Ne găsiți și pe:

Locale

Investiții de 18 milioane de euro la Spitalul Județean din Timișoara

Publicat

pe

Anul 2019 aduce investiții de peste 18 de milioane lei în infrastructura Spitalului Județean din Timișoara. Unitatea spitalicească aflată în administrarea CJ Timiș beneficiază de lucrări ample pentru îmbunătățirea actului medical și a serviciilor aferente.

Este vorba de reabilitări de secții, dotarea cu echipamente performante și modernizarea clădirilor Spitalului. Mai mult, Consiliul Județean derulează un proiect pe fonduri europene pentru construirea unei noi maternități.

Printre cele mai importante lucrări se numără recompartimentarea și modernizarea Secției de Mari Arși de la Casa Austria (3.3 milioane lei) și extinderea, modernizarea și dotarea cu echipamente performante a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean (2.5 milioane lei).

De asemenea, 500.000 lei sunt alocați pentru reamenajarea secției de urologie și ATI transplant renal, iar 1.000.000 pentru reparații capitale la instalațiile electrice ale Spitalului. Din fonduri ale CJ Timiș au fost recepționate și lucrări de reparații capitale la unul dintre lifturile de la Spitalul Județean, cu o capacitate maximă de 20 de persoane, investiție de aproape 300.000 lei.

„Avem toată deschiderea să investim în Spitalul Județean. Din păcate, trebuie să temporizăm lucrările, întrucât nu putem bloca activitatea acestuia. Lucrăm pe cât de repede se poate, fără a afecta actul medical. Scopul nostru este să ridicăm calitatea serviciilor medicale la nivelul așteptărilor timișenilor”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Pe lângă fondurile alocate investițiilor în infrastructura existentă a Spitalului Județean, Consiliul Județean derulează un proiect de maximă importanță pentru Timișoara și pentru județ, construind o maternitate în valoare de peste 12 milioane euro.

În plus, pentru asigurarea condițiilor optime atât aparatului medical, cât și pacienților, Consiliul Județean a demarat procedurile pentru o parcare supraetajată, în proximitatea Spitalului.

Locale

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

Publicat

pe

Temperaturile extreme continuă să pună presiune pe infrastructura de tramvai. La nivelul liniilor s-au înregistrat din nou 60°C. Reprezentanții societății de transport public au intervenit pentru reducerea temperaturii.

În acest moment, tramvaiele nu mai circulă spre Gara de Nord – ele au fost înlocuite temporar de microbuze și autobuze.

Circulația se desfășoară astfel:

  • Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
  • Linia 2: Shopping City – Torontal;
  • Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
  • Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
  • Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.

Pentru asigurarea transportului călătorilor:

  • pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
  • pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.

Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperit cu un autobuz.

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Publicat

pe

Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița.

Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor va fi supus aprobării Consiliului Local.

Amenajarea face parte din programul municipalității de modernizare a zonelor dintre blocuri, prin care terenurile ocupate de garaje vechi sunt transformate în spații mai bine utilizate de comunitate. Lucrările prevăd amenajarea de locuri de parcare, realizarea de alei și trotuare, racordarea la rețeaua stradală existentă, plantarea de arbori și amenajarea de spații verzi, precum și lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale și pentru creșterea siguranței circulației.

Municipalitatea are în prezent în execuție și alte amenajări de parcări, respectiv 71 de locuri în zona străzii Holdelor și 38 de locuri în zona străzilor Dr. Ioan Mureșan – Intrarea Sepia.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/1d7da5b3-54cf-4202-a949-c899bc6fd324

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite