Biserica Ortodoxă sărbătorește în a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului, aceasta fiind una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria care datează încă din sec. al V-lea. Cuvântul sobor înseamnă adunare de oameni, iar în cadrul liturgic el exprimă chemarea spre slujbă cât și adunarea în jurul sfântului prăznuit pentru ca aceasta prin rugăciunile sale să mijlocească în fața lui Dumnezeu pentru noi.

Soborul are loc în general după o mare sărbătoare și este pomenit sfântul sau sfânta care s-a făcut unealta lui Dumnezeu pentru împlinirea planului Dumnezeiesc. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sărbătoare și pentru alți Sfinți precum Soborul Sf. Ioachim și Ana, Soborul Sf. Ioan Botezătorul sau Soborul Sf. Arhangheli.

Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare și a devenit icoană vie a Bisericii. Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos și ocrotitoarea tuturor creștinilor, precum și a familiei creștine.Astăzi, adunarea cea cerească se unește cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințeia Sa. Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în fața lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L și născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în fața Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În cea de-a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu) este sărbătorită de Biserică la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian).

Este a treia mare sărbătoare după Paşti şi Rusalii şi face parte din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe.

Mesia Hristos a venit pe pământ cu o fire străină de a Sa, adică cu fire omenească, în cetatea Betleemului (Beit Lehem – Casa pâinii).

Betleemul este un oraş vestit din provincia Iudeea, aflat la o distanţă de aproximativ 7 km de Ierusalim şi la 750 m altitudine deasupra nivelului mării. În vechime se numea Efrata. Este oraşul natal al regelui David, iar profetul Miheia îl desemnează şi ca loc al naşterii lui Mesia: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia, 5, 1).

Într-adevăr, în Noul Testament Betleemul este celebrat ca loc al naşterii Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 2; Luca 2). Peştera care, după tradiţie, este locul unde a venit pe lume Iisus Hristos se află pe o colină din partea de est a oraşului. Sfinţii împăraţi Constantin şi mama sa Elena au înălţat aici în anul 330 o biserică, care ulterior a fost restaurată de împăratul Iustinian (527-565). Este cea mai veche biserică din Ţara Sfântă. Sub altarul acestui aşezământ se află peştera naşterii Domnului, intrarea în acest spaţiu se face prin partea de nord şi cea de sud a altarului.

În oraşul natal al regelui David s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Naşterea Domnului Hristos s-a petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Betleemul). Amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administraţiei şi armatei romane.

În acea perioadă a fost dispusă de autorităţi organizarea unui un recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populaţiei şi a terenurilor.

Potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Sfânta Fecioară Maria, mergând cu Sfântul şi Dreptul Iosif, care era descendent din casa şi neamul regelui David, de la Nazaret la Betleem, spre a se înscrie, a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetăţii.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului lumii. Tot atunci, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărăteşti: aur, smirnă şi tămâie.

Naşterea Domnului, numită şi Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, dar nu este tot atât de veche ca Paştile (Învierea Domnului) sau Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Despre vechimea sărbătoririi Naşterii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în vremea sa (în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea), sărbătoarea era cunoscută numai de câţiva ani, dar ea strălucea prin cinstirea care i se dădea.

Marele părinte al Bisericii arată însă că Naşterea Domnului ar putea fi numită sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea se făcuse cunoscută de puţin timp; veche, pentru că era trăită cu aceeaşi intensitate ca sărbătorile mai vechi, Paştile sau Rusaliile.

Pentru a întări spusele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur îl citează din Faptele Sfinţilor Apostoli pe învăţătorul de Lege iudaică, Gamaliel, care era conducător al unei celebre şcoli rabinice şi membru în sinedriu (instituţie evreiască care avea funcţie de conducere religioasă şi politică).

Gamaliel cere sinedriului, autoritar şi argumentat, să nu mai fie urmăriţi şi prigoniţi apostolii lui Hristos: „Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”. (Fapte 5; 38-39)

Tot la fel se va întâmpla şi cu praznicul Naşterii Domnului, spune profetic Sfântul Ioan Gură de Aur, când va fi mai mult cunoscut, se va bucura de o cinste mult mai mare.

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14)

Iubiții mei fii duhovnicești,

Binecuvântare de la Pruncul Iisus, Cel Născut din Fecioara Maria, în Peștera din Betleem! Mă bucur, văzându-vă colindând pe Prunc și pe Maica Lui. Îngerii din cer I-au adus Fiului lui Dumnezeu cântare de slavă, păstorii, umilința lor, magii, daruri scumpe, iar noi românii I-am adus și Îi vom aduce mereu colinda, această nestemată capodoperă.

Marii artiști își semnează capodoperele, însă marii anonimi ai neamului nostru nu și le-au semnat. Să scrii versurile unui colind, fără să fi văzut vreodată Betleemul, nu este un eseu, ci este rodul harului Duhului Sfânt, revărsat din plin peste neamul nostru românesc. Binecuvântații români anonimi au cântat în colind nevăzutul. Ei L-au văzut pe Dumnezeu călătorind pe pământ împreună cu Sfântul Petru, i-au primit în casele lor sărace și la vatra din casă le-au ascultat povețele. Țăranul român nu a auzit de Hristos la universitate, ci la școala din vatra casei. Țăranul român nu I-a cântat lui Dumnezeu la harfă, ci cu neadormita sa inimă.

O, inimă! Nu înceta să-I cânți și azi lui Dumnezeu! Azi, Dumnezeu nu îți cere, omule, să-I aduci daruri scumpe, ci să-I aduci cântul inimii tale curate.

Din neamul nostru a ales Dumnezeu profeți după profeți, ei ne-au spus în colindă de Adam și Eva, de Avraam, de Iisus Hristos, de Fecioara Maria. Ne-au spus despre cele de Sus, pe care nu le-au văzut, dar le-au crezut. Azi, îngerii Îi aduc veste lui Dumnezeu că românii au ajuns la Betleem.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că toți cei care ați pornit spre Betleem la începutul Postului Nașterii Domnului ați ajuns în Peșteră, la Pruncul Sfânt!

Bucurați-vă de întâlnirea cu Pruncul Dumnezeiesc și cu Fecioara Maria! Aici, în Peșteră, Dumnezeu ne descoperă o parte din negrăita taină a Întrupării Fiului Său. Chiar dacă gura ne este mută în fața tainei, totuși ochii grăiesc, vederea fiind una din cele mai înalte forme de înțelegere a tainei negrăitului. L-au văzut și apele Iordanului la Botez și s-au întorsînapoi:Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând în apele sale. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob(Slujba Agheasmei Mari).

Azi, la acest Praznic Dumnezeiesc, omul s-a întâlnit cu Oaspetele Ceresc, Iisus Hristos Domnul. Azi s-au întâlnit în mod real Cerul cu pământul, Dumnezeu, cu omul, făptura Lui cea iubită. Azi, Dumnezeu Își întinde brațele Sale spre noi și vedem că nu sunt goale, însă nu au în ele aur și smirnă, ci Îl au pe Fiul Său, Darul Cerului pentru noi. Ce Dar știe să facă un Tată iubitor fiilor Săi căzuți sub povara păcatului și a morții!

Iubiților, priviți la mâinile lui Dumnezeu, niciodată nu le veți vedea goale, El are mereu daruri pentru noi și ne așteaptă să le luăm. De ce fuge oare omul de darurile lui Dumnezeu?

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nimeni până la Hristos n-a putut rupe lanțurile morții care-l legau pe om. Omul căzut în păcat iubea mai mult țărâna decât Cerul, Casa lui Dumnezeu, în care era așteptat. Dumnezeu Tatăl ne-a dat pe Unul din Sfânta Treime, pe Unul-Născut.

Pe Acest Unul-Născut L-au numărat și romanii la recensământul făcut pe timpul lui Quiriniusal Siriei, pe când Irod cel Mare era regeal Iudeii: În zilele acelea a ieșit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria (Luca 2, 1-2). Pentru romani, un număr, pentru noi-Unul-Iubirea Întrupată, Calea, Adevărul și Viața(Ioan 14, 6). Pentru romani, încă un iudeu care trebuia să plătească dajdie cezarului. Aceasta a fost bucuria romanilor, iar pentru noi, slobozirea din robia păcatului și a morții. Romanii au numărat, noi nu numărăm, ci ne închinăm, așa cum au făcut îngerii, păstorii și magii.

Iubite frate, te închini tu azi lui Hristos Dumnezeu sau ai idoli care îți amăgesc viața cu ale lor înșelătoare plăceri?

Frații mei,

Câtă umilință! Hristos S-ar fi putut naște în taină, însă El luminează marea Revelație a Întrupării Sale din Fecioara Maria, după cele spuse de profeți: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel(Isaia 7, 14). Se bucură azi și profeții din Vechiul Testament, văzând că, ce le-a grăit Dumnezeu prin Duhul Sfânt, s-a împlinit. Se bucură Adam și Eva, văzând că a biruit Viața. Până azi, Adam și Eva au fost triști, de azi, văd Nădejdea lor Întrupată.

Bucurați-vă astăzi, fraților, că S-a născut Învierea noastră! De azi, timpul nu ne mai poartă pe aripile sale până la mormânt, ci până la porțile veșniciei. Gândurile omului mor odată cu timpul, însă omul nu moare niciodată. Până azi, timpul era muritor. Hristos, prin venirea Sa în lume, i-a dat viață și timpului. Fiul lui Dumnezeu intră în istorie și binecuvântează întreaga Sa creație, chiar și timpul. Acesta nu mai curge, ci se oprește în noi și fiecare avem timpul nostru hărăzit de Dumnezeu.

Hristos vine și sfințește creația cu Sângele Lui. Rupe spinii păcatului și Își face din ei o coroană împărătească. Hristos va pleca din lume încununat cu păcatele noastre, nu cu o cunună de aur. Hristos ne-a arătat cu ce să ne încununăm în această viață, cu acea cunună a suferinței, a jertfei, a sângelui.

Frate creștine, au mai rămas spini și pentru coroana ta. Să ne încununăm cu smerenie și cu iubirea de frați și, de va fi nevoie, să le dăm chiar și o picătură de sânge pentru a le salva viața.

Iubiților,

Pruncul Dumnezeiesc, Iisus Hristos, la venirea Sa în lume, a fost așezat de Fecioara Maria în iesle și aceea I-a fost tron. Și tot printr-o așezare a plecat din această lume, fiind așezat de Iosif și de Nicodim în mormânt. Hristos S-a născut într-o peșteră ca să ne așeze pe noi în Rai. Noi I-am pregătit ieslea și un mormânt, El ne pregătește un loc în Rai. Omul I-a căutat loc în pământ, iar El ne caută loc în Cer: Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu (Ioan 14, 2-3). Hristos a fost Lumina din Peștera întunecoasă din Betleem. Mântuitorul nostru a luminat mai întâi adâncul, apoi, lumea, devenind Soarele dreptății acestei lumi.

Iubiți fii duhovnicești,

Lupta de a uita, lupta de a iubi, lupta de a ierta, acestea sunt marile provocări ale omului de azi. Astăzi, omul murmură mereu Cântecul îmblânzitorul de șerpi. Iubiți-vă șerpii, cântându-le, și vor intra înapoi în lumea întunericului. Șarpele nu iubește lumina, căci nu poate vâna. Șarpele nu-și dorește să aibă aripi să zboare, ci el vrea să se târască și să ne târască și pe noi în adâncul suspinelor. Adam și Eva au căzut la îndemnul șarpelui: Și a zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru ce ai făcut aceasta?» Iar femeia I-a zis: «Șarpele m-a amăgit și eu am mâncat»(Facere 3, 13).

Fraților, Hristos a venit din lumea de Sus. Noi nu credem într-o lume care nu există. Dumnezeu l-a creat pe om, dându-i harul gândirii.

Dintru început aceasta a fost prima îndeletnicire pe care a avut-o omul și anume meseria de a gândi. Dumnezeu l-a învățat pe om gramatica gândirii celei de Sus. Să poată găsi puntea dintre pământ și Cer ca să nu mai rămână în lumea șerpilor, ci să se apropie de lumea îngerilor, de care se îndepărtase. Hristos ne cheamă să ne înălțăm, iar șarpele, să ne târâm.

Să ne continuăm lupta de a iubi și de a ierta, căci iubirea și iertarea L-au adus azi pe Hristos pe pământ.

Frați creștini,

Dumnezeu a făcut din țărână un fluier și a suflat în el viață. Omul, chintesența creației, nu este o țărână mută, ci însuflețită. Dumnezeu l-a făcut pe om o icoană a Lui, iar noi, păcătuind, ne-am făcut un tablou.

Omul, țărână gânditoare, gândirea fiind o cădelnița a minții.

Omul nu-i o floare fără rădăcină, nici o umbră fără viață.

Cine i-ar putea seca omului dorul de Dumnezeu, de iubirea Sa nemărginită?!

Omule, vezi pe ce cărare umbli, căci cărarea fără ispite nu duce nicăieri. Omul, în istorie, de multe ori și-a greșit drumul, atunci când nu a mai călătorit împreună cu Iisus Hristos.

Omul se vremuiește spre veșnicie, nu spre moarte. În om, Dumnezeu a semănat viață, iar nu moarte. Hristos a venit azi să alunge din inimile noastre moartea și să așeze în ele viața. Trăim încă și azi o prelungită iarnă de iubire.

Doamne, dă-ne din iubirea Ta și încălzește inimile noastre să Te iubim pe Tine și pe semenii noștri! Iubirea este esența vieții omului.

Iubiților,

Oare numai la Betleem sunt peșteri?! Și la noi sunt multe peșteri, în care vedem mame cu prunci, la care nu vin nici păstori și nici magi. Să venim noi, aducând dar din darurile lui Dumnezeu. O, câți frați de-ai noștri nu trăiesc și azi în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării?!

Doamne, ajută-ne în lupta uitării și a iubirii și a iertării!

Mângâiați, iubiți, iertați că acestea sunt plăcute lui Dumnezeu. Fapta bună nu piere ca roua dimineții, ea rămâne în lumina soarelui și în bucuria lui Dumnezeu. Împlinind mereu faptele mângâierii creștine, aducem bucurie lui Dumnezeu și celor aflați în necaz: Milă voiesc, iar nu jertfă(Matei 9,13), ne spune Hristos.

Iubiți slujitori ai Altarelor bănățene, stați cu cinste lângă poporul pe care vi l-a încredințat Hristos spre păstorire. Iertați și mângâiați! Fiți oameni ai faptelor bune. Iertați-vă unii pe alții și-i iertați pe bunii credincioși care stau lângă voi. Rugați-vă pentru ei și pentru țară. Rugați-vă și pentru mine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu harul iubirii Sale!

Să vă mângâie Dumnezeu pe toți, mai cu seamă pe cei în suferință, pe cei singuri, pe cei din spitale, pe cei aflați în grele încercări!

Dumnezeu să fie alături și de cei ce poartă haină albă, medicii!

Să le ajute Dumnezeu și celor care pun pentru prima dată condeiul în mâna copiilor dumneavoastră și îi învață să scrie binecuvântatele cuvinte: mamă și țară!

Să-L rugăm azi pe Iisus Hristos Domnul și pe Maica Sa, Preacurata Fecioară Maria, să nu uite de neamul nostru românesc. Har și binecuvântare de la Pruncul Iisus, din Peștera Betleemului!

† Ioan al Banatului