Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Aeroportul Timișoara este pregătit pentru reluarea zborurilor. Ce reguli se vor aplica

Publicat

pe

În condițiile ridicării progresive a restricțiilor de circulație aviatică și a reluării activităților de zbor regulate va fi posibilă creșterea treptată a operării zborurilor aeriene de pe aeroportul Timișoara. Pasagerii pot tranzita aeroportul în siguranță, fiind aplicat un plan de măsuri specific împotriva răspândirii COVID-19.

Spațiul disponibil în terminalele aeroportului este configurat astfel încât să asigure o procesare fluentă a traficului de pasageri, în condițiile respectării cerințelor de distanțare socială în interesul propriu și al celui public. Pasagerii au obligația de a respecta regulile de distanțare socială pe tot fluxul parcurs de la parcarea auto a aeroportului și până la îmbarcarea în aeronavă după regulile menționate prin marcaje și panotaje, cum ar fi: de a păstra distanța minimă de 1,5 metri față de celelalte persoane aflate în proximitate; de a nu utiliza scaunele marcate cu ”X”; de a utiliza culoarele de deplasare din incinta aerogării și de a respecta indicațiile transmise prin intermediul marcajelor și prin indicațiile personalului aeroportuar ș.a.

Utilizarea echipamentelor de protecție împotriva COVID-19 este de asemenea obligatorie pentru pasageri și personal. În aeroport vor exista puncte de vânzare pentru achiziționarea de către pasageri a măștilor și mănușilor de protecție. Pasagerii au obligația: de a utiliza măști pentru protecție, de a accepta screening-ul temperaturii corporale pe fluxul de pasageri efectuat începând cu zona publică și până la îmbarcare, efectuat cu ajutorul unor scannere termice automatizate și cu scanere portabile, de a utiliza dispozitivele cu gel dezinfectant pentru mâini care sunt amplasate în terminalele aeroportului. Suprafețele de pardoseală și de mobilier din terminalele de pasageri, tăvile și echipamentele destinate controlului de securitate ghișeele de check-in, porțile de îmbarcare, cărucioare bagaje, balustrade, mânere ș.a. se dezinfectează de către personalul administrativ al aeroportului, la un interval de 3 ore, în intervalul programului de operare, precum și la sfârșitul programului.

Pasagerii vor fi permanent informați prin intermediul marcajelor existente pe suprafețe, sistemului audio-video, afișajului electronic și printat (panotaj, afișe, flyere). Aceștia au obligația să respecte toate măsurile transmise de către autoritatea aeroportuară în incinta aeroportului și să țină cont de faptul că nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID -19 poate duce la refuzul îmbarcării pasagerului. Totodată, recomandarea este ca pasagerii să păstreze permanent contactul cu operatorul aerian pentru orice informații privind zborul.

„Administrația aeroportului a depus toate eforturile pentru a duce la îndeplinire măsurile de protecție care se impun pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Ne dorim să nu fie pusă în pericol sănătatea pasagerilor și a angajaților care își desfășoară activitatea pe aeroport. De aceea, facem un apel respectuos ca pasagerii și însoțitorii acestora să înțeleagă să respecte măsurile transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare din incinta aeroportului. În acest sens, îi asigurăm de faptul că angajații cu care vor intra în contact vor respecta deopotrivă măsurile obligatorii ce privesc distanțarea socială și purtarea echipamentelor de protecție prevăzute de lege în aceeași măsură cu asigurarea unor condiții rezonabile de confort.”, a declarat directorul aeroportului Daniel Idolu.

Planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește îmbarcarea si debarcarea pasagerilor este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro

Locale

Întâlnire BIZZ.CLUB Timișoara – Modificările ONRC: ce urmează pentru antreprenori

Publicat

pe

Comunitatea BIZZ.CLUB Timișoara s-a reunit şi săptămâna aceasta, la ZET Hotel Timișoara, pentru o nouă întâlnire dedicată dezvoltării mediului de afaceri local. Tema principală a fost una extrem de actuală: modificările ONRC și impactul acestora asupra companiilor din România.

Invitatul principal al întâlnirii a fost Deniza Hîrza, jurist și reprezentant al Hîrza Consulting, care a susținut o prezentare aplicată și clară despre schimbările legislative recente și ce urmează pentru antreprenori.

Modificările ONRC – claritate într-un context complicat

Prezentarea susținută de Deniza Hîrza a pus accent pe noile reglementări impuse de Oficiul Național al Registrului Comerțului, explicând concret ce trebuie să facă firmele pentru a rămâne conforme. Au fost abordate teme precum actualizarea datelor firmelor, procedurile simplificate sau, dimpotrivă, noile cerințe birocratice care pot afecta activitatea companiilor.

Participanții au apreciat abordarea practică, orientată pe soluții, dar și exemplele reale oferite, care au transformat un subiect tehnic într-unul ușor de înțeles și aplicat.

Hîrza Consulting – partener juridic pentru antreprenori

Hîrza Consulting se poziționează ca un partener de încredere pentru mediul de afaceri, oferind servicii juridice adaptate realităților actuale. Compania este specializată în consultanță pentru firme, înființări și modificări societare, dar și suport în relația cu instituțiile statului.

Ceea ce diferențiază Hîrza Consulting este orientarea către antreprenor: soluții rapide, limbaj accesibil și focus pe prevenție, nu doar pe rezolvarea problemelor. Într-un context legislativ dinamic, astfel de servicii devin esențiale pentru orice business care vrea stabilitate și creștere.

Team Dental Clinic – mai mult decât servicii stomatologice

Din partea Team Dental Clinic, prezentarea a fost susținută de Ovidiu Tîrziu, supervizat de Roxandra Caia, managerul general al companiei

Team Dental Clinic este un exemplu de business modern din domeniul medical, care pune accent pe calitate, tehnologie și experiența pacientului. Clinica oferă o gamă completă de servicii stomatologice, de la tratamente de bază până la soluții complexe de estetică dentară și implantologie.

Mai mult decât atât, TDC se remarcă printr-o abordare orientată spre pacient: transparență, comunicare și soluții personalizate. Într-o piață competitivă, astfel de valori fac diferența și construiesc încredere pe termen lung.

Networking și oportunități reale

Întâlnirea BIZZ.CLUB Timișoara nu a fost doar despre informație, ci și despre conexiuni. Antreprenorii prezenți au avut ocazia să discute, să identifice oportunități de colaborare și să își extindă rețeaua de business într-un cadru profesionist, dar relaxat.

Ce este BIZZ.CLUB?

BIZZ.CLUB este una dintre cele mai dinamice comunități de business networking din România, dedicată antreprenorilor care vor să crească prin colaborare. Clubul oferă un cadru organizat în care membrii își pot promova afacerile, pot genera parteneriate și pot învăța unii de la alții.

Prin întâlniri săptămânale, prezentări de business și un sistem structurat de recomandări, BIZZ.CLUB creează oportunități reale de dezvoltare pentru fiecare membru. La Timișoara, comunitatea este activă și în continuă creștere, reunind antreprenori din domenii diverse, dar cu același obiectiv: evoluție constantă și rezultate concrete.

Citeste mai mult

Locale

Încă un inel de centură în municipiul Timișoara. Se va crea o alternativă de deplasare între nordul și sudul orașului

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană pentru completarea Inelului 2 în zona de est. Investiția creează o nouă alternativă de deplasare între nordul și sudul orașului și redistribuie traficul care tranzitează în prezent cartierul Fabric. Primăria Municipiului Timișoara pregătește documentația pentru lansarea licitației lucrărilor, care includ construirea unui pod pietonal-velo, a unui pod rutier și realizarea unui bulevard cu patru benzi care va lega Strada Enric Baader de intersecția J.H. Pestalozzi – Corneliu Coposu.

În total, Municipiul Timișoara accesează 78 de milioane de lei prin Programul Regional Vest 2021–2027, coordonat de ADR Vest.

Investiția Primăriei Timișoara creează o nouă alternativă prin completarea Inelului 2 în zona ILSA/ISHO pe ruta Michelangelo–Strada Enric Baader. Totodată, proiectul municipalității va fi completat de realizarea unui pasaj peste liniile de cale ferată, care va lega Strada Enric Baader de Strada Aristide Demetriade.

Pe lângă tronsonul principal, proiectul municipalității prevede reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. Investiția include Strada Enric Baader (tronson Înfrățirii – Take Ionescu), Bulevardul Take Ionescu (tronson Baader – Înfrățirii – Acad. Dimitrie Gusti), Strada Acad. Dimitrie Gusti (tronson Take Ionescu – Andrei Mocioni), Splaiul Protopop Meleție Drăghici, Strada Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului (tronson Sfetca – Micloși) și Strada Acad. Corneliu Micloși. De asemenea, sunt incluse modernizarea trotuarelor și amenajarea de piste de biciclete.

Proiectul „Amenajare Inel II de circulație, sector cuprins între strada A. Demetriade și Bdul. J.H. Pestalozzi, construire pod rutier și pod pietonal peste canalul Bega”, cod SMIS 357079 este co-finanțat cu 77,9 milioane lei prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, Intervenția Regională 5.1B–Decongestionare trafic. Valoarea investiției este de 136,2 milioane lei, iar municipalitatea contribuie cu 58,2 milioane lei din bugetul local. Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 16 luni de la momentul demarării acestora.

Citeste mai mult

Locale

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu. Etapele lucrărilor pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public au fost prezentate locuitorilor și antreprenorilor din cartier de către viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și de către echipa tehnică a Primăriei și reprezentanții constructorului.

„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția are o durată de 24 de luni, iar municipalitatea va anunța din timp restricțiile de circulație și modificările pentru transportul public, după ce acestea au fost avizate. Caracterul istoric al zonei și lucrările de înlocuire a rețelelor edilitare pot genera întârzieri punctuale, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni.

În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).

Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.

În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.

În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).

În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite