Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Campionatul european de fotbal a fost amânat pentru vara anului 2021

Publicat

pe

Oficialii UEFA au decis, după o videoconferință la care au participat cele 55 de federații afiliate, amânarea lui Euro 2020 pentru vara anului viitor. Astfel, Euro 2021 se va derula între aceleași date, 11 iunie – 11 iulie!

La EURO 2020vor participa 24 de echipe, iar meciurile vor fi găzduite de 12 oraşe. Între cele care au primit organizarea de meciuri se află şi Bucureşti, capitala României.

Pe Arena Naţională vor fi găzduite patru meciuri, trei din grupe şi o optime de finală. Iniţial, UEFA desemnase 13 oraşe, dar Bruxelles a pierdut organizarea jocurilor de la Euro 2020, deoarece oficializăţile belgiene nu au aprobat construirea unei arene noi.

Orașele care vor găzdui meciuri sunt: Copenhaga, Bucureşti, Amsterdam, Dublin, Bilbao, Budapesta, Glasgow, Baku, Roma, Sankt Petersburg, Londra, Munchen.

În situația în care România se va califica la Euro 2021 va disputa două meciuri din faza grupelor la București, pe Arena Națională. Capitala României este cuplată cu oraşul Amsterdam, astfel că, în cazul în care România și Olanda obțin biletele la Euro 2021, vor face parte din aceeași grupă, mai precis din Grupa C.

Olanda va juca două meciuri la Amsterdam, iar pentru partida directă se va trage la sorți între cele două stadioane, Arena Națională și ”Johan Cruyff”.

În situația în care România nu ajunge la Euro 2021, o altă țară care nu are oraș organizator, precum Belgia, Franța sau Elveția, se va cupla cu Olanda.

Fotbal

Maraton fotbalistic în Serie A: Sassuolo vs Udinese: 3-1 și Milan vs Napoli: 2-1

Publicat

pe

Echipa Timispress a avut un weekend încărcat prin Italia, participând la două meciuri din Seria A.

Ziua a fost deschisă cu meciul dintre Sassuolo vs Udinese, de pe Mapei Stadium din Reggio Emilia.

Aici ambele echipe erau în căutarea victoriei pentru a urca în campionat, iar gazdele au început ca din pușcă și in minutul 15 aveau deja 2 la 0.

În partea a doua oaspeții au redus din handicap și au încercat să forțeze egalarea. Doar ca lăsând o sumedenie de spatii libere, gazdele au profitat și au mai punctat o dată, stabilind și scorul final, 3 la 1.

Seara s-a încheiat pe San Siro din Milano cu un derby de tradiție al campionatului italian, Milan vs Napoli.

În fața a peste 60.000 de spectatori gazdele au început ca din tun și la pauză conduceau cu 2 la 0.

Partea secundă a început cum se putea mai rău pentru gazde, care au primit un cartonaș roșu și un penalty la aceeasi fază, transformat de oaspeți.

Cu o apărare foarte experimentată, milanezii au reușit să păstreze scorul până la final și să se impună cu 2 la 1.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Ungaria-Portugalia: 2-3, în calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal UEFA

Publicat

pe

Miercuri seara, la Budapesta, pe Puskas Arena în fața a 61.217 spectatori, naționala Ungariei a ținut cu greu față puternicei echipe a Portugaliei, coordonată magistral de către Cristiano Ronaldo.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu gazdele stând în aparare și ieșind perfect pe contraatac.

Așa au și deschis scorul în minutul 21 prin Varga, cu o splendidă lovitură de cap.

Dominarea oaspeților a dat roade în minutul 36, când Bernardo Silva a preluat excelent o minge în careu și a adus egalitatea pe tabela de marcaj.

Repriza secundă a fost una dominată clar de către portughezi, care au reușit să intre în avantaj în minutul 57, grație golului marcat de Ronaldo din penalty.

Contrar cursului jocului, gazdele au egalat în minutul 84 prin același Varga, doar că până la final superioritatea oaspeților a dat roade și au mai punctat o dată prin Cancelo în minutul 87 și astfel se întorc în Portugalia cu toate cele 3 puncte.

Corespondență de la Budapesta: Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Dezinsecție terestră împotriva căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna septembrie campania de dezinsecție terestră în vederea combaterii căpușelor, țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 1-10 septembrie, și se vor desfășura între orele 22:00 – 06:00.

Pe durata activităților, municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să nu stea în apropierea utilajelor ce pulverizează soluțiile, pentru a preveni eventualele incidente. De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise între orele 22:00 – 06:00. În plus, recomandăm apicultorilor să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara zonei de stropire, pe parcursul perioadei menționate.

Substanțele folosite, Cymina Super și VECTOBAC WG, fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide și produse pentru combaterea artropodelor). Acestea sunt avizate Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și sigure pentru utilizare în mediul urban. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, acțiunile de dezinsecție vor fi reprogramate.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite