoare de sport. Festivalul este alcătuit din competiții și activitățile rezervate copiilor și amatorilor, expoziții, dezbateri și proiecții de filme dedicate sportului, care au loc în Piața Libertății, Piața Sfântu Gheorghe și pe strada Praporgescu. Voluntarii interesați să dea o mână de ajutor se pot înscrie online pe pagina de facebook a evenimentului Sport 21.
„Componenta sportivă este parte din programul cultural Timișoara 2021 pentru că oamenii își doresc acest lucru; sportul face parte din cultura Timișoarei și s-a manifestat atât în rezultatele din teren, cât și prin spectacolul tribunelor. În Timișoara, începe să fie un mod de viață pentru tot mai mulți. Ne dorim ca Sport 21, aflat acum la prima ediție, să continue și în anii următori, și chiar după 2021, anul Capitalei Culturale”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Piața Libertății se va transforma într-o arenă a demonstrațiilor și a competițiilor sportive de streetball, free style football, rugby, handbal, baschet și multe altele. Va fi liber la dunk-uri sâmbătă, 31 august și duminică, 1 septembrie, într-o competiție la care echipele interesatese pot înscrie până miercuri, 28 august, la ora 16:00, completând un formular disponibil online pe pagina de Facebook a festivalului.
Piața Sfântu Gheorghe se va anima cu seri dedicate dezbaterilor și proiecțiilor de film, în care performanțava fi subiectul principal.
Timișorenii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu alpinistul Horia Colibășanu și cu temerarul Toma Coconea.
La dezbaterea despre Cultura Peluzelor vor lua parte scriitorii Goran Mrakić (Poli Timișoara) și Dinu Guțu (Dinamo), iar Alexandru Ciocan, comentator Eurosport al Turului Frantei, ciclistul timișorean Mihai Băbăiță și Ana Munteanu, de la Verde pentru Biciclete.
Seara de vineri se încheie pe două roți cu o Tură Nocturnă.
Festivalul se adresează și iubitorilor boxului, care se vor întâlni cu pugilistul Flavius Biea, și regizorul Alexandru Mavrodineanu, înaintea proiecției unuia dintre cele mai premiate filme românești de gen, sâmbătă seara.
În plus, cei mai buni fotografi sportivi din România vor expune în aer liber fotografii, în cadrul unei expoziții care va putea fi admirată de-a lungul celor patru zile ale evenimentului pe Strada Praporgescu. Artiști din România, Serbia, Austria și Bulgaria se vor întrece la volei pe plajă, tenis de câmp, tenis de masă, scrimă, ciclism, fotbal, atletism, streetball, ștafetă, pentru un campionat organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara.
Duminică seara, festivalul se încheie cu un spectacol de dans, muzică, lumini și video-mapping, gândit ca o incursiune în istoria sportului din zona de Vest a țării și nu numai.
Sport 21 este realizat de AsociațiaTimișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.
Poate te-ar interesa si:

Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

Începe Cupa Mondială 2026

Expoziția Chasing Light, la Kunsthalle Bega

Expoziția „Ancorat în povestea stradală”, la Cărturești Mercy Timișoara

Campionatul Italiei, la fotbal. SERIE A se apropie de final

Gheorge Hagi a fost validat în funcția de antrenor al echipei naționale de fotbal a României
Fotbal
ANUNȚ. P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD
Publicat
acum 3 zilepe
15 iunie 2026de
timispress
S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediu social in judetul Timis, Municipiul Timisoara, strada Salcamilor, nr.8, parter, camera 2 anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“ amplasat in extravilanul Municipiului Timisoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timiș şi declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.
Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, in zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899
Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP – DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 18 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.
Fotbal
Naționala Mexicului a obținut o victorie în debutul Cupei Mondiale 2026
Publicat
acum 6 zilepe
12 iunie 2026de
timispress
În meciul de deschidere de la Cupa Mondială 2026, naționala țării gazdă, Mexic, s-a impus pe teren propriu împotriva Africii de Sud cu scorul de 2 la 0 pe Estadio Banorte în fața a 80.842 de spectatorii, într-un meci jucat cu casa închisă.
Împinși din spate de inimoșii suporteri mexicani, naționala gazdă a început meciul ca din pușcă cu o sumedenie de ocazii și cu deschiderea rapidă a scorului.
Până la pauză au mai fost ocazii dar tabela a rămas nemodificată.
Partea secundă a început cu o eliminare în tabăra oaspețiilor pe un contraatac al gazdelor, iar de aici jocul a continuat doar la o singură poartă.
În minutul 70 gazdele și-au dublat diferența, grație loviturii de cap a lui Raul Fernandez, atacantul echipei Fulham Londra.
Până la final am mai notat câte un cartonaș roșu în ambele tabere, iar scorul final a rămas 2 la 0 pentru echipa gazdă, care pune în vistierie primele trei puncte în această grupă.
În afara arenei în timpul ceremoniei de deschidere, organizată foarte frumos și la care a cântat celebra Shakira, au avut loc lupte de strada în dreptul porții 8 a arenei între poliție și unii bărbați înarmați cu torțe, fumigene și inclusiv pietre, care au distrus în jurul arenei toate magazinele.
În cel de al doilea meci al grupei, Coreea de Sud a învins naționala Cehiei cu scorul de 2 la 1.
Mircea Petroman

Joi seara, de la ora 20.30, pe Antena1, va avea loc ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal 2026, care va fi găzduită de SUA, Canada și Mexic.
Meciul de deschidere va începe de la ora 22.00, iar naționala Mexicului se va duela cu Africa de Sud, pe Stadionul Mexico City, cunoscut ca și Azteca Stadium pentru mulți telespectatori.
La ceremonia de deschidere va cânta celebra solistă Shakira, care va interpreta imnul de deschidere al turneului, DAI DAI, o melodie care va răsuna pe toate stadioanele până pe 19 iulie când este marea finală.
Chiar dacă de 5 zile plouă în continuu în capitala Mexicului, sperăm ca până la ora primului meci vremea să se îmbunătățească și să putem asista la un adevărat duel și pe gazon.
Ca de obicei echipa redacției Timispress va fi prezentă și va relata de la fața locului întregul turneu.
Mircea Petroman


Dulce fără compromisuri. Povestea unui răsfăț care îți face bine
Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

ANUNȚ. P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD

Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Dulce fără compromisuri. Povestea unui răsfăț care îți face bine 18 iunie 2026
- Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac 16 iunie 2026
- ANUNȚ. P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD 15 iunie 2026
- Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin 14 iunie 2026
- Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara 14 iunie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară






