Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale și pentru noi, românii“

Publicat

pe

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                                                                                    „Să mergem dar până la Betleem,

                                                                           să  vedem cuvântul  acesta  ce  s-a făcut

                                                                          și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.”

                                                                                                                (Luca 2, 15)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este Praznicul bucuriei creștinești. Tatăl Ceresc le-a trimis păstorilor din împrejurimile Betleemului pe Îngerul Său, care le-a spus: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

Prin Întruparea Sa, Hristos a venit să ne ridice de pe pământ la Cer, din întuneric la lumină, din moarte la viață. Hristos a venit spre înnoirea vieții omului căzut în păcat, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4). La acest Praznic se întâlnesc: Cerul cu pământul, bucuria Tatălui Ceresc cu bucuria omului care aștepta un Mântuitor. Bucurie Îi facem și noi azi Tatălui Ceresc, dacă umblăm întru înnoirea vieții, adică împlinind Evanghelia pe care Fiul Său ne-a adus-o nouă aici, pe pământ. Este oare bucuros azi Dumnezeu Tatăl sau trist?! La această întrebare am putea să răspundem fiecare dintre noi, dacă în viața noastră am făcut faptele bucuriei sau ale tristeții.

Doamne, rugămu-Te, nu fi trist! Iartă-ne, căci suntem fiii Tăi, fiii nemărginitei Tale iubiri. Chiar dacă am ajuns și azi la Betleem cu mâinile goale, fără niciun dar, totuși ne-a rămas inima, pe care vrem să Ți-o dăruim să Te sălășluiești în ea.

Doamne, odinioară, la plinirea vremii (cf. Galateni 4. 4), Te-ai născut în peștera din Betleem. Te rugăm să Te naști și azi în inima noastră, deși este tot atât de săracă, așa cum era atunci peștera din Betleem. Ai venit la cei săraci să-i îmbogățești în har. Păstorii, întru umilința lor, Te-au întâmpinat și au vestit lumii că S-a născut Mesia. Ei au fost primii evangheliști pe care Ți i-ai ales.

Pune, Doamne, pe buzele și în inimile noastre cuvintele Evangheliei Tale, să Te vestim lumii că ai venit să ne ridici din robia păcatului și că vei veni să ne ridici și din mormânt la Cer!

Părinte Ceresc, învrednicește-ne și pe noi să luăm chip de păstori, hrănind turma cea cuvântătoare cu Evanghelia Fiului Tău!

Hristos vine și azi să Se nască în inimile noastre, căci a dorit să facă din noi casnici ai Săi (cf. Efeseni 2, 19) și să trăim în Casa Lui, în Sfânta Biserică întemeiată de El pe Cruce (cf. Faptele Apostolilor 20, 28). Casa lui Dumnezeu este sfântă și în ea trebuie să trăim în sfințenie și în bună rânduială. Ce mare cinste pentru om: chiar de aici, de pe pământ, i s-a dat harul de a trăi cu Dumnezeu în aceeași Casă, în Biserica Sa, care este pridvorul Cetății celei de Sus, a Ierusalimului Ceresc!

Precum vântul nu are tihnă, tot așa nu va avea tihnă pe pământ nici omul până când nu Îl va găsi pe Hristos.

Iubite frate creștine, trăiești tu azi în Casa lui Dumnezeu? Ferice va fi de omul care trăiește în Casă cu Dumnezeu! Biserica este Casa pâinii, pentru că prescura este elementul principal în actul Sfintei Liturghii. Țăranul român umplea „carul de stele” cu prescură și o trimitea Sfinților în lumea de dincolo.

Drept-măritori creștini,

La Praznicul de azi Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl ținând în ale Sale brațe pe Fiul Său, pe Care ni L-a trimis ca dar, să ne ridice din lumea păcatului în care eram căzuți și să ne restaureze. Vedem pe fața Tatălui Ceresc bucuria dăruirii, arătându-ne cât de mult ne prețuiește și ne iubește. Lui Avraam i-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac, încercându-i credința, dar l-a oprit. Însă pe Fiul Său L-a trimis să Se jertfească pentru noi și nu L-a oprit, a lăsat să fie pironit pe Cruce. Durerea Crucii s-a prefăcut în bucuria iubirii. Și întru această bucurie ne-a cuprins Tatăl Ceresc și pe noi.

La Naștere Și-a întins brațele Tatăl, iar la Răstignire Și-a întins brațele Fiul. Brațele întinse ale Tatălui și ale Fiului sunt semnul iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu față de om. Iubirea este merindea vieții. Tatăl Ceresc rămâne Părinte și față de fiii neascultători, căci iubirea Lui față de om nu s-a împuținat.

Hristos a luat trup omenesc în pântecele Fecioarei Maria, nu trup îngeresc. El a venit să restaureze și trupul și sufletul, adică omul în starea sa dihotomică, așa cum l-a creat pe Adam, bun, de la început. Ce a pus Dumnezeu așa de preț în această țărână din care l-a creat pe om de Și-a trimis Fiul să-l răscumpere?! Nu poate fi altceva decât o lacrimă de iubire. Atunci când l-a creat pe om, a pus în el lacrima iubirii Sale plină de bucurie sfântă. Dar tot El, Dumnezeu, a mai vărsat o lacrimă a iubirii Sale când L-a trimis pe Fiul să ne răscumpere din întunericul păcatului în care căzuse omul.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul nesfârșitelor lacrimi de iubire care curg și azi pe chipul Său cel plin de lumină. Fața lui Dumnezeu este plină de lumină și de lacrimile iubirii Sale celei nemărginite.

Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale și pentru noi, românii. Spală cu ea păcatul acestui neam, să putem intra cu toții în România cea de Sus a Împărăției Tale!

Iubiți fii duhovnicești,

În Vechiul Testament vedem cum profeții, oameni aleși de Dumnezeu, au propovăduit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, au învățat poporul lui Israel cum să trăiască pe acest pământ, dar învățătură ca a lui Hristos nu a existat până atunci în lume. El a venit în chip smerit, dar și ca mare Învățător, Care n-a învățat de la alții, ci învățătura Sa era de la Sine. I-a învățat pe oameni cum să trăiască pentru a fi bine plăcuți lui Dumnezeu. Iisus Hristos Domnul a trăit aici pe pământ așa cum ar vrea să trăim și noi azi. Și-a acoperit cuvântul prin fapte, cuvintele Sale s-au prefăcut în fapte. A spus: „Fiți milostivi” (Luca 6, 36), dar mai întâi El a fost milostiv cu cei aflați în necazuri, pe care i-a vindecat. Hristos a ascultat de Tatăl Ceresc, a ascultat de Fecioara Maria, Maica Sa cea după trup, iar față de oameni S-a purtat ca un frate. Iată, a venit Hristos să Se facă frate cu tine și cu mine. Îl cinstim noi astăzi ca pe un frate?

Hristos este Icoana vie pe care au cinstit-o sfinții și cei care cred azi în Evanghelia Sa. El a răspuns trufiei cu smerenie, în loc de ură, El i-a iubit chiar și pe cei care L-au răstignit.Cain l-a ucis pe fratele său Abel, iar, pentru a ne despărți de acest păcat al uciderii de om, Hristos S-a lăsat ucis. Să luăm pildă de la El ca nimeni să nu-și mai ucidă fratele.

Iubiți frați și surori,

Azi se bucură toată lumea creștină pentru că Dumnezeu Și-a ținut făgăduința, trimițând pe Fiul Său în lume (cf. Facere 3, 15). Prăznuim azi Nașterea unui singur Om și Dumnezeu a toate, Hristos Domnul. Astăzi Cerul s-a unit cu pământul. La Nașterea Sa în Peștera din Betleem, îi vedem pe blânzii păstori și pe îngeri adunați sub semnul bucuriei. Păstorii, uimiți în fața tainei, îngerii, cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)

Miratu-s-au și îngerii văzând împlinirea cuvintelor rostite de Arhanghelul Gavriil către Fecioara Maria, în Nazaret. Hristos le-a dat pildă de smerenie și îngerilor, văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu culcat în sărăcăcioasa iesle. Le-a arătat că a lăsat bucuria Cerului și a coborât în sărăcia pământului. Îngerii aduc mesajul Cerului către oameni: să trăiască în pace și întru bună voire.

Binecuvântatul Profet Isaia zice: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă” (Isaia 9, 5).

Îngerul le spune păstorilor: „Nu vă temeți. (…) Veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle.” (Luca 2, 10-12), adică: Nu vă temeți de un Prunc Ce a venit să vă mântuiască.

Fericirea are chipul Pruncului Iisus.

Tatăl ni L-a dat pe Fiul Său ca Prunc în trup omenesc, să ne arate cum să trăim și noi ca pruncii, fără răutate, în nevinovăție. Să revenim la pruncia cea dintâi, nevinovăția. Pruncii nu se despart de părinții lor, sunt convinși că ei le pot oferi toate cele de care au nevoie în viață. Și noi ar trebuie să fim mereu conștienți ca pruncii că atârnăm de Dumnezeu. Cel ce nu atârnă de Părintele Ceresc cade în adâncul durerii. Dumnezeu dorește să dobândim neprihănirea pruncilor. A iubi ca un prunc și a asculta ca un prunc, iată, aceasta este icoana cea vie creată de Iconarul Dumnezeu.

Hristos Domnul, întrebat fiind de către ucenici cine este mai mare în Împărăția Cerurilor, a luat un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18, 3).

Hristos ne trimite și El la viața de pruncie, de neprihănire. Cum poți să dobândești iarăși pruncia, ne spune Însuși Hristos, zicând: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Odată născut din apă și din Duh trebuie să ajungi la starea bărbatului desăvârșit (cf. Efeseni 4, 13).

Iată cele două repere duhovnicești din viața omului: pruncie neprihănită și bărbat desăvârșit.

Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, rămâne pentru noi creștinii pildă de urmat în dreptate față de Tatăl Ceresc și față de semenii noștri: „Hristos Și-a pus sufletul Său pentru noi și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați”(I Ioan 3, 16). Cumpătare și smerenie se cuvine să avem față de noi înșine, dreptate și iubire față de semenii noștri, evlavie și credință față de Dumnezeu.

Iubiților, ne ducem toți timpul la moară; să facem fiecare din viața noastră o prescură, pe care s-o punem pe altarul iubirii lui Hristos.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă, să vă ocrotească pe toți și să vă învrednicească de bucuria Nașterii Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos!

Bucurați-vă azi, așa cum s-au bucurat Fecioara Maria, îngerii și păstorii!

Să aveți parte de sănătate și să trăiți în pace, iubindu-vă și mângâindu-vă unii pe alții ca frați întru Hristos!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Ioan

al Banatului

Spiritualitate

Hramul catedralei mitropolitane – Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș. PROGRAMUL slujbelor

Publicat

pe

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, în 14, 15 și 16 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Aici, slujbele vor fi oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor debuta în ajunul sărbătorii, miercuri, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până vineri, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

Miercuri, 14 septembrie

19.00 – Vecernia cu litie

21.00 – Procesiune cu sfintele moaște

23.00 – Utrenia

Joi, 15 septembrie

0:00 – Sfânta Liturghie

3:00 – Acatistul Sfântului Iosif

4:00 – Acatistul Sfintei Cruci

5:00 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa

6:00 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

Vineri, 16 septembrie

7:00 – Utrenia

8:30 – Sfânta Liturghie

18:00 – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

 

Citeste mai mult

Spiritualitate

Părintele Constantin Necula va conferenția la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită luni, 19 septembrie 2022, la ora 18.00, la conferința „Cultura tinereții în Hristos“, susținută de părintele Constantin Necula.

„Într-o lume a culturilor paralele și epuizate, deseori, în contra-culturi, redescoperirea filonului creștin poate fi o provocare pozitivă. Mai este tinerețea o provocare sau o simplă obsesie care ne însoțește întreaga viață, un soi de insulă a speranței la care ne întoarcem nostalgici de fiecare dată când ratăm? Cum construim o cultură în Hristos? Evitând cultura sau convertindu-i energiile la cunoaștere a lumii, la trăirea în Hristos a ethosului gândirii în care trăim? Nu sunt doar întrebările provocatoare de răspunsuri. Ci viața, viața este o perpetuă provocare. Cum răspunzi, în Hristos Iisus, la goana după fericire fără să uiți că El este Fericirea? A fi tânăr: adevăr sau provocare. Aceasta este linia de gând a convorbirii de seară.”

Cultura tinereții în Hristos se desfășoară în sala de spectacole a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Accesul este pe bază de invitații, care vor fi diponibile începând cu 12 septembrie, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. E. Ungureanu, nr. 1 din Timișoara. Locurile sunt limitate.

Conferința Cultura tinereții în Hristos va fi transmisă online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Cultură-Tradițională-CCAJ-Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Nașterea Maicii Domnului – prima sărbătoare din noul an bisericesc

Publicat

pe

Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite