Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Campania „Fii treaz la volan“. Unul din patru șoferi a adormit în timp ce conducea

Publicat

pe

Mai multe asociaţii de asigurări lansează campania „Fii treaz la volan!”, pentru a atrage atenţia şoferilor că efectele oboselii sunt similare cu cele ale conducerii sub influenţa alcoolului, în condiţiile în care unul din patru şoferi afirmă că a aţipit la volan.

Studiile indică faptul că a conduce după un somn de mai puţin de 5 ore este la fel de periculos ca a conduce sub influenţa alcoolului: şoferii care pierd între 1 şi 2 ore din somnul de 7 ore recomandat îşi dublează riscul de a avea un accident. Mai mult, să conduci după ce ai fost treaz 24 de ore este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,10%.

Cu toate acestea, sondajul realizat în cadrul campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră „Fii treaz la volan!”, la care au participat 16.235 de respondenţi, dintre care 15.121 de conducători auto, indică faptul că şoferii români, deşi conştienţi de acest pericol, nu respectă întotdeauna normele de siguranţă pentru a evita condusul într-o stare de oboseală.

Astfel, întrebaţi dacă se urcă la volan după ce au dormit mai puţin de 5 ore pe noapte, aproape 20% (1 din 5 şoferi) au declarat că fac acest lucru aproape în fiecare zi, iar alţi 39%, de câteva ori pe lună.

De asemenea, doar 36% dintre participanţii la sondaj au declarat că nu au condus niciodată fără să doarmă o noapte întreagă. 34% au făcut acest lucru o dată sau de două ori de când sunt şoferi, însă 20% au declarat că au condus după ce nu au dormit o noapte întreagă de câteva ori în ultimul an, iar 5% fac acest lucru în fiecare săptămână.

În ceea ce priveşte cel mai lung drum „dintr-o bucată” (fără să se oprească să înnopteze undeva) realizat de şoferii participanţi la sondaj, situaţia este împărţită: 29% au mers între 3 şi 7 ore, 19%, între 1 şi 3 ore, aţi 19% între 8 şi 10 ore, iar 18%, între 10 şi 18 ore. Pentru 7% dintre participanţii la sondaj, cel mai lung drum parcurs dintr-o bucată a depăşit 24 de ore.

De asemenea, 4 din 10 conducători auto au experimentat cel puţin o dată, în timpul unei călătorii cu maşina, senzaţia de a nu-şi mai aduce aminte ultima bucată de drum parcursă: 27% dintre respondenţi au păţit acest lucru o dată sau de două ori de când sunt şoferi, iar 10%, de câteva ori în ultimul an.

Senzaţia de a nu-ţi mai aduce aminte de ultimele câteva minute poate fi un semn al unui microsomn – o aţipire între 2 şi 30 de secunde (unele studii indică o medie de 5-10 secunde), fără ca cel în cauză să îşi dea seama sau să fie conştient de acest lucru – şi unul din semnele care îţi indică că eşti prea obosit ca să rămâi la volan. De altfel, 1 din 4 şoferi (24%) a declarat că îşi aminteşte să fi aţipit în timp ce conducea, conform rezultatelor sondajului.

În ceea ce priveşte percepţia oboselii la volan, 66% dintre participanţii la sondaj au declarat că se simt rar obosiţi atunci când conduc, însă 13% se confruntă des cu această stare.

Conform recomandărilor de siguranţă rutieră, este indicat ca toţi şoferii să ia o pauză de 15 minute la fiecare două ore de condus. Cu toate acestea, 76,5% dintre particianţii la sondaj au declarat că nu au un plan anume pentru pauzele din timpul unui drum lung cu maşina, acestea având loc în funcţie de nevoile lor sau ale pasagerilor.

Întrebaţi cât de des iau pauze în timpul unui drum mai lung de două ore, 47% au declarat că fac acest lucru o dată la 3-4 ore, 32%, o dată la două ore, 14%, la mai mult de 5 ore, iar 6%, o dată pe oră.

În cadrul sondajului, a fost evaluată şi percepţia respondenţilor asupra a 3 riscuri care pun în pericol participanţii la trafic: oboseala, condusul sub influenţa alcoolului şi condusul în timpul unei conversaţii telefonice.

Aproape 62% dintre şoferi consideră că să conduci obosit este „foarte periculos”. Prin comparaţie, 92% consideră că este „foarte periculos” să conduci sub influenţa alcoolului, iar doar 38% sunt de părere că este „foarte periculos” să conduci în timp ce vorbeşti la telefon.

De asemenea, aproape 34% dintre conducătorii auto consideră că este „destul de periculos” să conduci obosit. 46% sunt de acord că este „destul de periculos” să conduci în timp ce vorbeşti la telefon.

De remarcat este faptul că 14% dintre respondenţi au declarat că este „puţin periculos” să conduci în timp ce vorbeşti la telefon.

În cadrul sondajului desfăşurat online în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2019 au participat 16.235 de respondenţi, dintre care 15.121 de şoferi (93%). Dintre conducătorii auto, 96% conduc în mod constant: 80% au declarat că se urcă zilnic la volan, iar alţi 16%, de câteva ori pe săptămână. De asemenea, 13% dintre şoferi conduc zilnic în afara localităţii, alţi 28% – de câteva ori pe săptămână, alţi 30% – de câteva ori pe lună, iar 24% – de câteva ori pe an.

În total, 85% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi, iar în ceea ce priveşte categoriile de vârstă, aproape jumătate au între 18 – 25 de ani, 20%, între 26 şi 34 de ani şi 23%, între 35 – 55 de ani.

Demersul „Fii treaz la volan!”, ajuns în acest an la a IV-a ediţie, este iniţiat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se derulează cu sprijinul Poliţiei Române, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi al BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Fotbal

Corespondență de pe St James’ Park din Newcastle: City s-a impus în manșa tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei

Publicat

pe

Pentru un suporter care iubește atmosfera de pe stadioane, o vizită pe St James’ Park din Newcastle este exact ce și-ar dori: atmosfera ideală pentru un stadion tipic britanic.

Marți seara, echipa redacției Timispress a fost prezentă la meciul din prima manșă a semifinalei Carabao Cup, Cupa Ligii, dintre Newcastle și Manchester City.

Atmosfera din tribune a depășit așteptările, suporterii coțofenelor făcând ca în unele momente stadionul să erupă cu cei 51.392 de spectatori.

Pe teren prima parte a fost controlată autoritar de către gazde, care au avut unele ratării monumentale prin vîrful congolez Yoanne Wissa.

În ciuda acestei dominări gazdele nu au reușit să înscrie și prima parte s-a terminat la egalitate.

Partea secundă a început tot sub dominarea gazdelor care au mai avut o ocazie mare prin Wissa și o bară prin Bruno Guimaraes.

Dar cum în fotbal ratările te pedepsesc, la prima acțiune în careul gazdelor, Doku a centrat perfect pentru Semenyo care a deschis scorul, punând ușor latul de la 3 metri de linia porții.

Apoi gazdele au reluat ofensiva împinși din spate de suporterii lor foarte gălăgioși doar ca nu au reușit deloc să perforeze poarta cetățenilor.

În al nouălea minut de prelungiri oaspeții au scăpat pe contraatac și au mai punctat o dată prin Cherki, stabilind astfel și scorul final, 2 la 0 pentru Manchester City.

În 4 februarie are loc manșa retur, pe stadionul cetățenilor.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Corespondență de la Milano: Inter rămâne pe primul loc la finalul turului

Publicat

pe

După 19 etape disputate în Serie A, Inter rămâne pe primul loc la o distanță de trei puncte față de AC Milan și patru puncte față de Napoli.

Duminică seara, în fața a 72.567 de spectatori, echipa antrenată de românul Cristian Chivu a întâlnit campioana de anul trecut SS Napoli, echipă care a recunoscut și tehnicianul român a fost cea mai periculoasă până acum dintre echipele cu care s-au duelat nerazzurri.

Meciul de pe San Siro din Milano a început cu o dominare puternică a gazdelor, care au și deschis scorul în minutul 9 prin DiMarco după un sut plasat din unghi de la marginea careului.

Contrar cursului jocului și a încă două mari ocazii ratate de către Inter, Scott McTominay a restabilit egalitatea la primul șut pe poartă al napoletanilor.

Împinși din spate de o galerie numeroasă, în jur de 4.000 de spectatori, oaspeții au reușit să echilibreze partida și să aibă și ei mari ocazii ratate în special de Rasmus Hojlund.

La pauză scorul era egal, 1 la 1.

Repriza secundă a arătat vârsta unor jucători ai gazdelor și napoletanii au trecut la timona partidei, având chiar unele ratării foarte mari.

Când se părea ca jocul se îndreaptă spre un rezultat de egalitate, la o pătrundere în careu a lui Lautaro Martinez, un fundaș advers l-a călcat pe picior iar cu ajutorul intervenției VAR, arbitrul a dictat penalty pentru gazde, acesta fiind transformat de către Calhanoglu în minutul 73 și astfel scorul se făcea 2 la 1.

În urma protestelor ce au urmat la marginea terenului, antrenorul oaspeților, Antonio Conte a fost eliminat.

În minutul 81, același Scott McTominay a restabilit egalitatea, profitând de unele greșeli în apărarea echipei milaneze.

Până la final mai putem consemna doar bara din prelungiri a gazdelor, iar rezultatul final rămâne 2 la 2 și lupta la titlu deschisă în continuare.

Așa cu v-am obisnuit, echipa redacției Timispress a fost prezentă la masa presei.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Atalanta s-a impus împotriva echipei FC Torino

Publicat

pe

Data de 10 ianuarie rămâne o bornă în inimile susținătorilor echipei Atalanta Bergamo.

În anul 1993, după un meci cu echipa AS Roma a izbucnit un conflict între poliția din Bergamo și susținătorii echipei locale Atalanta. În urma acestui conflict a murit Celestino Colombi, care a făcut infarct.

Astăzi el a fost de asemenea omagiat la confruntarea din etapa a 20-a din Serie A dintre Atalanta și Torino.

Meciul a început cu atacuri în valuri ale gazdelor care au deschis scorul în minutul 13 prin De Ketelaere, cu o frumoasă lovitură de cap la cornerul executat de Bernasconi.

În minutul 35 Zalewski este angajat senzațional de către Krstovic și rămâne singur cu portarul advers, Paleari reușind o intervenție genială.

Până la pauză au mai fost atacuri periculoase ale gazdelor, dar rămase fără rezultat.

Partea secundă a fost una foarte echilibrată, cu mari ocazii la ambele porți, doar intervențiile celor 2 portari sau ratările incredibile ale atacanțiilor au păstat tabela nemodificată.

În minutul 94, practic la ultima fază torinezii au avut o lovitură de colț pe care au tratat-o superficial și astfel Pasalic a scăpat singur pe contraatac de la mijlocul terenului și l-a învins fără probleme pe portarul advers.

Scor final 2 la 0 pentru Atalanta și astfel gazdele se apropie ușor de primele patru poziții din clasament.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite