Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Dr. Virgil Musta – eroul de la Timișoara. A vindecat cei mai mulți pacienți infectați cu coronavirus

Publicat

pe

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transms că până la acest moment, la Timişoara au fost vindecaţi 152 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, fapt care înseamnă că unul din cinci români externaţi a fost tratat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.

Dr. Virgil Musta poate fi considerat eroul național al acestei pandemii, el fiind omul care printr-o organizare riguroasă și o muncă titanică a reușit să demonstreze că se poate dacă se vrea. Dr. Virgil Musta este omul care, în ultima lună, nu și-a văzut mai mult de câteva ore familia, dedicându-se complet familiei sale de la spital și pacienților greu încercați de infecțiile cu coronavirus.

Într-un interviu acordat zilele trecute unei televiziuni, Virgil Musta, cel care conduce secția de boli Infecțioase a spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, a atras atenţia că nu există un tratament miraculos împotriva noului virus.

Aşadar, măsurile de prevenţie sunt primordiale pentru a evita răspândirea COVID-19. Iar schema aplicată pacienţilor din Timişoara este doar una dintre variantele posibile din protocolul național de tratament.

„Nu cred că există niciun tratament miraculos, nici de prevenție și nici de tratat. Să respectăm toate regulile, ca să nu facem această boală. Este vorba despre regulile care împiedică transmiterea aeriană a virusului. Să ne dezobișnuim să ducem mâna la gură, la ochi, pe față, să ne spălăm cât mai des pe mâini și să considerăm că orice suprafață și orice persoană pe care o putem întâlni este, la ora actuală, contaminată cu acest virus”, a spus dr. Virgil Musta.

Acesta a decis că pacienții de la Timișoara să fie îngrijiți potrivit unei anumite scheme, care reprezintă una dintre variantele cuprinse în protocolul național de tratament.

„Schema de tratament face parte din protocolul național, pe care l-am analizat împreună cu Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”, și o parte a acestui protocol am hotărât să fie folosit în clinica noastră.  Între posibilitățile terapeutice prevăzute în protocolul național, noi am ales o anumită posibilitate, care prevede un tratament cu o singură tabletă, ceea ce permite o foarte bună complianță a pacienților și până acum, aparent, cu rezultate foarte bune”, a mai explicat dr. Musta.

Persoanele externate dupa vindecare rămân in izolare la domiciliu încă două săptămâni, la finalul cărora vor fi testate din nou.

Reguli recomandate de dr. Virgil Musta în lupta cu coronavirusul

1. Pentru prevenirea contaminării pe cale aeriană:
– păstrați distanța socială de peste 2 m
– purtați mască
– aerisiți încăperile cât mai des
2. Pentru prevenirea contaminării prin mâini murdare
– NU ATINGEȚI FAȚA ( gura, nasul, ochii ) CU MÂNA, pentru că numai așa se transmite virusul pe acestă cale. Și pentru că știu că este foarte greu să scăpați de aceste gesturi involuntare, atrageți-vă atenția unul altuia (persoane cunoscute) de fiecare dată când faceți aceste gesturi, chiar până la enervare, până la disperare și poate așa veți reuși să evitați una dintre cele mai importante căi de transmitere .
– spălați-vă de cât mai multe ori pe mâini cu apă și săpun.
– dezinfectați des suprafețele (podele, tălpi pantofi, clanțe, întrerupătoare, telefoane mobile etc).
3. Pentru persoanele din grupele de risc – IZOLARE TOTALĂ!.

Despre dr. Musta Virgil Filaret

62 de ani

Sef Lucrari, medic primarboli infectioase Didactic, clinic

1992-2003 Asistent universitar Disciplina Boli Infectioase UMF Timisoara

2003-prezent Sef lucrari Disciplina Boli Infectioase UMF Timisoara

2003-prezent Doctor In Medicina

Membru al Societatii de Patologie InfectioasaMembru al Asociatiei Stiintifice Timisoara Medicala

Membru al CCIA Timisoara

Coautor la 2 carţi,

Cursul disciplinei de Boli Infectioase si omonografie

Coautor in 80 articole publicate in reviste din ţară si străinătate dintre care in 8 prim autor.

A comunicat 15 lucrari la congrese şi conferinte nationale de boli infectioase, HIV imunologie şi gastroenterologie.

Ultimele statistici, la Timișoara

„Unul dintre indicatorii net pozitivi ai acestei perioade este creşterea numărului pacienţilor vindecaţi şi externaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, unde, după ce au trecut printr-o dublă testare cu rezultat negativ, au fost externate până acum 152 persoane, un rezultat ce poate fi considerat meritoriu. Practic, unu din cinci pacienţi vindecaţi la nivel naţional a finalizat un tratament realizat în cadrul spitalului timişorean Dr. Victor Babeş, pentru vindecvarea infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

În judeţul Timiş sunt 275 de cazuri confirmate de coronavirus.

Locale

Ziua Timișoarei. Timișoara City Celebration. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

Anul acesta, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara își unesc forțele pentru a organiza, în parteneriat, două evenimente majore într-un singur cadru vibrant: „Ziua Timișoarei”, cu o tradiție de peste 25 de ani, și „Celebrarea orașului”, eveniment-platformă moștenit din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Sub numele comun „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, ediția din 2025 te invită, timp de trei zile, să trăiești orașul prin muzică, spectacole, artă și comunitate.

Vei avea parte de concerte în premieră cu artiști internaționali cu milioane de fani în toată lumea: MIKA și James Bay, dar și de show-uri electrizante cu Theo Rose, Minelli, VAMA, Blazzaj, Dincolo de Ziduri și legendarii Bajaga i Instruktori, în centrul orașului, pe Bd. I.C. Brătianu – transformat pentru trei zile în kilometrul zero al distracției.

Te vei bucura și de spectacolul acvatic „Acqua Forte Parade” al companiei franceze Ilotopie, de folclor autentic cu Ansamblul Timișul și invitații săi, precum și de artiști internaționali din Mongolia, Germania, Serbia și Ungaria.

Peste 180 de evenimente culturale, comunitare și sportive în peste 35 de locații – de la Parcul Civic și Bulevardul I.C. Brătianu până în Mehala – te așteaptă să ieși în oraș și să celebrezi Timișoara.

Accesul este gratuit la toate evenimentele din locația principală.

Vineri, 1 august 2025

19:00: Dincolo de Ziduri | concert

20:15: VAMA | concert

21:45: James Bay | concert în premieră la Timișoara

Sâmbătă, 2 august 2025

19:00: Blazzaj | concert

20:15: Minelli | concert

21:45: MIKA | concert în premieră la Timișoara

22:30: Acqua Forte Parade | show acvatic în premieră la Timișoara | Malurile Begăi (Zona Flora)

Duminică, 3 august 2025

19:00: Theo Rose | concert

20:00: Ansamblul „Timișul” și invitații: Laura Lavric, Andreea Voica, Nicolae Furdui-Iancu, Mariana Ionescu-Căpitănescu | spectacol folcloric

21:35: Bajaga i Instruktori | concert

22:30: Acqua Forte Parade | show acvatic în premieră la Timișoara – Malurile Begăi (Zona Flora)

Program evenimente oficiale – 3 august 2025

9:00: Depunere de coroane la monumentul colonelului Virgil Economu | Piața Petru Maior
12:30: Ceremonial militar – religios | Piața Unirii

18:00: Ședința Festivă a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, dedicată sărbătoririi Zilei Timișoarei | Filarmonica „Banatul”, Sala „Capitol”, Bd. C.D. Loga, nr. 2

Citeste mai mult

Locale

SC Martin Electricity SRL – anunț elaborare „PUZ REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD”

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITY S.R.L, cu sediul social in judetul Timis, Municipiul Timisoara, strada Salcamilor, nr. 8, parter, camera 2 anunţă elaborarea planului urbanistic „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD” amplasat in extravilanul Municipiului Timisoara,  nr. Cad. 419911,  nr. Cad. 403717,  jud. Timis şi declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea planului urbanistic PUZ/programului se poate realiza la adresa: localitatea Timisoara, str. Piata Mocioni, nr.2, jud. Timis, in zilele de luni – joi între orele 10.00 – 17.00.

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul APM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 18 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Locale

Polițiștii locali au dat 581 de sancțiuni pentru tulburarea a liniștii și consum de alcool pe domeniul public

Publicat

pe

Pn număr tot mai ridicat de timișoreni se declară deranjați de persoanele care, pe timp de seară, chiar noapte, stau până la ore târzii în fața blocurilor de locuințe sau în fața unor magazine, consumând alcool și tulburând liniștea publică prin vorbit tare sau alte zgomote de natură să-i deranjeze pe cei care vor să se odihnească, iar de cele mai multe ori gălăgia este asociată și cu consumul de alcool.

De aici și numărul mare de sesizări la Dispeceratul Poliției Locale, un număr de 181 de persoane apelând în ultima perioadă echipajele de polițiști locali pentru a interveni.

Astfel de cazuri au fost semnalate în zone precum Piatra Craiului, Versului, Vasile Lucaci, Iuliu Maniu, Gheorghe Lazăr, Sudului, C. Brediceanu, Cosminului, Silistra, Moise Nicoară etc.

Spre exemplu, chiar nopțile trecute timișoreni de pe Str. Alexandra Indrieș au semnalat că în fața unui bloc, într-un spațiu amenajat cu mese și bănci, mai multe persoane beau alcool și fac gălăgie.

Mai mulți tineri au fost depistați de polițiștii locali, trei fiind și sancționați, doi dintre aceștia, de 42 și 31 de ani, pentru consum de alcool și tulburarea liniștii, cu câte 300 lei fiecare, și unul, de 26 de ani, cu 100 lei pentru consum de alcool pe domeniul public. Aceștia și-au deranjat vecinii în timp ce beau bere, râdeau, strigau, într-un cuvânt făceau gălăgie după miezul nopții. Din luna mai și până în prezent polițiștii locali au aplicat un număr de 581 de sancțiuni în valoare de 86.350 lei pentru consumul de alcool pe domeniul public, provocare de scandal și tulburarea liniștii publice, inclusiv pe timp de noapte.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că în astfel de cazuri, potrivit Legii 61/1991, sancțiunile sunt de la 100 la 500 lei pentru consumul de alcool pe domeniul public și de la 200 ajungând până la 1500 lei pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, respectiv tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00.

Verificările pe aceste linii continuă și în perioada următoare.

Foto: Poliția Locală Timiș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite