Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Spectacole de acrobație, dans și muzică, în cartierul Fabric

Publicat

pe

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Institutul Francez din Timișoara organizează în perioada 1-6 octombrie 2019, în Parcul Regina Maria (fostul Parcul Poporului), evenimentul Impuls Fabric.

Acesta aduce în prim-plan spectacole de acrobație și dans cu artiști din Franța, Germania și România, precum și două seri cu muzică de excepție: jazz manouche – cu formația franco-iraniană Manushan și un recital extraordinar de muzică lăutărească – Taraf de Caliu.

Gândit ca o serie de evenimente de dans și spectacole de stradă desfășurate în fiecare dintre cartierele orașului, IMPULS ajunge în luna octombrie în cartierul istoric Fabric. Primele zile (1-4 octombrie) sunt dedicate atelierelor de mișcare și dans destinate vârstnicilor, copiilor cu deficiențe de vedere, tinerilor cu dizabilități, dar și elevilor de la școlile din cartierul Fabric și profesioniștilor din următoarele domenii: dans, teatru, circ, sport. Atelierele sunt coordonate de artiștii companiei franceze Un Loup Pour L’homme și se desfășoară în colaborare cu: Direcția de Asistență Socială, Primăria Municipiului Timișoara, Liceul Teoretic Iris Timisoara, Asociația CevaDeSpus și Liceul Teoretic „William Shakespeare”

Sâmbătă și duminică (5-6 octombrie), Parcul Regina Maria (fostul Parcul Poporului) se transformă în loc de întâlnire, zonă de spectacole și acrobații pentru publicul larg. Protagoniștii vor fi trupa Un Loup pour l’Homme (Franța), artista Jennifer François (Franța), trupa Duo Sirena (Germania) și Școala de circ din Timișoara. Publicul va putea participa la ateliere de mișcare și echilibru, hip-hop, mers pe sârmă și jonglerie. Ziua de sâmbătă se încheie pe acordurile de jazz, flamenco și world music ale formației Manushan, iar seara de duminică aduce unul dintre cele mai cunoscute tarafuri lăutărești din România – Taraf de Caliu. Accesul la toate activitățile este gratuit.

„Prin această primă ediție Impuls în Fabric, Institutul Francez continuă colaborarea cu Timișoara 2021 pentru promovarea artelor stradale și punerea în valoare a zonelor situate în afara centrului, în acest caz, fascinantul cartier Fabric. Programul este deopotrivă artistic și social, căci în afară de spectacolele prevăzute în weekend, numeroase ateliere sunt organizate în fiecare zi cu asociații și școli partenere. Trupa „Un Loup pour l’homme”, una dintre cele mai curajoase trupe de circ contemporan de astăzi, va avea ocazia să lucreze cu diferite categorii de public, în colaborare cu Școala de Circ din Timișoara, înainte de a prezenta trei spectacole de mare calitate la finalul săptămânii (Face Nord, Rare Birds și One Day). Mă bucur, de asemenea, că și muzica are un loc bine definit în program, prin participarea formației franco-iraniane Manushan și a faimosului Taraf de Caliu în închiderea evenimentului de duminică seara. Vive Fabric!” – Cyrille Fierobe, directorul Institutului Francez din Timișoara.

„Impuls Fabric este una din colaborările noastre cu Institutul Francez din Timișoara, un proiect planificat de Asociația Timișoara 2021 și inclus în dosarul de candidatură. Cu această ocazie transformăm spațiile publice din cartier în zone creative și de dialog și implicăm mai multe tipuri de public, copii, vârstnici, profesioniști, dar și grupuri vulerabile. Impuls Fabric nu e doar un simplu spectacol, este un eveniment complex la care ne dorim să participe activ oamenii obișnuiți de toate vârstele și de toate categoriile sociale.” – Simona Neumann, directorul executiv Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeanpă a Culturii.

Evenimentul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Institutul Francez din Timișoara cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Locale

Sistemul e-SIGUR, implementat la Timișoara pentru prevenirea accidentelor în oraș

Publicat

pe

Cu peste 17.000 de treceri pe roșu lunar și cu accidente relatate aproape zilnic în oraș, primarul Dominic Fritz solicită ca sistemul național e-SIGUR, care permite folosirea radarelor locale pentru sancționarea șoferilor care pun în pericol vieți omenești, să fie activat cât mai curând.

Calmatoarele de viteză și trecerile de pietoni supraînălțate nu pot rezolva toate problemele de trafic, de aceea, primarul Dominic Fritz a cerut în mod repetat o legislație pentru radarele fixe locale, care îi descurajează pe șoferi să depășească viteza.

Legislația a venit cu întârziere și sistemul nu a fost activat, dar cadrul necesar există acum. Ca urmare, municipalitatea a inițiat demersurile pentru integrarea în platforma e-SIGUR coordonată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română.

„Echipamente avem, legislație există, mai e nevoie doar de ultimul pas: conectarea la sistemul Poliției Rutiere, ca să putem avea un oraș sigur în trafic. Nu vrem un oraș peticit cu limitatoare de viteză – nu asta e soluția. Vrem un oraș în care regulile sunt respectate pentru că există consecințe reale. De aceea insistăm pe radare fixe și pe un sistem automat de sancționare: e cel mai eficient mod de a schimba comportamente și de a salva vieți”, spune primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiul Timișoara dispune și de 9 radare fixe, dintre care 2 au fost achiziționate recent și urmează să fie instalate în locații stabilite împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Aceste echipamente sunt compatibile cu platforma e-SIGUR, iar funcționarea lor efectivă este condiționată de activarea sistemului național de către Poliția Română.

Sistemul de management și supraveghere a traficului al municipalității, care include 383 de camere video, arată că, în lipsa unui control automatizat și a sancțiunilor drastice pentru șoferii care pun în pericol alți participanți la trafic, trecerea pe roșu tinde să devină un comportament frecvent, nu un accident întâmplător. În acest context, funcționarea radarelor fixe în cadrul sistemului național e-SIGUR reprezintă un pas necesar pentru creșterea siguranței rutiere.

Primăria Municipiului Timișoara este deschisă colaborării cu MAI, astfel încât toți pașii necesari să fie parcurși cât mai repede, iar orașul să devină mai sigur pentru toată lumea.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de circulație în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 19 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, fie în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, fie în vederea realizării lucrărilor la rețelele de gaz și canalizare.

Astfel, în perioada 19 noiembrie 2025 – 22 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile George Enescu și Spiru Haret, în intervalul orar 08:30-12:30 și 14:00-17:00, în vederea desfășurării Campionatului Național de Fond Canotaj.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat etapizat, în perioada 20 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, pe stăzile Eroii de la Păuliș și Salcâmilor, la solicitarea Del Gaz, în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

De asemenea, la solicitarea Aquatim, în perioada 21 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Hebe, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a canalizării menajere.

În perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, zilnic, în intervalul 08:00–17:00, strada Miresei va avea traficul rutier restricționat, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarului și la accesele auto.

În plus, în perioada 24 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, va fi restricționată circulația rutieră pe strada Câmpului, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelelor de apă, canal, energie electrică și gaze naturale, pentru amenajarea unor spații publice.

Citeste mai mult

Locale

REVELION 2026. Petrecere „ca-n Banat“, la Colosseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara vă invită să petreceți noaptea dintre ani la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară și un meniu în care „vedetele“ culinare vor fi preparatele tradiționale „ca-n Banat“.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Francesca Rif, Daniela Marin, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Aperitiv: Șuncă de casă, piept de curcan rumenit în tigaie, salată de boeuf, telemea proaspătă, caşcaval făcut în casă, cârnați, tobă, roșii cherry, slăninuță afumată, cu ceapa roşie şi pâine de casă, chiftele

Ciorbă de peşte ca la Szeged

Sarmale

Friptură de porc la cuptor cu cartofi rumeniți și murături

Tort

Vin alb şi roşu, bere, țuică de prune, cocktail-uri, coniac, wiskey, lichior

Artificii spectaculoase la trecerea dintre ani!

Petrecerea va începe la ora 19.00 iar pentru că locurile sunt limitate este nevoie de rezervare.

Pentru rezervări vă rugăm să sunați la telefon: 0742274120

Info: Restaurantul Colosseum Ballroom Timișoara se află în Giroc, Calea Timișorii, nr 6, Complex Totalco și dispune de locuri de parcare și două săli de evenimente. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, echipa Colosseum Ballroom Timișoara pregătește o petrecere de revelion memorabilă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite