Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Business

Cum să economisiți bateria și să creșteți autonomia unui smartphone Android

Publicat

pe

Toată lume dorește o capacitate cât mai mare a bateriei telefonului și o viață cât mai lungă a acesteia. Dar putem face unele lucruri care prelungesc durata de viață a bateriei. Deși smartphone-urile sunt deja foarte bine optimizate din punct de vedere al consumului de energie, unii parametri vă pot permite să economisiți până la câteva ore de utilizare.

Vă prezentăm câteva sfaturi pentru a reuși să câștigați câteva ore suplimentare de autonomie pentru smartphone-ul dvs. Android. Iată cum:

Activați modul de economisire a energiei. Cele mai simple soluții sunt adesea cele mai bune: toate smartphone-urile de pe piață au o funcție de economisire a bateriei. Această caracteristică optimizează funcționarea Android, astfel încât telefonul necesită un consum mai mic de energie. Când acest mod este activ de obicei aplicațiile își actualizează conținutul doar atunci când le vizitați. De asemenea, serviciile de locație sunt inactive atunci când ecranul este oprit. În acest mod de economisire a energiei aplicațiile nu mai pot efectua activități de fundal (decât dacă permiteți acest lucru în mod specific). Tot aici modul întunecat se activează (este disponibil doar pe telefoanele cu sistemul de operare Android 9 și 10.

Alte funcții pot avea o funcționalitate limitată atunci când modul de economisire este activ, în funcție de marca și modelul smartphone-ului. Dar, în general, în afară de pictograma care trădează prezența acestei funcții, experiența utilizatorului nu este schimbată. Așadar, dacă autonomia este cea mai importantă pentru dvs., vă sfătuim să activați economizorul cât mai repede posibil.

Limitați serviciile de localizare. Localizarea este una dintre sarcinile de bază care consumă cel mai mult din bateria telefonului. Mai ales pe versiunile recente de Android: funcția de determinare a locului unde vă aflați consumă multă energie, la fel și Wi-Fi sau Bluetooth. Acestea nu sunt întotdeauna necesare. Deși nu este neapărat recomandabil să dezactivați pur și simplu locația pe smartphone-ul dvs., vă sfătuim să modificați unii parametri:

Accesați Setări > Securitate > Poziție

Atingeți Îmbunătățirea preciziei

Dezactivați analiza Wi-Fi și scanarea Bluetooth

Acum locația unde vă aflați va fi mai puțin precisă, dar este încă suficient pentru a utiliza aplicații precum Google Maps.

Ecran OLED? Treceți la modul întunecat. Sigur că toată lume este încântată de ecranele OLED, mai ales la smartphone-urile Samsung cu ecran mare cum ar fi Samsung Galaxy S10, Galaxy S9 sau Note 10 și Note 9. Dar aceste ecrane și consumă mai repede bateria. Ecranele OLED au particularitatea de a emite direct lumină la nivelul substratului organic al fiecărui pixel. Spre deosebire de LCD-urile, care se bazează pe o matrice cu cristale lichide, iluminată de un sistem de iluminare din spate. Diferența? Pe un ecran OLED, un pixel alb consumă mai multă energie, în timp ce un pixel negru nu consumă nimic. În timp ce pe un ecran LCD consumul rămâne același indiferent de culoarea pixelului, potrivit site-ului PhonAndroid.

Dintr-o dată, modul întunecat este foarte important din punct de vedere al autonomiei – și vă poate permite o economie de energie a ecranului până la 58%. Având în vedere că ecranul este, alături de procesor, principalul consumator de smartphone-uri este important trecerea pe modul întunecat.

Dezactivează o parte din pixeli (OLED). În același sens ca și modul întunecat, este posibil, datorită aplicațiilor precum Pixoff, să dezactivați o parte din pixelii ecranului. Rezultatul? Ecranul este mai puțin luminos, dar experiența utilizatorului rămâne aceeași. În ciuda unei scăderi puternice a consumului bateriei.

Dezactivați rețelele WiFi, Bluetooth și / sau celulare, după cum este necesar. Suntem obișnuiți să lăsăm permanent active Wi-Fi, Bluetooth și datele celulare. Nu e bine pentru baterie, se descarcă mai repede! Cu toate acestea, acest acces la aceste rețele este foarte folosit, de exemplu atunci când sunteți acasă sau într-un loc cu Wi-Fi. Cât se poate opriți conexiunile Wi-Fi, Bluetooth și / sau date celulare pentru a obține economii semnificative pentru baterie. Căutarea acestor rețele de către smartphone consumă mult din baterie.

Împiedicați aplicațiile lacome de energie să facă activități de fundal. Vă sfătuim, de asemenea, să limitați sarcinile de fundal ale celor mai solicitante aplicații. Ce puteți face în cele mai recente versiuni de Android:

Accesați Setări > Întreținere > Baterie

Atingeți fiecare aplicație din lista celor mai lacome aplicații

Consultați, de asemenea, permisiunile pentru aplicații în Setări > Aplicații – inclusiv localizarea și utilizarea datelor atunci când acestea nu sunt necesare.

Sursa foto: via Phonandroid

Business

„Dualul contează. Meseria construiește România Viitorului”. START înscrieri pentru Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual

Publicat

pe

Asociația Hands Across România (HAR), în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Educației și Cercetării, anunță deschiderea înscrierilor pentru Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, ce se va desfășura la Timișoara, pe 16 octombrie 2025.

Evenimentul reprezintă o premieră națională: prima gală dedicată excelenței și inovației în învățământul profesional dual din România. Este un moment de recunoaștere a elevilor, profesorilor, companiilor și instituțiilor care contribuie activ la consolidarea unui sistem educațional modern și relevant pentru piața muncii și pentru dezvoltarea economică a țării.

Într-un context în care cifrele privind participarea elevilor și implicarea companiilor în sistemul dual se află în scădere, Gala vine să transmită un mesaj puternic: dualul contează. Este nevoie de motivație, vizibilitate și exemple de succes care să demonstreze că această formă de educație reprezintă o reală oportunitate pentru tineri, pentru comunități și pentru România viitorului.

„Prin această gală, aducem împreună povești de succes, oameni care fac diferența și parteneriate care dau rezultate. Este momentul să arătăm că dualul nu este doar o alternativă, ci o alegere strategică pentru România Viitorului. Vrem ca prin acest eveniment să consolidăm încrederea în sistemul dual și să încurajăm tot mai mulți elevi, părinți, profesori și angajatori să se alăture acestei misiuni”, a declarat Mihaela Sandu, președintele Asociației Hands Across România.

Participanții pot candida sau nominaliza în următoarele categorii:

Meseriașul Anului – elevi/absolvenți din învățământul dual cu rezultate remarcabile, modele de inspirație pentru colegi și comunitate.

Profesor Mentor al Anului – profesori și tutori de practică ce inovează în procesul educațional și formează generații de profesioniști.

Compania care Schimbă Destine – angajatori care investesc în formarea tinerilor și în oportunități de incluziune socială și profesională.

Parteneriat de Excelență Educație–Industrie – colaborări școală–companie cu rezultate concrete în pregătirea și angajarea tinerilor.

Meseriașul Publicului – premiu special, decis prin vot online dintre finaliștii categoriei „Meseriașul anului”.

Toți cei interesați – elevi, absolvenți, cadre didactice, companii sau instituții – sunt invitați să se înscrie sau să facă nominalizări, completând fișa de candidatură disponibilă pe site-ul oficial al Galei. Regulamentul oficial și formularul de candidatură pot fi consultate aici: www.handsacross.ro/gala2025.

Înscrierile sunt deschise în perioada 9 septembrie – 5 octombrie 2025.

Participarea la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual – „Dualul contează. Meseria construiește România Viitorului” oferă vizibilitate națională, recunoaștere publică și oportunitatea de a deveni parte a unei comunități de lideri și inovatori în educația duală. Finaliștii și laureații vor fi prezentați în cadrul evenimentului și promovați în rețeaua de parteneri instituționali și privați.

Pentru informații suplimentare: Georgeta Petrovici – 0745.830.362

Despre Hands across Romania

Asociația Hands across Romania este un promotor recunoscut al învățământului tehnologic dual, dezvoltând inițiative educaționale, de comunicare publică și advocacy care conectează elevii, școlile și mediul economic. Din 2016 până în prezent, organizația a ajuns anual la peste 15.000 de elevi și părinți din întreaga țară prin sesiuni de informare, ateliere vocaționale, materiale educaționale și campanii de vizibilitate dedicate promovării rutelor profesionale duale. De asemenea, susținem ateliere de formare pentru diriginți și consilieri școlari pentru a ghida elevii spre ruta tehnologică.

Asociația este membră The European Alliance for Apprenticeships (EAfA), Pact for Skills și membru în consiliul director al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).

Prin toate aceste eforturi, Hands Across Romania contribuie la construirea unui ecosistem educațional incluziv, adaptat nevoilor reale ale economiei și ancorat în exemple de excelență. Organizația susține public măsuri legislative și administrative care sprijină elevii, precum bursa tehnologică, infrastructura modernă și orientarea vocațională timpurie.

Citeste mai mult

Secretul succesului

„Zilnic 100 de coșuri, chiar și în concediu” – Lecția de perseverență a lui Ștefan Iepure

Publicat

pe

Timișoara – Într-o epocă în care copiii sunt atrași mai degrabă de ecrane decât de efort, povestea lui Ștefan Iepure, un adolescent de 14 ani din Timișoara, e dovada vie că pasiunea, disciplina și susținerea potrivită pot construi viitorul unui campion – pas cu pas, coș cu coș.

Ștefan Iepure, un tânăr pasionat de baschet, și-a făcut un obicei pe care puțini ar reuși să-l țină: în fiecare zi, aruncă la coș până reușește cel puțin 100 de coșuri. Nu contează dacă e frig sau cald, dacă are chef sau nu.

Și nu o face pentru că îl obligă cineva. O face pentru că și-a dat o promisiune: să fie mai bun decât a fost ieri.

„Adevărata competiție nu este cu ceilalți, ci cu tine însuți”, spune Ștefan, iar prin exemplul său arată ce înseamnă disciplina și determinarea.

Zi după zi, el își depășește limitele, transformând fiecare aruncare într-un pas către propria versiune mai bună.

Într-o lume în care succesul este adesea asociat cu medalii și podiumuri, Ștefan ne amintește că rezultatele mari se construiesc în tăcere, cu răbdare și perseverență.

Performanță dublă la Partizan Camp, Serbia

Recent, Ștefan a reprezentat România cu onoare la Partizan Basketball Camp din Serbia, una dintre cele mai prestigioase tabere de baschet pentru juniori din Europa.

A obținut:

Medalia de aur la proba de shooting, cu un scor impresionant de 19 puncte

Medalia de argint la proba de 1 vs 1, demonstrând viteză, viziune și spirit competitiv

Rezultatele nu au venit întâmplător. Ele sunt rodul unui antrenament zilnic riguros, desfășurat sub îndrumarea atentă și profesionistă a antrenorului său, Toroman Radenko, care îl ghidează în cadrul clubului SCM Timișoara U14.

Antrenament și în vacanță: când pasiunea nu ia pauză

Chiar și acum, aflat în vacanță în Turcia, Ștefan își respectă rutina: 100 de coșuri reușite pe zi. Fie că e pe un teren improvizat, pe asfalt fierbinte sau lângă un hotel, își ia mingea și… continuă.

Nu pentru că trebuie. Ci pentru că a ales.

Pentru că în mintea și inima lui, visul de a deveni un jucător profesionist nu intră niciodată în concediu.

Trei lecții mari dintr-un exemplu mic (dar puternic):

  1. Perseverența e mai rară decât talentul. Talentul deschide uși. Dar perseverența le ține deschise.
  2. Succesul se antrenează. Nu există magie. Există doar repetiție zilnică, sub ghidaj bun.
  3. Modelele adevărate nu se nasc în fața camerelor. Se nasc în liniște, în spatele blocului, cu mingea în mână și cu o promisiune în suflet: să fii mai bun decât ieri.

Ștefan – un nume de urmărit

Cu susținerea familiei, îndrumarea atentă a antrenorului Toroman Radenko și o voință de fier, Ștefan Iepure nu este doar un sportiv promițător, ci și un exemplu pentru tinerii din Timișoara și din toată țara.

Acest articol este o invitație la reflecție pentru toți cei care lucrează cu tineri: părinți, profesori, antrenori. Performanța nu se predă – se inspiră. Și se construiește.

Zilnic.

Respect, Ștefan! Ne inspiri să înțelegem că succesul nu se câștigă, ci se antrenează.

Citeste mai mult

Business

Adaptabilitatea și Succesul în Afaceri – Tema centrală la întâlnirea BIZZ.CLUB Timișoara

Publicat

pe

TIMIȘOARA, 25 martie 2025 – Marți, la elegantul ZET Hotel din Timișoara, a avut loc o nouă ediție a întâlnirii BIZZ.CLUB Timișoara – Grupa #Evolve, eveniment dedicat antreprenorilor care doresc să evolueze constant și să își dezvolte afacerile într-un mod sustenabil.

Tema principală a întâlnirii a fost adaptabilitatea ca pilon al succesului în afaceri, un subiect extrem de relevant într-un mediu economic dinamic și imprevizibil. Momentul educațional a fost susținut de Kinga Kroth – Madarász, o profesionistă recunoscută pentru expertiza sa în domeniul dezvoltării personale și business coaching. Prezentarea sa a oferit perspective valoroase despre cum pot liderii de afaceri să navigheze prin schimbări, menținându-și echipele motivate și obiectivele clare.

În cadrul sesiunii Spotlight, atenția a fost îndreptată către Camelia Sabina Pau, un avocat de succes din Timișoara, care a împărtășit din experiența sa profesională și a subliniat importanța adaptabilității și în domeniul juridic, unde schimbările legislative și nevoile clienților cer o reacție rapidă și bine fundamentată. Inteligența artificială începe sa devină o provocare şi pentru avocați iar felul în vor şti să profite de noua tehnologie vor avea avantaje majore.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune informală de networking – o cafea savurată în compania unor idei proaspete, inspirație autentică și discuții valoroase între antreprenori din diverse domenii. Atmosfera a fost una energizantă, propice schimbului de experiențe și consolidării relațiilor de afaceri.

BIZZ.CLUB Timișoara – Grupa #Evolve continuă să demonstreze că educația antreprenorială, conexiunile autentice și deschiderea către schimbare sunt ingredientele-cheie ale unui ecosistem de afaceri sănătos și prosper.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite