Ne găsiți și pe:

Din țară

IPS Ioan către ministrul Educației: „Un respectos Thanks! pentru că nu l-a scos pe Hristos din școală“

Publicat

pe

După ce Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis că învățământul liceal trebuie să asigure un echilibru între știință, religie, cultură națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, Mitropolitul Ioan al Banatului i-a transmis mulțumiri: „Un respectos Thanks! pentru că nu l-a scos pe Hristos din școală”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Declarațiile au fost făcute marți, la penultima dezbatere națională despre noile planuri-cadru pentru liceu, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara. Ministrul a vorbit printr-o intervenție online, în timp ce Mitropolitul Banatului a participat fizic, rostind un scurt discurs.

Religia, pilon esențial al educației

„Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie, și ambii piloni sunt acolo”, a afirmat Daniel David.

„Cum vrem să arate absolvenții noștri, copiii, când termină liceu? Am spus: buni specialiști, nivel de calificare 3-4, buni cetățeni, adică români protectori ai democrației și oameni mulțumiți de propria viață, echilibrați psihologic”, a afirmat Ministrul Educației.

În acest scop, este necesar un echilibru între patru componente: știința, religia, cultura națională și disciplinele care ne pregătesc pentru viață. Ultima componentă se referă la acele abilități care îi vor ajuta pe tineri să se ferească de comportamente de risc și să-și formeze un stil de viață sănătos, a explicat ministrul.

„L-am ascultat pe domnul ministru și (vreau) mai întâi să îi spun un respectos Thanks! pentru că nu l-a scos pe Hristos din școală”, a afirmat Mitropolitul Ioan al Banatului după ce a asistat la intervenția ministrului.

Mesajul IPS Ioan către profesori

„Se vorbește în mass media și pe planetă în ultima vreme despre aceste metale rare, despre acești semiconductori”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa. „Dumneavoastră, ca profesori, vi s-a încredințat cea mai performantă și mai superior organizată materie din Univers, creierul omului.”

„Și acest creier vi l-a încredințat societatea, părinții, să-l plugăriți dumneavoastră”, a continuat Înaltpreasfinția Sa.

„Și ce va ieși de acolo? Ce răsare? Răsare mintea, inteligența și apoi picură și Dumnezeu înțelepciunea. Dumnezeu să vă ajute, domnilor profesori și doamnelor profesoare, să brăzdați mai fin decât laserul creierul – cea mai importantă materie de Univers, pe care v-a încredințat-o societatea omenească.”

„Vă doresc să rămâneți colegi de catedră, de cancelarie cu Hristos”, le-a mai transmis părintele mitropolit cadrelor didactice.

sursa: Mitropolia Banatului

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite