Ne găsiți și pe:

Locale

Festivalul PLAI, ediția a XIV-a. Vezi programul evenimentului

Publicat

pe

O nouă ediție a Festivalului PLAI va avea loc la Timișoara, timp de trei zile în care vor fi organizate 11 concerte  world music, proiecții de filme, expoziții, foodcourt și peste 60 de activități menite să nască pasiuni.

Cunoaștem valoarea și potențialul Muzeului Satului Bănățean, iar anul acesta ne dorim să aducem la lumină o parte mai puțin vizitată a sa. Cea de-a 14 a ediție ne va găsi într-un nou cadru în incinta muzeului, un spațiu pe care ne dorim să îl explorăm și descoperim alături de participanți.

13 – 15 Septembrie, la Muzeului Satului Bănățean, Festivalul PLAI va aduna peste 50 de prieteni cu proiecte noi și vechi. Adulții și copiii se vor juca, vor picta și desena, vor povesti, vor citi și asculta povești tradiționale japoneze, se vor relaxa cu yoga și mindfulness, vor învăța să facă fotografii frumoase cu telefonul.

Se vor lăsa purtați pe ritmuri pe timp de zi alături de DJ locali sau vor lua parte la sesiuni de muzică improvizată, vor pătrunde cu grijă în tainele universului înstelat, alături de Societatea Română pentru Astronomie Culturală care ne va călăuzi pas cu pas printre stele, planete și meteoriți. Ateliere de inginerie genetică, de ilustrație, de cioplit în lemn, de făcut coronițe din flori, de făcut cosmetice naturale, introducere către primii pași de kizomba. Degustări de vin, cafea și ciocolată, mâncare tradițională arabă și din Afganistan, alături de migranți și refugiați stabiliți în Timișoara, dar și posibilitatea de a avea o experiență de fine dining în curtea unei case din cadrul muzeului.

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale. Ei conectează și susțin comunități de makerpentru a crește impactul soluțiilor în depășirea problemelor sistemice. La festival vom vorbi despre abilitățile necesare de care orice tânăr are nevoie pentru a ajuta la rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea: empatia, lucrul în echipă, leadership colaborativ și rezolvarea creativă a problemelor.

În “Hambarul cu jocuri video” nostalgicii se pot juca pe console retro, arcade, unde le va sta la dispoziție și un Tetris uriaș, iar pentru cei care preferă mișcarea, vor avea de ales între handball, frisbee, badminton, ping pong și fotbal American.

“Întreabă psihoterapeutul” este un proiect dezvoltat alături de Ancuța Coman, pentru cei care s-au întrebat vreodată cum este să stai de vorbă cu un psihoterapeut, în cele trei zile de festival timp de 10 minute pot povesti despre ei, Ancuța va răspunde la curiozitățile pe care le au, iar tot ce discută rămâne între ei.

PROGRAM muzical Festivalul PLAI 2019:

Vineri 13.09

19:00 Sonido Tupinamba

20:30 Nubyan Twist

22:00 Bebel Gilberto

23:45 Panjabi MC

 

Sâmbătă 14.09

19:00 Balkan Taksim

20:30 Amira Kheir

22:00 Red Baraat

23:45 Bosq

 

Duminică 15.09

19:00 47Soul

20:30 Orange Blossom

22:00 Gili Yalo

Abonamentul Festivalului PLAI poate fi achiziționat la prețul de 98 de lei, online pe www.plai.ro, şi fizic de la librăriile Cărtureşti. În perioada festivalului valoarea abonamentului va fi de 118 lei, iar biletele pentru o zi de festival vor putea fi achiziționate la 78 lei.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.plai.ro. și  https://www.facebook.com/PLAIFestival/

Festivalul PLAI 2019 este organizat de voluntarii Centrului Cultural PLAI din Timişoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

Co-finanţator: Consiliul Judeţean Timiş

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite