Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

România, în stare de alertă, încă 30 de zile. Fără noi restricții și noi măsuri de relaxare

Publicat

pe

Guvernul a adoptat, miercuri seară, hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 17 iulie, astfel că, rămâne obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise, magazine, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă și se menţin şi restricţiile privind interzicerea activității restaurantelor în spaţii închise, organizarea de mitinguri.

„Începând cu data de 17 iulie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 515 din 16 iunie 2020, cu modificările şi completările ulterioare”, se menționează în hotărârea adoptată, miercuri seara, de Guvern.
Măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în trei anexe: „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“; „Măsură pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“; „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.
Astfel, în a doua anexă se prevede că „în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare”, iar respectarea acestei măsuri trebuie următiră de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
De asemenea, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise, în continuare, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţii.
Hotărârea de Guvern prevede că activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii.
Competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii. În aceste condiţii, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
Prevederile nu se aplică în cazul sporturilor de contact.
Activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, precum şi evenimentele culturale în aer liber pot fi desfăşurate în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii.
Spectacole de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne.
Totodată, se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
Totodată, se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
Conform Hotărârii de Guvern, se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog. Se permite organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
Alte prevederi se referă la interdicţii de intrare în ţară, cu anumite excepţii, suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre tarile care nu fac obiectul exceptiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, cu excepţii, menţinerea unor puncte de frontieră închise: Săcuieni, judeţul Bihor (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri); Carei, judeţul Satu Mare; Lipniţa, judeţul Constanţa; Dobromir, judeţul Constanţa; Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă); Isaccea, judeţul Tulcea (cu excepţia traficului de marfă); Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani; Oancea, judeţul Galaţi; Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin; Naidăş, judeţul Caraş-Severin; Vălcani, judeţul Timiş; Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă); Lunga, judeţul Timiş; Foeni, judeţul Timiş.
Rămân în vigoare restricţiile privind consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
„Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare”, scrie în document.
În centrele comerciale, nu se permite: activitatea restaurantelor, cafenelelor sau a altor asemenea unităţi de alimentaţie publică, cu excepţii, exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.
De asemenea, sunt menţinute măsurile şi restricţiile privind transportul aerian, feroviar, rutier, naval.

Din țară

Programul consolid8 – Synergies for Social Businesses susține 131 de viitori antreprenori sociali

Publicat

pe

A fost lansat consolid8 – Synergies for Social Businesses, un accelerator național dedicat întreprinderilor sociale din regiunile mai puțin dezvoltate ale României. Programul, finanțat prin Fondul Social European+, sprijină timp de 2 ani înființarea și dezvoltarea de afaceri sociale în mediul urban, cu excepția municipiului București și a județului Ilfov.

În perioada aprilie – iulie 2025, 131 de persoane vor beneficia de cursuri gratuite online de formare în antreprenoriat social, finalizate cu certificare națională în ocupația „Antreprenor în economia socială” (cod COR 112032). Programul este implementat de fonduri-structurale.ro, împreună cu Centrul Cultural Plai, Synerb Venture Catalyzer și Nod Makerspace.

„Vrem să sprijinim inițiative cu impact social real, în orașele din regiunile mai puțin dezvoltate ale țării. Ne adresăm persoanelor care vor să construiască afaceri sustenabile ce contribuie la binele comunității, fie că sunt tineri între 30 și 35 de ani, persoane din grupuri vulnerabile sau aflate în căutarea unui loc de muncă”, a declarat Dragoș Jaliu, expert în economie socială și trainer în cadrul proiectului.

Cursuri gratuite + subvenții pentru participare

Structura de formare include sesiuni de grup (online), studiu individual, mentorat și sprijin în dezvoltarea planului de afaceri. Participanții pot primi o subvenție de 350 lei sau 900 lei, în funcție de profilul educațional.

Durata cursurilor este între 4 și 7 săptămâni, în funcție de nivelul de studii. Înscrierile se fac pe principiul primul venit, primul servit, în limita locurilor disponibile pe https://fonduri-structurale.ro/consolid8-synergies-for-social-businesses-PEO

Premii de până la 66.000 euro pentru 34 de planuri de afaceri

După încheierea cursurilor, participanții vor putea intra în concursul de planuri de afaceri (iulie – septembrie 2025). Cele mai bune 34 de idei vor primi până la 327.610,80 lei (aprox. 66.000 euro) pentru înființarea unei întreprinderi sociale. Ulterior, afacerile câștigătoare vor beneficia de mentorat, bootcamp, ateliere tematice și vizite de studiu.

Condiții de participare:

Pentru a fi eligibili, participanții trebuie să:

Fie din una dintre categoriile țintă: persoane între 30 și 35 de ani; persoane din grupuri vulnerabile pe piața muncii; șomeri; persoane inactive;

Să aibă domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale României (Sud Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Centru, Sud-Vest);

Să aibă minim studii liceale;

Să intenționeaze să înființeze o afacere socială în mediul urban;

Să nu fi absolvit anterior un curs de „Antreprenor în economia socială” sau „Manager de întreprindere socială” finanțat din fonduri publice nerambursabile.

Exemple de afaceri sociale finanțate prin inițiative similare:

Cofeels – cafenea socială în care 4 din 6 angajați sunt persoane cu dizabilități;

Hodaia Cosmetice – produse cosmetice naturale;

Waldkinder Plus – grădiniță cu program educațional în natură;

ONE.shirt – articole vestimentare din materiale textile recuperate.

Înscrieri și informații:

Persoanele interesate pot afla mai multe detalii și se pot înscrie completând formularul disponibil online, la adresa web: https://fonduri-structurale.ro/consolid8-synergies-for-social-businesses-PEO

Despre proiectul consolid8 – Synergies for Social Businesses

Proiectul (cod SMIS 311816), derulat în perioada decembrie 2024 – februarie 2027, este co-finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Valoarea totală eligibilă este de 14.889.209,39 lei, din care 14.783.197,28 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Obiectivul principal este stimularea antreprenoriatului social și integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile sau inactive din regiunile mai puțin dezvoltate. Se estimează înființarea a 34 de întreprinderi sociale și crearea a 136 de locuri de muncă până în 2028.

Pentru mai multe informații: Valentin Talabă

Email: valentin@nodmakerspace.ro

Telefon: 0729416464

Notă: Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Citeste mai mult

Din țară

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, plătite înainte de Paști

Publicat

pe

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, în aşa fel încât acestea să ajungă la beneficiari înaintea Sărbătorilor Pascale, a anunţat Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Astfel, la 11 aprilie 2025, ANPIS va vira sumele aferente beneficiilor de asistenţă socială către Poşta Română, urmând ca până la 17 aprilie banii să ajungă la persoanele îndrep­tățite, prin poştaş.

Pentru beneficiarii de ajutoare sociale care au optat pentru plata în cont bancar, banii vor fi viraţi între 14 şi 16 aprilie, precizează instituția. În cazul alocaţiei pentru copii, indemnizaţiei de creştere a copilului şi stimulentului de inserţie care se plătesc în cont bancar, sumele aferente vor fi virate ca şi până acum, la data de 8.

Beneficiile plătite anticipat sunt următoarele: alocaţia de stat pentru copii (prin mandat poştal), indemnizaţia de creştere a copilului (prin mandat poştal), stimulentul de inserţie acordat părinţilor care se întorc la serviciu înainte de finalizarea concediului de creştere a copilului (prin mandat poştal), drepturile persoanelor cu dizabilităţi (prin card şi prin mandat poştal), alocaţia lunară de hrană pentru HIV/SIDA (prin card şi prin mandat poştal), alocaţia de plasament (prin card şi prin mandat poştal), indemnizaţia lunară de hrană pentru TBC (prin card şi prin mandat poştal), ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI) (prin card şi prin mandat poştal) şi ajutorul de incluziune (VMI) (prin card şi prin mandat poştal).

Potrivit ANPIS, la acest moment, la nivel naţional sunt aproximativ 5,6 milioane de beneficiari ai acestor drepturi, iar suma totală de plată este de aproape 2,8 miliarde de lei.

Citeste mai mult

Din țară

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”. Dotări pentru unitățile educaționale din comuna Peciu Nou

Publicat

pe

privind începerea proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”, cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație

Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU

Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

Valoarea totala a proiectului este 2.083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei

Data începerii proiectului este 04.08.2023

Data finalizării proiectului este 30.09.2025

Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite