Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru aglomerația din perioada sărbătorilor

Publicat

pe

Având în vedere că, în perioada 24.04-02.05.2016, credincioşii ortodocşi vor sărbători Floriile şi Învierea Domnului, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria si Serbia  se  preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport.

În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a luat toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane şi autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în condiţii normale. Au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

De asemenea, vor fi  suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei şi a infrastructurii  punctelor de trecere a frontierei.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

In acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara continuă acţiunile de cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara şi cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş în vederea dispunerii unor măsuri suplimentare pentru întărirea dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat în zona de competenţă.  

În conformitate cu planul comun, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş vor asigura, în continuare, ordinea şi liniştea publică în punctele de trecere a frontierei de stat şi vor acorda sprijin poliţiştilor de frontieră în funcţie de situaţiile care apar pe timpul executării misiunilor.

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română  a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpul de aşteptare pentru efectuarea controlului de frontieră va fi monitorizat la nivelul tuturor punctelor de trecere şi va fi actualizat în aplicaţia respectivă.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, reamintim punctele de frontieră existente la această graniţă:

 

          Pe frontiera româno-ungară:

•        pe raza jud. Timiş:         P.T.F. Cenad – Kiszombor;

•        pe raza jud. Arad:         P.T.F. Nădlac – Nagylak

                                                         P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota

                                                         P.T.F. Turnu – Batonnya;

                                                         P.T.F. Vărşand – Gyula

      

Pe frontiera româno-sârbă:

•        pe raza jud. Timiş:         P.T.F. Jimbolia – Srpska Crnja;

        P.T.F. Stamora-Moraviţa  – Vatin;

                                                        P.T.F. Valcani – Vrbica;

                                                        P.T.F. Foeni – Jasa Tomic;

                                                           P.T.F. Lunga – Nakovo;

•        pe raza jud. Caraş-Severin:   P.T.F. Naidăş – Kalugerovo;

•        pe raza jud. Mehedinţi:   P.T.F. Porţile de Fier 1 – Djerdap;

                                                  P.T.F. Porţile de Fier 2 – Kusjak;

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Centru de Zi pentru Tinerii cu Dizabilități, la Timișoara. Cum se fac înscrierile

Publicat

pe

Cu dotări moderne, o gamă largă de terapii adaptate și programe pentru dezvoltarea autonomiei și integrarea la locul de muncă, Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, a creat un loc care îi tratează cu demnitatea cuvenită pe tinerii cu dizabilități din oraș.

Astfel, municipalitatea a inaugurat Centrul de Zi pentru Tineri cu Dizabilități, primul centru din România cu servicii specializate pentru această categorie. Evenimentul de inaugurare a avut loc în cadrul Festivalului „Podul Lung”, o sărbătoare anuală a comunității care aduce împreună familii, beneficiari și artiști locali.

„Noul centru înseamnă mai mult decât o clădire și niște servicii sociale. Înseamnă liniște pentru familii care până acum trăiau cu teama ca trebuiau să continue lupta singuri după ce copiii împlineau 18 ani. Le spunem acum: nu mai sunteți singuri. Tinerii vor primi aici sprijinul pentru a duce o viață cât mai demnă și cât mai independentă. Mă bucur foarte mult că în Timișoara se deschide primul centru de acest fel”, a spus viceprimarul Paula Romocean în cadrul evenimentului de inaugurare.

Centrul de Zi, amplasat pe Strada Cornelia Sălceanu nr. 17, face parte din Complexul de Servicii Sociale „Podul Lung”, și are o capacitate de 120 de beneficiari pe lună. Este destinat tinerilor între 18 și 35 de ani, încadrați în grad de handicap, cu domiciliul sau reședința în Timișoara. Misiunea sa principală este să ofere sprijinul necesar pentru tranziția către viața adultă și să asigure continuitatea terapiilor începute în copilărie.

„Prin deschiderea acestui centru, facem un pas firesc și necesar în sprijinirea tinerilor cu dizabilități și a familiilor lor. Este o reușită locală și națională, care demonstrează că Timișoara își respectă cetățenii și investește în incluziune socială. Practic, reușim să facem trecerea de la serviciile și programele de specialitate pe care le oferim copiilor cu dizabilități la serviciile sociale oferite adulților cu dizabilități, acoperind într-un mod specific, concret și adaptat, nevoile tinerilor cu dizabilități”, a precizat Emese Eszteró, Directorul General al Direcției de Asistență Socială.

Serviciile includ programe de dezvoltare a autonomiei personale, terapie psihosocială, consiliere medicală și suport emoțional, hidroterapie, electroterapie, meloterapie, stimulare senzorială, activități educative și recreative, precum și sprijin pentru integrarea și menținerea la locul de muncă. Centrul dispune de cabinete pentru asistență socială, psihologică și medicală, săli de terapie, logopedie și stimulare senzorială, precum și spații pentru activități de grup și socializare. Totodată, părinții și reprezentanții legali beneficiază de consiliere, sprijin emoțional și grupuri de suport.

Toate serviciile sunt gratuite pentru beneficiari, fiind finanțate în proporție de 90% din bugetul de stat și 10% din bugetul local.

Municipalitatea îi invită pe toți cei interesați să se înscrie contactând echipa centrului, cu detalii disponibile la următorul link: https://socialtm.ro/centrul-de-zi-pentru-tineri-cu-dizabilitati-podul-lung/

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

„Marea dictare“, la Timișoara  – Concurs dedicat limbii române. Când încep înscrierile

Publicat

pe

„Marea dictare“, un eveniment care își propune să testeze cunoștințele la limba română a timișorenilor va avea loc duminică, 21 septembrie, în Piața Libertății din Timișoara.

Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a orașului va marcha într-un mod special Ziua Limbii Române (31 august) și își propune să readucă în prim-plan frumusețea limbii române scrise corect, într-o epocă dominată de tastaturi și ecrane.

„Este un proiect prin care Timișoara celebrează limba română și pe toți cei care înțeleg că regulile gramaticale nu sunt un moft. Îi invităm pe cei care iubesc limba română să redescopere bucuria scrisului de mână și respectul pentru cuvântul rostit și scris corect”, a declarat primarul Dominic Fritz.

La Timișoara, participanții – copii, tineri, părinți și bunici – vor scrie după dictarea unor invitați de onoare: actorii Medeea Marinescu, Bogdan Spiridon și Matei Chioariu.

Organizatorii vor asigura foi și instrumente de scris pentru toți concurenții.

Înscrierile se vor desfășura în perioada 5 – 16 septembrie pe site-ul: https://www.casadeculturatm.ro/eveniment/marea-dictare-urbana/, unde este disponibil și regulamentul concursului.

Organizatorii au pregătit premii atractive:

Premiul I – 3.000 lei

Premiul II – 2.000 lei

Premiul III – 1.000 lei

Inspirat de celebrul proiect parizian „La Grande Dictée des Champs Élysées”, al scriitorului și criticului literar Bernard Pivot, evenimentul din Timișoara va aduce în România un format cultural de succes.

Foto: Arhivă Europe 1: Marea dictare din Paris

Citeste mai mult

Din țară

Rovinieta pentru autoturisme, mai scumpă de la 1 septembrie 2025

Publicat

pe

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că începând de luni, 1 septembrie 2025, prețul rovinietei se modifică pentru autoturisme, potrivit legii 141/2025.

 Astfel, tarifele pentru autoturisme ale rovinietei se vor modifica, după cum urmează:

– rovinieta de o zi: de la 2,5 euro la 3,5 euro;

– rovinieta de 10 zile: de la 3,3 euro la 6 euro;

– rovinieta de 30 zile: de la 5,3 euro la 9,5 euro;

– rovinieta de 60 zile: de la 8,4 euro la 15 euro;

– rovinieta de 12 luni: de la 28 de euro la 50 euro.

De asemenea, se schimbă  și cuantumul amenzii pentru lipsa rovinietei pentru autoturisme, după cum urmează: de la 250 la 500 lei (valoarea minimă) și de la 500 la 1.000 lei (valoarea maximă).

În ceea ce privește tarifele achitate înainte de data de 1 septembrie 2025, acestea rămân valabile pentru întreaga perioadă de valabilitate pentru care au fost emise.

CNAIR le reamintește conducătorilor auto că atât rovinieta, cât și peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor dintre Fetești și Cernavodă) pot fi achitate astfel:

pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro și prin intermediul aplicației eTarife (destinată telefoanelor mobile);

prin SMS, la numerele 7500 (rovinieta) si 7577 (peaj)

la punctele de lucru ale CNAIR – detalii – https://www.cnadnr.ro/sites/default/files/pagini-statice/ROVINIETA-CNAIR.pdf

la punctele de lucru ale partenerilor autorizați de către CNAIR – detalii – https://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie

prin intermediul portalului www.ghiseul.ro  plata putând fi efectuată exclusiv cu cardul bancar

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite