Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale și pentru noi, românii“

Publicat

pe

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                                                                                    „Să mergem dar până la Betleem,

                                                                           să  vedem cuvântul  acesta  ce  s-a făcut

                                                                          și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.”

                                                                                                                (Luca 2, 15)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este Praznicul bucuriei creștinești. Tatăl Ceresc le-a trimis păstorilor din împrejurimile Betleemului pe Îngerul Său, care le-a spus: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

Prin Întruparea Sa, Hristos a venit să ne ridice de pe pământ la Cer, din întuneric la lumină, din moarte la viață. Hristos a venit spre înnoirea vieții omului căzut în păcat, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4). La acest Praznic se întâlnesc: Cerul cu pământul, bucuria Tatălui Ceresc cu bucuria omului care aștepta un Mântuitor. Bucurie Îi facem și noi azi Tatălui Ceresc, dacă umblăm întru înnoirea vieții, adică împlinind Evanghelia pe care Fiul Său ne-a adus-o nouă aici, pe pământ. Este oare bucuros azi Dumnezeu Tatăl sau trist?! La această întrebare am putea să răspundem fiecare dintre noi, dacă în viața noastră am făcut faptele bucuriei sau ale tristeții.

Doamne, rugămu-Te, nu fi trist! Iartă-ne, căci suntem fiii Tăi, fiii nemărginitei Tale iubiri. Chiar dacă am ajuns și azi la Betleem cu mâinile goale, fără niciun dar, totuși ne-a rămas inima, pe care vrem să Ți-o dăruim să Te sălășluiești în ea.

Doamne, odinioară, la plinirea vremii (cf. Galateni 4. 4), Te-ai născut în peștera din Betleem. Te rugăm să Te naști și azi în inima noastră, deși este tot atât de săracă, așa cum era atunci peștera din Betleem. Ai venit la cei săraci să-i îmbogățești în har. Păstorii, întru umilința lor, Te-au întâmpinat și au vestit lumii că S-a născut Mesia. Ei au fost primii evangheliști pe care Ți i-ai ales.

Pune, Doamne, pe buzele și în inimile noastre cuvintele Evangheliei Tale, să Te vestim lumii că ai venit să ne ridici din robia păcatului și că vei veni să ne ridici și din mormânt la Cer!

Părinte Ceresc, învrednicește-ne și pe noi să luăm chip de păstori, hrănind turma cea cuvântătoare cu Evanghelia Fiului Tău!

Hristos vine și azi să Se nască în inimile noastre, căci a dorit să facă din noi casnici ai Săi (cf. Efeseni 2, 19) și să trăim în Casa Lui, în Sfânta Biserică întemeiată de El pe Cruce (cf. Faptele Apostolilor 20, 28). Casa lui Dumnezeu este sfântă și în ea trebuie să trăim în sfințenie și în bună rânduială. Ce mare cinste pentru om: chiar de aici, de pe pământ, i s-a dat harul de a trăi cu Dumnezeu în aceeași Casă, în Biserica Sa, care este pridvorul Cetății celei de Sus, a Ierusalimului Ceresc!

Precum vântul nu are tihnă, tot așa nu va avea tihnă pe pământ nici omul până când nu Îl va găsi pe Hristos.

Iubite frate creștine, trăiești tu azi în Casa lui Dumnezeu? Ferice va fi de omul care trăiește în Casă cu Dumnezeu! Biserica este Casa pâinii, pentru că prescura este elementul principal în actul Sfintei Liturghii. Țăranul român umplea „carul de stele” cu prescură și o trimitea Sfinților în lumea de dincolo.

Drept-măritori creștini,

La Praznicul de azi Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl ținând în ale Sale brațe pe Fiul Său, pe Care ni L-a trimis ca dar, să ne ridice din lumea păcatului în care eram căzuți și să ne restaureze. Vedem pe fața Tatălui Ceresc bucuria dăruirii, arătându-ne cât de mult ne prețuiește și ne iubește. Lui Avraam i-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac, încercându-i credința, dar l-a oprit. Însă pe Fiul Său L-a trimis să Se jertfească pentru noi și nu L-a oprit, a lăsat să fie pironit pe Cruce. Durerea Crucii s-a prefăcut în bucuria iubirii. Și întru această bucurie ne-a cuprins Tatăl Ceresc și pe noi.

La Naștere Și-a întins brațele Tatăl, iar la Răstignire Și-a întins brațele Fiul. Brațele întinse ale Tatălui și ale Fiului sunt semnul iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu față de om. Iubirea este merindea vieții. Tatăl Ceresc rămâne Părinte și față de fiii neascultători, căci iubirea Lui față de om nu s-a împuținat.

Hristos a luat trup omenesc în pântecele Fecioarei Maria, nu trup îngeresc. El a venit să restaureze și trupul și sufletul, adică omul în starea sa dihotomică, așa cum l-a creat pe Adam, bun, de la început. Ce a pus Dumnezeu așa de preț în această țărână din care l-a creat pe om de Și-a trimis Fiul să-l răscumpere?! Nu poate fi altceva decât o lacrimă de iubire. Atunci când l-a creat pe om, a pus în el lacrima iubirii Sale plină de bucurie sfântă. Dar tot El, Dumnezeu, a mai vărsat o lacrimă a iubirii Sale când L-a trimis pe Fiul să ne răscumpere din întunericul păcatului în care căzuse omul.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul nesfârșitelor lacrimi de iubire care curg și azi pe chipul Său cel plin de lumină. Fața lui Dumnezeu este plină de lumină și de lacrimile iubirii Sale celei nemărginite.

Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale și pentru noi, românii. Spală cu ea păcatul acestui neam, să putem intra cu toții în România cea de Sus a Împărăției Tale!

Iubiți fii duhovnicești,

În Vechiul Testament vedem cum profeții, oameni aleși de Dumnezeu, au propovăduit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, au învățat poporul lui Israel cum să trăiască pe acest pământ, dar învățătură ca a lui Hristos nu a existat până atunci în lume. El a venit în chip smerit, dar și ca mare Învățător, Care n-a învățat de la alții, ci învățătura Sa era de la Sine. I-a învățat pe oameni cum să trăiască pentru a fi bine plăcuți lui Dumnezeu. Iisus Hristos Domnul a trăit aici pe pământ așa cum ar vrea să trăim și noi azi. Și-a acoperit cuvântul prin fapte, cuvintele Sale s-au prefăcut în fapte. A spus: „Fiți milostivi” (Luca 6, 36), dar mai întâi El a fost milostiv cu cei aflați în necazuri, pe care i-a vindecat. Hristos a ascultat de Tatăl Ceresc, a ascultat de Fecioara Maria, Maica Sa cea după trup, iar față de oameni S-a purtat ca un frate. Iată, a venit Hristos să Se facă frate cu tine și cu mine. Îl cinstim noi astăzi ca pe un frate?

Hristos este Icoana vie pe care au cinstit-o sfinții și cei care cred azi în Evanghelia Sa. El a răspuns trufiei cu smerenie, în loc de ură, El i-a iubit chiar și pe cei care L-au răstignit.Cain l-a ucis pe fratele său Abel, iar, pentru a ne despărți de acest păcat al uciderii de om, Hristos S-a lăsat ucis. Să luăm pildă de la El ca nimeni să nu-și mai ucidă fratele.

Iubiți frați și surori,

Azi se bucură toată lumea creștină pentru că Dumnezeu Și-a ținut făgăduința, trimițând pe Fiul Său în lume (cf. Facere 3, 15). Prăznuim azi Nașterea unui singur Om și Dumnezeu a toate, Hristos Domnul. Astăzi Cerul s-a unit cu pământul. La Nașterea Sa în Peștera din Betleem, îi vedem pe blânzii păstori și pe îngeri adunați sub semnul bucuriei. Păstorii, uimiți în fața tainei, îngerii, cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)

Miratu-s-au și îngerii văzând împlinirea cuvintelor rostite de Arhanghelul Gavriil către Fecioara Maria, în Nazaret. Hristos le-a dat pildă de smerenie și îngerilor, văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu culcat în sărăcăcioasa iesle. Le-a arătat că a lăsat bucuria Cerului și a coborât în sărăcia pământului. Îngerii aduc mesajul Cerului către oameni: să trăiască în pace și întru bună voire.

Binecuvântatul Profet Isaia zice: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă” (Isaia 9, 5).

Îngerul le spune păstorilor: „Nu vă temeți. (…) Veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle.” (Luca 2, 10-12), adică: Nu vă temeți de un Prunc Ce a venit să vă mântuiască.

Fericirea are chipul Pruncului Iisus.

Tatăl ni L-a dat pe Fiul Său ca Prunc în trup omenesc, să ne arate cum să trăim și noi ca pruncii, fără răutate, în nevinovăție. Să revenim la pruncia cea dintâi, nevinovăția. Pruncii nu se despart de părinții lor, sunt convinși că ei le pot oferi toate cele de care au nevoie în viață. Și noi ar trebuie să fim mereu conștienți ca pruncii că atârnăm de Dumnezeu. Cel ce nu atârnă de Părintele Ceresc cade în adâncul durerii. Dumnezeu dorește să dobândim neprihănirea pruncilor. A iubi ca un prunc și a asculta ca un prunc, iată, aceasta este icoana cea vie creată de Iconarul Dumnezeu.

Hristos Domnul, întrebat fiind de către ucenici cine este mai mare în Împărăția Cerurilor, a luat un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18, 3).

Hristos ne trimite și El la viața de pruncie, de neprihănire. Cum poți să dobândești iarăși pruncia, ne spune Însuși Hristos, zicând: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Odată născut din apă și din Duh trebuie să ajungi la starea bărbatului desăvârșit (cf. Efeseni 4, 13).

Iată cele două repere duhovnicești din viața omului: pruncie neprihănită și bărbat desăvârșit.

Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, rămâne pentru noi creștinii pildă de urmat în dreptate față de Tatăl Ceresc și față de semenii noștri: „Hristos Și-a pus sufletul Său pentru noi și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați”(I Ioan 3, 16). Cumpătare și smerenie se cuvine să avem față de noi înșine, dreptate și iubire față de semenii noștri, evlavie și credință față de Dumnezeu.

Iubiților, ne ducem toți timpul la moară; să facem fiecare din viața noastră o prescură, pe care s-o punem pe altarul iubirii lui Hristos.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă, să vă ocrotească pe toți și să vă învrednicească de bucuria Nașterii Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos!

Bucurați-vă azi, așa cum s-au bucurat Fecioara Maria, îngerii și păstorii!

Să aveți parte de sănătate și să trăiți în pace, iubindu-vă și mângâindu-vă unii pe alții ca frați întru Hristos!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Ioan

al Banatului

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Izvorul tămăduirii – ziua în care se sfințesc apele

Publicat

pe

Izvorul tămădiurii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti.

La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Citeste mai mult

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „ Să vă aibă Dumnezeu veșnic în paza Sa și să vă ferească de tot răul, pe voi și țara pe care azi v-o lăsăm moștenire!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.” (I Corinteni 15, 26)

Hristos a înviat!

Iubiți fii duhovnicești,

Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a învrednicit să ajungem azi, după zilele de pocăință din Postul Mare, să prăznuim împreună cu Înviatul Hristos biruința Lui asupra morții!

Hristos Și-a biruit moartea Sa, dar și moartea noastră. Moartea nu ne îngăduia să ne întoarcem în Casa Tatălui Ceresc. Până la Învierea lui Hristos, Tatăl aștepta trist la porțile Cerului întoarcerea noastră. Tristul Dumnezeu azi Se bucură cu toate cetele îngerești văzând că Fiul Său, chiar purtând rănile piroanelor, Se întoarce biruitor „Acasă” și nu Se întoarce singur, ci cu un tâlhar.

O, ce dar Îi duce Fiul de aici, de pe pământ! Nu Îi aduce un sfânt, ci pe cel mai căzut dintre pământeni: un tâlhar! Mare taină și mare semn de iubire a Fiului față de tot omul cel căzut în robia morții!

De ce oare n-a intrat Hristos în Cer împreună cu un sfânt, cu un drept?! Însuși El ne spune: „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Marcu 2, 17). Pentru un drept poate s-ar găsi cineva să moară, dar pentru un păcătos, oare cine s-ar găsi? În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Căci cu greu va muri cineva pentru un drept, dar pentru cel bun poate se găsește cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși” (Romani 5, 7-8).

Iată nemărginita și nepărtinitoarea iubire a lui Dumnezeu! Hristos duce lupta cu moartea tuturor, Se jertfește pentru toți, buni și răi.

De aici învățăm că Iisus Hristos S-a jertfit și pentru mine și pentru tine, n-a privit la fața noastră, ci pentru Hristos noi suntem comoară lui Dumnezeu aici, pe pământ.

Omul este comoara cea vie a lui Dumnezeu aici, pe pământ.

Iubiți frați și surori în Domnul,

În tradiția iudaică, în Vechiul Testament, la templul din Ierusalim se aduceau jertfe ca ardere de tot animale, miei, pentru iertarea păcatelor și ca mulțumire adusă lui Dumnezeu. Pentru a noastră mântuire vine Hristos să Se jertfească pe Sine, El Care era Mielul lui Dumnezeu: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). El nu Se aduce jertfă pe altarul templului din Ierusalim, ci pe altarul Crucii, al suferinței, afară din cetate, alături de cei osândiți, de doi tâlhari. Hristos a fost prieten și cu tâlharii. El n-a spus stăpânirii vremii: Nu mă răstigniți între tâlhari, căci Eu sunt Sfânt. Și-a asumat frăția cu cei păcătoși până la moarte.

Hristos Se află în fața morții și arată că, nu doar pentru drepți a venit să-i ridice din robia ei, ci și pentru cei păcătoși.

Ce stare divină: Hristos între doi tâlhari! Fiul lui Dumnezeu între tâlhari! Și este unul din momentele cele mai de seamă din istoria chenozei Fiului lui Dumnezeu. Același soare săruta și fruntea încununată cu spini a Fiului lui Dumnezeu și fruntea fiecărui tâlhar. Tatăl privea din cer împlinirea tainei iubirii. Tatăl Își iubea și Fiul, dar și pe omul tâlhar. Așezați pe cele trei tronuri- cruci- ale iubirii, Tatăl îi aștepta la poarta Cerului. Fiul Se întoarce din marea bătălie cu moartea cu un tâlhar pocăit. Celălalt a ales între bucuria Raiului și tristețea păcatului pe cea din urmă.

Vedeți, nici pe Cruce Hristos nu S-a atins de mintea, de voința, de cugetul liber al tâlharului. L-a lăsat să aleagă între bine și rău. Și noi, cei ce am rămas, suntem liberi să alegem dacă dorim să urcăm pe treptele tăcerii spre poarta Cerului, tăinuind nerostitele cuvinte ale pocăinței.

Iubiți credincioși,

Ne naștem spre a deveni fii ai veșniciei. Creștinismul dă sens vieții noastre, sens pe care îl pierduserăm prin păcat. Păcatul îl orbise pe om și el nu mai vedea calea către cer, rătăcea în lume, căutând lumea de nicăieri, nu pe Înviatul Hristos. Creștinismul dă sens vieții, suferinței și morții omului.

Veți zice: Are sens oare moartea? Da, pentru că prin ea a trecut și Hristos spre Înviere. Moartea ne dă și nouă sensul spre Înviere, dar spre care: spre cea a veșniciei întru bucuria Raiului sau spre cea a veșniciei suspinelor?!

Iubiților,

Dacă la templu, pe altar, se aduceau miei jertfă ca ardere de tot, vedem că nimeni nu a îndrăznit să dea foc lemnului Crucii pe care Se jertfește Hristos. Sfântul Său Trup nu va fi ars, pentru că din Trupul Lui ne hrănim noi, azi, creștinii, cu acea Pâine Cerească, Pâinea vieții. Noi, creștinii, nu ne împărtășim cu trupul ars al lui Hristos, cu cenușă, ci cu Trupul Său cel Sfânt.

După cum bine știți, ziua Răstignirii a fost vinerea, urma praznicul Paștilor iudaice și nu era îngăduit ca trupurile celor răstigniți să rămână în zi de praznic spânzurate pe lemn. Deci Trupul lui Hristos a fost pus în mormânt până seara. Dacă ar fi rămas peste noapte, ar fi fost expus fiarelor sălbatice, însă Dumnezeu așa a îngăduit ca Răstignirea să fie în acel moment, căci nu pentru fiarele sălbatice S-a jertfit Hristos. Trupul Său era Pâinea vieții pentru noi: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 36). Hrăniți-vă cu Trupul lui Hristos să aveți viață veșnică împreună cu El.

Iubiți frați și surori în Domnul,

De astăzi nimeni să nu se mai teamă de moarte. Sfântul Apostol Pavel le scria corintenilor: „Dar acum Hristos a înviat din morți fiind începătură (a învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om, și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui” (I Corinteni 15, 20-23). Sfântul Apostol Pavel le mai face o mărturisire celor din Corint, zicându-le: „Mor în fiecare zi!” (I Corinteni 15, 31), adică lui nu îi era frică de moarte. Apostolul știa că într-o zi se va întâlni cu ea, dar semănat în pământ ca bobul de grâu, va învia. În centrul propovăduirii sale, Sfântul Apostol Pavel a pus în fața oamenilor adevărul de credință că Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu și apoi le-a grăit despre Învierea lui Hristos și învierea noastră. Pentru aceste adevăruri Sfântului Apostol Pavel i s-a tăiat capul la Roma, în anul 67 d. Hristos. Pentru adevăr a murit și întru adevăr va învia prin Hristos Domnul.

Iubiților,

Ce-ar fi vântul dacă n-ar bate și ce-ar fi omul dacă nu ar învia?! De azi să nu vă mai căutați loc în morminte, ci să vă căutați loc în cer. Stejarul uită primăvara că e bătrân. De ce atunci unii dintre noi uităm în clipa morții că suntem veșnici?

Omul nu este nici tânăr, nici bătrân, ci este veșnic. Și iară zic: nu vă fie frică de veșnicie, fie-vă frică de a păcătui.

Când moare omul?! Când nu mai iubește.

Mintea omului are rădăcinile în sus. Nu le smulgeți, nu le răsădiți în alt ogor decât în cel al lui Dumnezeu în Treime lăudat. Necontenit să nu încetăm lupta de a uita, lupta de a iubi și lupta de a trăi în duhul Evangheliei lui Hristos.

Timpul se odihnește în om, apoi trece în veșnicie. Pentru noi, cei ce credem în Înviere, de azi începe trecutul.

Așadar să ne bucurăm împreună cu cetele îngerilor, care, după ce L-au văzut pe Hristos pe Cruce și în mormânt, acum Îl văd biruitor revenind Acasă, la Tatăl.

Să aveți parte, iubiți frați și surori, de bucuria pe care au avut-o îngerii, Maica Domnului, femeile mironosițe, Apostolii și ucenicii în ceasul Învierii Domnului. Neodihnitul timp ne-a adus și în primăvara aceasta Praznicul Paștilor, al Învierii Domnului: „Ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm să ne veselim întru dânsa” (Psalm 117, 24).

Hristos a înviat!

Iată marele adevăr pe care îl mărturisim toți cei botezați în Biserica lui Hristos, în numele Sfintei Treimi. Strămoșii noștri, de două milenii mărturisesc acest mare adevăr. Să-l facem cunoscut și noi tuturor semenilor noștri și să știe toți că Hristos S-a jertfit pentru toți și a înviat pentru toți.

Biserica păstrează de două milenii cel mai bogat tezaur: „Adevărul” creației și al existenței noastre vremelnice pe pământ și veșnice în Împărăția lui Dumnezeu sau în împărăția osândei.

Iubiți fii duhovnicești,

Împărtășiți-vă bucuria acestui praznic cu semenii voștri și mai ales cu cei aflați în suferință. Vă îndemn duhovnicește să nu lăsați nicio familie la care să nu ajungă azi bucuria Învierii lui Hristos și o bucată de pâine care să-i îndestuleze pe cei săraci, pe cei din închisori, din spitale și din așezămintele sociale. Să luăm chip de mironosiță ducând semenilor noștri vestea Învierii Domnului și tămâia faptelor noastre bune.

Iubiți tineri,

Vouă vă încredințăm azi adevărul de necontestat al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care să îl duceți mai departe, peste veacuri, iar la a Doua Sa Venire, Hristos să găsească în țara Carpaților credință ortodoxă și buni și iubitori de Dumnezeu români.

Luptați cu moartea albă, fiți biruitori în fața ei și salvați-vă frații din lanțurile ei.

Iubiți-L pe Dumnezeu, țara și familia.

Să vă aibă Dumnezeu veșnic în paza Sa și să vă ferească de tot răul, pe voi și țara pe care azi v-o lăsăm moștenire!

Iubiți frați și surori în Hristos, vă doresc tuturor ca acest Praznic al Învierii Domnului să îl petreceți în pace, în sănătate și în viață neprihănită!

Bucurați-vă, Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Ioan, Mitropolitul Banatului

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite