Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Azi, Dumnezeu nu îți cere, omule, să-I aduci daruri scumpe, ci să-I aduci cântul inimii tale curate“

Publicat

acum 5 luni

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14)

Iubiții mei fii duhovnicești,

Binecuvântare de la Pruncul Iisus, Cel Născut din Fecioara Maria, în Peștera din Betleem! Mă bucur, văzându-vă colindând pe Prunc și pe Maica Lui. Îngerii din cer I-au adus Fiului lui Dumnezeu cântare de slavă, păstorii, umilința lor, magii, daruri scumpe, iar noi românii I-am adus și Îi vom aduce mereu colinda, această nestemată capodoperă.

Marii artiști își semnează capodoperele, însă marii anonimi ai neamului nostru nu și le-au semnat. Să scrii versurile unui colind, fără să fi văzut vreodată Betleemul, nu este un eseu, ci este rodul harului Duhului Sfânt, revărsat din plin peste neamul nostru românesc. Binecuvântații români anonimi au cântat în colind nevăzutul. Ei L-au văzut pe Dumnezeu călătorind pe pământ împreună cu Sfântul Petru, i-au primit în casele lor sărace și la vatra din casă le-au ascultat povețele. Țăranul român nu a auzit de Hristos la universitate, ci la școala din vatra casei. Țăranul român nu I-a cântat lui Dumnezeu la harfă, ci cu neadormita sa inimă.

O, inimă! Nu înceta să-I cânți și azi lui Dumnezeu! Azi, Dumnezeu nu îți cere, omule, să-I aduci daruri scumpe, ci să-I aduci cântul inimii tale curate.

Din neamul nostru a ales Dumnezeu profeți după profeți, ei ne-au spus în colindă de Adam și Eva, de Avraam, de Iisus Hristos, de Fecioara Maria. Ne-au spus despre cele de Sus, pe care nu le-au văzut, dar le-au crezut. Azi, îngerii Îi aduc veste lui Dumnezeu că românii au ajuns la Betleem.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că toți cei care ați pornit spre Betleem la începutul Postului Nașterii Domnului ați ajuns în Peșteră, la Pruncul Sfânt!

Bucurați-vă de întâlnirea cu Pruncul Dumnezeiesc și cu Fecioara Maria! Aici, în Peșteră, Dumnezeu ne descoperă o parte din negrăita taină a Întrupării Fiului Său. Chiar dacă gura ne este mută în fața tainei, totuși ochii grăiesc, vederea fiind una din cele mai înalte forme de înțelegere a tainei negrăitului. L-au văzut și apele Iordanului la Botez și s-au întorsînapoi:Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând în apele sale. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob(Slujba Agheasmei Mari).

Azi, la acest Praznic Dumnezeiesc, omul s-a întâlnit cu Oaspetele Ceresc, Iisus Hristos Domnul. Azi s-au întâlnit în mod real Cerul cu pământul, Dumnezeu, cu omul, făptura Lui cea iubită. Azi, Dumnezeu Își întinde brațele Sale spre noi și vedem că nu sunt goale, însă nu au în ele aur și smirnă, ci Îl au pe Fiul Său, Darul Cerului pentru noi. Ce Dar știe să facă un Tată iubitor fiilor Săi căzuți sub povara păcatului și a morții!

Iubiților, priviți la mâinile lui Dumnezeu, niciodată nu le veți vedea goale, El are mereu daruri pentru noi și ne așteaptă să le luăm. De ce fuge oare omul de darurile lui Dumnezeu?

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nimeni până la Hristos n-a putut rupe lanțurile morții care-l legau pe om. Omul căzut în păcat iubea mai mult țărâna decât Cerul, Casa lui Dumnezeu, în care era așteptat. Dumnezeu Tatăl ne-a dat pe Unul din Sfânta Treime, pe Unul-Născut.

Pe Acest Unul-Născut L-au numărat și romanii la recensământul făcut pe timpul lui Quiriniusal Siriei, pe când Irod cel Mare era regeal Iudeii: În zilele acelea a ieșit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria (Luca 2, 1-2). Pentru romani, un număr, pentru noi-Unul-Iubirea Întrupată, Calea, Adevărul și Viața(Ioan 14, 6). Pentru romani, încă un iudeu care trebuia să plătească dajdie cezarului. Aceasta a fost bucuria romanilor, iar pentru noi, slobozirea din robia păcatului și a morții. Romanii au numărat, noi nu numărăm, ci ne închinăm, așa cum au făcut îngerii, păstorii și magii.

Iubite frate, te închini tu azi lui Hristos Dumnezeu sau ai idoli care îți amăgesc viața cu ale lor înșelătoare plăceri?

Frații mei,

Câtă umilință! Hristos S-ar fi putut naște în taină, însă El luminează marea Revelație a Întrupării Sale din Fecioara Maria, după cele spuse de profeți: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel(Isaia 7, 14). Se bucură azi și profeții din Vechiul Testament, văzând că, ce le-a grăit Dumnezeu prin Duhul Sfânt, s-a împlinit. Se bucură Adam și Eva, văzând că a biruit Viața. Până azi, Adam și Eva au fost triști, de azi, văd Nădejdea lor Întrupată.

Bucurați-vă astăzi, fraților, că S-a născut Învierea noastră! De azi, timpul nu ne mai poartă pe aripile sale până la mormânt, ci până la porțile veșniciei. Gândurile omului mor odată cu timpul, însă omul nu moare niciodată. Până azi, timpul era muritor. Hristos, prin venirea Sa în lume, i-a dat viață și timpului. Fiul lui Dumnezeu intră în istorie și binecuvântează întreaga Sa creație, chiar și timpul. Acesta nu mai curge, ci se oprește în noi și fiecare avem timpul nostru hărăzit de Dumnezeu.

Hristos vine și sfințește creația cu Sângele Lui. Rupe spinii păcatului și Își face din ei o coroană împărătească. Hristos va pleca din lume încununat cu păcatele noastre, nu cu o cunună de aur. Hristos ne-a arătat cu ce să ne încununăm în această viață, cu acea cunună a suferinței, a jertfei, a sângelui.

Frate creștine, au mai rămas spini și pentru coroana ta. Să ne încununăm cu smerenie și cu iubirea de frați și, de va fi nevoie, să le dăm chiar și o picătură de sânge pentru a le salva viața.

Iubiților,

Pruncul Dumnezeiesc, Iisus Hristos, la venirea Sa în lume, a fost așezat de Fecioara Maria în iesle și aceea I-a fost tron. Și tot printr-o așezare a plecat din această lume, fiind așezat de Iosif și de Nicodim în mormânt. Hristos S-a născut într-o peșteră ca să ne așeze pe noi în Rai. Noi I-am pregătit ieslea și un mormânt, El ne pregătește un loc în Rai. Omul I-a căutat loc în pământ, iar El ne caută loc în Cer: Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu (Ioan 14, 2-3). Hristos a fost Lumina din Peștera întunecoasă din Betleem. Mântuitorul nostru a luminat mai întâi adâncul, apoi, lumea, devenind Soarele dreptății acestei lumi.

Iubiți fii duhovnicești,

Lupta de a uita, lupta de a iubi, lupta de a ierta, acestea sunt marile provocări ale omului de azi. Astăzi, omul murmură mereu Cântecul îmblânzitorul de șerpi. Iubiți-vă șerpii, cântându-le, și vor intra înapoi în lumea întunericului. Șarpele nu iubește lumina, căci nu poate vâna. Șarpele nu-și dorește să aibă aripi să zboare, ci el vrea să se târască și să ne târască și pe noi în adâncul suspinelor. Adam și Eva au căzut la îndemnul șarpelui: Și a zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru ce ai făcut aceasta?» Iar femeia I-a zis: «Șarpele m-a amăgit și eu am mâncat»(Facere 3, 13).

Fraților, Hristos a venit din lumea de Sus. Noi nu credem într-o lume care nu există. Dumnezeu l-a creat pe om, dându-i harul gândirii.

Dintru început aceasta a fost prima îndeletnicire pe care a avut-o omul și anume meseria de a gândi. Dumnezeu l-a învățat pe om gramatica gândirii celei de Sus. Să poată găsi puntea dintre pământ și Cer ca să nu mai rămână în lumea șerpilor, ci să se apropie de lumea îngerilor, de care se îndepărtase. Hristos ne cheamă să ne înălțăm, iar șarpele, să ne târâm.

Să ne continuăm lupta de a iubi și de a ierta, căci iubirea și iertarea L-au adus azi pe Hristos pe pământ.

Frați creștini,

Dumnezeu a făcut din țărână un fluier și a suflat în el viață. Omul, chintesența creației, nu este o țărână mută, ci însuflețită. Dumnezeu l-a făcut pe om o icoană a Lui, iar noi, păcătuind, ne-am făcut un tablou.

Omul, țărână gânditoare, gândirea fiind o cădelnița a minții.

Omul nu-i o floare fără rădăcină, nici o umbră fără viață.

Cine i-ar putea seca omului dorul de Dumnezeu, de iubirea Sa nemărginită?!

Omule, vezi pe ce cărare umbli, căci cărarea fără ispite nu duce nicăieri. Omul, în istorie, de multe ori și-a greșit drumul, atunci când nu a mai călătorit împreună cu Iisus Hristos.

Omul se vremuiește spre veșnicie, nu spre moarte. În om, Dumnezeu a semănat viață, iar nu moarte. Hristos a venit azi să alunge din inimile noastre moartea și să așeze în ele viața. Trăim încă și azi o prelungită iarnă de iubire.

Doamne, dă-ne din iubirea Ta și încălzește inimile noastre să Te iubim pe Tine și pe semenii noștri! Iubirea este esența vieții omului.

Iubiților,

Oare numai la Betleem sunt peșteri?! Și la noi sunt multe peșteri, în care vedem mame cu prunci, la care nu vin nici păstori și nici magi. Să venim noi, aducând dar din darurile lui Dumnezeu. O, câți frați de-ai noștri nu trăiesc și azi în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării?!

Doamne, ajută-ne în lupta uitării și a iubirii și a iertării!

Mângâiați, iubiți, iertați că acestea sunt plăcute lui Dumnezeu. Fapta bună nu piere ca roua dimineții, ea rămâne în lumina soarelui și în bucuria lui Dumnezeu. Împlinind mereu faptele mângâierii creștine, aducem bucurie lui Dumnezeu și celor aflați în necaz: Milă voiesc, iar nu jertfă(Matei 9,13), ne spune Hristos.

Iubiți slujitori ai Altarelor bănățene, stați cu cinste lângă poporul pe care vi l-a încredințat Hristos spre păstorire. Iertați și mângâiați! Fiți oameni ai faptelor bune. Iertați-vă unii pe alții și-i iertați pe bunii credincioși care stau lângă voi. Rugați-vă pentru ei și pentru țară. Rugați-vă și pentru mine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu harul iubirii Sale!

Să vă mângâie Dumnezeu pe toți, mai cu seamă pe cei în suferință, pe cei singuri, pe cei din spitale, pe cei aflați în grele încercări!

Dumnezeu să fie alături și de cei ce poartă haină albă, medicii!

Să le ajute Dumnezeu și celor care pun pentru prima dată condeiul în mâna copiilor dumneavoastră și îi învață să scrie binecuvântatele cuvinte: mamă și țară!

Să-L rugăm azi pe Iisus Hristos Domnul și pe Maica Sa, Preacurata Fecioară Maria, să nu uite de neamul nostru românesc. Har și binecuvântare de la Pruncul Iisus, din Peștera Betleemului!

† Ioan al Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfânta Treime – ziua în care biserica îl prăznuiește pe Sfântul Duh

Publicat

acum 2 zile

pe

31 mai 2026

de

De Sfanta Treime, Biserica Ortodoxa prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:

„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul.

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintr-înşii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Şi iarăşi: «Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălţarea la cer, iarăşi a zis: «Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

Pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta? Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: părţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh.

Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la înălţare, iar nu îndată după înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie. Să se mai ţină seamă şi de asemănări: Acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.

Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi, pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni; apoi şi pentru ca cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului; după cum şi Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat.

Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul este ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului şi cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-a întâmplat din pricină că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci şi acum Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate. Mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească.

Apostolii au fost învinuiţi de beţie. Dar Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos”.

sursa: ziarullumina.ro

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Rusaliile – sărbătoarea prăznuită la 50 de zile de la Înviere

Publicat

acum 3 zile

pe

31 mai 2026

de

Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înviere, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Ce tradiții trebuie respectate

De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.
Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.

În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

20 mai 2026

de

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite