Ne găsiți și pe:

Din țară

Banat 2028 a câștigat titlul de Regiune Gastronomică Europeană

Publicat

pe

După 16 luni de pregătire, juriul Institutului de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism din Barcelona (IGCAT), Banatul a fost desemnat Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028.

Candidatura a fost pregătită de o echipă a cărei lider a fost Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș. Partenerii candidaturii au fost Consiliul Județean Arad și Consiliul Județean Caraș-Severin.

Banat 2028 este o construcție regională. În următorii doi ani, în toată zona se vor organiza evenimente pentru a pune în valoare specificul gastronomic local și pentru a educa publicul în sensul unei vieți echilibrate și sănătoase, în concordanță cu valorile specific regionale.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat după anunțarea câștigării titlului: „Sunt emoționat, chiar nu știa nimeni decizia dinainte, nu era foarte clar ce se va întâmpla. Mulțumesc celor cinci membri ai juriului, colegilor mei pentru organizarea din ultimele 16 luni, domnilor Iustin Cionca și Silviu Hurduzeu, președinții Consiliilor Județene Arad și Caraș-Severin, pentru sprijinul acordat în ultimele luni. Mulțumesc Simonei Neumann, a fost neobosită.  Este un titlu mai important decât pare, pentru că nu este doar despre mâncare. Este un titlu despre artă, cultură, conectivitate, inovație, turism.“

„Gastronomia este o resursă pentru dezvoltare locală, iar titlul este o oportunitate de a valorifica ceea ce avem mai bun. Felicit echipa Banat 2028, îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Timiș, dl. Alfred Simonis, pentru parteneriatul nostru și pentru că împreună putem construi proiecte importante pentru comunitățile noastre. Aradul intră în acest proiect cu vinurile din Podgoria Miniș-Măderat, gastronomia minorităților etnice arădene, produsele bio de mare calitate obținute în procesul de agricultură organică și cu industria alimentară arădeană, dar și cu zona de cercetare universitară și cu voluntari foarte entuziaști. Intrăm în proiect cu logistică, produse și, în primul rând, cu oameni buni“, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Juriul internațional a fost format din experți din Spania, Scoția, Norvegia, Georgia, Marea Britanie.

Echipa Banat 2028  a fost coordonată de Simona Neumann, cea care a condus și asociația care a câștigat pentru Timișoara titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite