Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Program special la Iulius Town. S-au intensificat curățenia și dezinfectarea

Publicat

pe

Reprezentanții Iulius Town au anunțat că, începând de marți, centrul comercial va avea un program redus, pentru a preveni infecțiile cu coronavirus.

Astfel, magazinele vor fi deschise între orele 12.00 – 20.00, iar farmaciile vor avea program în intervalul orar 10.00 – 20.00.

Pentru a permite clienților să se aprovizioneze cu alimente hypermarketul Auchan va fi deschis între orele 8.00 – 22.00.

Parcarea subterană Moll Parking, amplasată sub hypermarketul Auchan va fi gratuită.

Totodată, capacitatea de locuri din zona de food court Iulius Town Timișoara a fost redusă cu cel puțin 30%, pentru a permite o distanță considerabilă între mese. Cu același scop, majoritatea restaurantelor și cafenelelor asigură serviciul de home delivery, direct sau prin intermediari.

„Noile decizii completează pachetul de măsuri preventive implementate până în prezent cu scopul de a reduce riscul epidemiologic. Mai exact, toate instalațiile HVAC funcționează cu un aport de 100% aer proaspăt, iar la recepțiile din mall și din clădirile de birouri sunt disponibile soluții pentru dezinfectare. În Iulius Town Timișoara s-au intensificat semnificativ măsurile de curățenie și dezinfectare. Dozajul de substanțe active pentru dezinfectare a fost suplimentat și s-au efectuat acțiuni de dezinfecție generală prin nebulizare, cel mai eficient proces, care asigură inclusiv dezinfecția sistemelor de ventilație. Mai mult, pentru spațiile cu predispoziție de contact direct, cum sunt mâna curentă a scărilor rulante, ușile de acces, lifturile, mesele din food court etc., acțiunile de dezinfecție au caracter permanent, înainte și în timpul programului de funcționare“, au anunțat reprezentanții Iulius Town.

Locale

Podul Iuliu Maniu din Timișoara va fi modernizat

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii), una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță din prezent. Primele intervenții sunt programate de către firma câștigătoare – TEHNODOMUS – în perioada ianuarie-februarie, în funcție de condițiile meteo.

“Este primul șantier nou al anului viitor și o investiție pe care o pregătim de mult timp. Podul de la fosta Fabrică de Țigări, construit în anii ’70, este într-o stare avansată de degradare și avea nevoie urgentă de această investiție pentru a răspunde cerințelor actuale de trafic și siguranță. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri europene consistente pentru această lucrare și că putem moderniza una dintre cele mai importante legături dintre Gara de Nord și Calea Șagului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția Primăriei Timișoara vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens, cu lățimea de 3,50 metri fiecare. Totodată, trotuarele vor fi lărgite până la 1,75 m, pentru a oferi mai mult spațiu pietonilor, și vor fi amenajate piste pentru biciclete. Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat arhitectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori, pentru îmbunătățirea calității aerului și a aspectului urban. După finalizarea lucrărilor, municipalitatea va putea reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, Intervenția regională 4.1 Mobilitate Urbană Sustenabilă. Lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu se ridică la valoarea de aproximativ 8 milioane de euro (TVA inclus) și sunt programate să fie finalizate până în februarie 2027.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Marșul Eroilor, la Timișoara. PROGRAMUL și traseul evenimentului

Publicat

pe

Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria“ a anunțat că va organiza în acest an a 20-a ediție a Marșului Eroilor, în locurile unde în decembrie 1989 s-a scris istoria Timișoarei.

Evenimentul va avea loc marți, 16 decembrie, la ora 18.30, în Piața Maria, acolo unde au început primele proteste.

„De aproape două decenii păstrăm acest drum deschis și îl parcurgem împreună în tăcere, cu gândul la cei care au avut curajul să iasă în față în acele zile. „Cine uită e complice!” este ideea care ne însoțește de la prima ediție și care rămâne și în acest an mesajul principal al marșului nostru. Ținem aprinsă flacăra memoriei pentru că Timișoara nu uită niciodată eroii care i-au scris istoria recentă”, arată organizatorii într-un comunicat.

Marșul Eroilor este o inițiativă a comunității suporterilor timișoreni, dusă mai departe fără întrerupere din 2006 până astăzi.

Acest marș este deschis tuturor timișorenilor, indiferent de vârstă, sex, religie sau simpatii politice, deoarece libertatea pe care o cinstim este a fiecăruia dintre noi.

Participanții sunt încurajați să se îmbrace adecvat vremii și să fie pregătiți pentru aproximativ două ore de mers și scandări.

Programul Marșului Eroilor:

18:30: Strângerea participanților – Piața Maria

19:00: Plecarea în marș

21:00 (aproximativ): Încheiere – Cimitirul Eroilor

Foto: Arhivă/Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria“

Citeste mai mult

Locale

Amenzi de peste 1.000.000 lei pentru 1.330 de șoferi pentru parcare neregulamentară, la Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care se respectă legislația referitoare la oprirea sau staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pe locurile destinate persoanelor însoțite de copii minori, amenajate și semnalizate corespunzător în special în parcările supermarketurilor.

De menționat că astfel de aspecte sunt nu numai constatate de polițiștii locali în cadrul patrulărilor efectuate, dar sunt și semnalate de către cetățenii deranjați de cei care nu își respectă semenii.

Acest lucru s-a semnalat inclusiv în cursul zilei de ieri, 3 decembrie, când s-a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Practic, în ultima lună, cel puțin o persoană a fost depistată zilnic încălcând prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar de la începutul anului 1.330 conducători auto au fost sancționați cu amenzi totale de 1.008.335 lei, alți 26 fiind sancționați cu 137.000 lei conform Legii 280/2023 pentru că au staționat pe locurile destinate părinților cu copii mici.

Poliția Locală Timișoara reamintește că potrivit Legii 448/2006,  în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi  de la 2.000 la 10.000 de lei și chiar ridicarea autovehiculului.

Pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor însoțite de minori până în 5 ani sancțiunile au aceeași valoare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite