Ne găsiți și pe:

Din țară

IMM Factor. Ajutoare de stat în valoare de 100.000 de euro pentru IMM-uri

Publicat

pe

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunţat joi că IMM Factor este cel de-al treilea program guvernamental care susţine accesul la finanţare al intreprinderilor mici şi mijlocii, iar valoarea maximă a granturilor ce pot fi acordate prin schema de ajutor de stat este de până la 800.000 euro/ IMM, în timp ce pentru sectoarele pisciculturii şi acvaculturii, precum şi cel al agriculturii, granturile sunt limitate până la maxim 120.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fiecare beneficiar.

Guvernul a adoptat  ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor, cel de-al treilea program guvernamental, derulat de FNGCIMM, prin care este susţinut accesul la finantare al IMM.

Costurile de finanţare, în procent de 50% şi costurile de garantare, în procent de 100% sunt acoperite printr-o schema de ajutor de stat, suportată din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

„Sprijinirea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii reprezintă o prioritate a Guvernului Romaniei, care prin Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, recunoaşte contribuţia acestui  sector de importanţă strategică la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă. IMM Factor este cel de-al treilea program guvernamental, care susţine accesul la finanţare al intreprinderilor mici şi mijlocii, prin acordarea de facilităţi de garantare de către stat pentru pentru finanţarea creditului comercial. IMM Factor vine ca răspuns la realitatea economică care arată că în România creditul comercial este insuficient dezvoltat, în timp ce în ţări cu economie de piaţă dezvoltată are o pondere importantă ca sursă de finanţare. România ocupă locul 26 între ţările europene în privinţa intermedierii financiare prin factoring, situaţie care trebuie remediată pentru a oferi lichidităţile necesare sectorului antreprenorial, atunci când există vârfuri de plăţi în activitatea IMM-urilor”, a informat FNGCIMM.

Schema de garantare a creditului comercial va putea fi accesată până la 31 decembrie 2020, beneficiarii programului având posibilitatea de a obţine de la băncile înscrise în program finanţări de tip factoring acordate pe baza facturilor comerciale şi garantate de stat.

Beneficiarii programului IMM Factor vor fi sustinuţi de o schemă de ajutor de stat, sub formă de granturi, prin care vor fi acoperite costurile de finanţare (dobânda aferentă sumelor avansate de finanţator şi comisionul de factoring aferent serviciilor de colectare şi administrare creante) în procent de 50% şi costurile de garantare (comisionul de risc şi comisionul de gestiune), în procent de 100%.

„Valoarea maximă a granturilor ce pot fi acordate prin schema de ajutor de stat este de până la 800.000 euro/ IMM, iar pentru sectoarele pisciculturii şi acvaculturii, precum şi cel al agriculturii, granturile sunt limitate până la maxim 120.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fiecare beneficiar. Garanţiile vor fi acordate în procent de maximum 50% din valoarea finanţării de tip factoring, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanţării garantate cu posibilitatea prelungirii finanţării de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni”, mai arată Fondul.

Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5 milioane de lei/ beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanţii pentru o facilitate de factoring este de maximum 750.000 lei. Valoarea finanţărilor, perioada cu trageri şi rambursări pe măsura prezentării, se acordă conform normelor proprii de creditare ale finanţatorilor.

Pot beneficia de garanţii şi ajutor de stat IMM-urile din toate sectoarele de activitate (cu excepţia celor declarate neeligibile potrivit OUG 146/2020), care respectă condiţiile programului şi se încadrează în normele şi procedurile interne ale finanţatorilor.

Reprezentanţii fondului spun că FNGCIMM reprezintă un pilon important de susţinere şi un vector de implementare al Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, prin operaţionalizarea a patru programe noi: IMM Invest (accesul IMM la capital financiar), IMM Leasing de echipamente şi utilaje (asigură accesul la creditul furnizor), IMM Factor (schema de garantare de către stat a creditului comercial) şi Noua Casă (deblocarea creditului ipotecar).

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiara nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN are trei sucursale, două reprezentanţe şi trei filiale.

Din țară

Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Publicat

pe

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului „Proiectare și execuție autostrada Lugoj – Deva, Lot 3”, este necesară închiderea traficului rutier pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra și Holdea (A1, km 401+510 – km 412+300) și devierea circulației pe următoarea rută, pentru relația Deva – Nădlac și retur:

A1 Deva –> A1 km 401+510 (nod rutier Dobra) –> DN 68A km 64+536 (nod rutier Holdea) –> DN 68A (Coșevița, Coșava, Margina) –> DN 68A km 38+750 (nod rutier Margina) –> A1 km 425+910 –> Nădlac.

Restricția este valabilă în perioada 17 – 19 iunie 2026.

Semnalizarea temporară și restricțiile vor fi menținute atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în perioada menționată.

Citeste mai mult

Din țară

Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

Publicat

pe

Punctul temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.

În perioada iunie–august 2026, traversarea frontierei va fi posibilă în mai multe intervale, oferind acces la traseul transfrontalier de pe Canalul Bega.

Weekend-urile în care trecerea frontierei va fi posibilă sunt următoarele:

13–14 iunie pietonal (biciclete);

26–28 iunie pietonal (biciclete);

3–5 iulie pietonal (biciclete);

24–26 iulie pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni;

5–9 august pietonal (biciclete);

28–30 august pietonal (biciclete).

În toate aceste intervale, traversarea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, pe baza unui document de identitate valabil și cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 24–26 iulie, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Traseul dintre Timișoara și Zrenjanin, amenajat pe digul canalului Bega, oferă una dintre cele mai lungi piste de biciclete din România, cu o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României, oferind astfel bicicliștilor posibilitatea unei experiențe complete de cicloturism transfrontalier.

Inițiativa Consiliului Județean Timiș continuă să susțină dezvoltarea turismului activ, mobilitatea sustenabilă și cooperarea transfrontalieră dintre comunitățile de pe cele două maluri ale canalului Bega.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare și gastronomie pe www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Din țară

Curse cu autocarul FlixBus de la Timișoara către Constanța și Delta Dunării

Publicat

pe

Printre noutățile din rețeaua internă FlixBus se numără liniile directe din Iași către Brașov, Oradea și Timișoara, care facilitează legătura dintre Moldova, centrul și vestul țării.

Conexiunea Iași–Brașov este relevantă mai ales pentru pasagerii care vor să ajungă direct din Moldova către una dintre cele mai căutate destinații turistice din România, pentru city break-uri sau vacanțe la munte, în contextul în care, în prezent, nu există trenuri directe între Iași și Brașov.

Noua rută poate susține atât turismul intern, cât și accesul turiștilor străini către Brașov și zona montană din apropiere, oferind o opțiune de transport directă, accesibilă și ușor de rezervat. În același timp, conexiunile către Oradea și Timișoara contribuie la o mai bună legătură între Moldova și vestul țării, oferind mai multe alternative pentru călătoriile pe distanțe lungi în interiorul României.
Mai multe opțiuni pentru litoral și Delta Dunării – curse directe spre Tulcea și Constanța din Oradea și Timișoara

Pentru sezonul estival, FlixBus suplimentează cursele către litoral și introduce sau consolidează conexiuni către destinații precum Constanța și Tulcea. Astfel, pasagerii au mai multe opțiuni pentru vacanțe la Marea Neagră și pentru călătorii către Delta Dunării. Pe ruta București–Constanța, FlixBus operează patru plecări pe zi, iar prețurile pentru bilete pornesc de la 42 Lei.

Conexiunea Timișoara–Constanța oferă, de asemenea, patru plecări pe zi spre litoralul românesc, facilitând legătura dintre vestul țării și una dintre cele mai căutate destinații de vară. Pe această rută, prețurile pentru bilete pornesc de la 104 Lei. De asemenea, ruta Oradea–Constanța conectează nord-vestul țării cu litoralul românesc, răspunzând cererii mai ridicate pentru călătorii de vară pe distanțe lungi în interiorul României.

În același timp, ruta Craiova–Tulcea facilitează accesul pasagerilor din sudul țării către Delta Dunării, una dintre cele mai importante destinații naturale din România.

Se reiau conexiuni sezoniere către Grecia și Bulgaria

Pentru călătoriile de vară, FlixBus operează curse zilnice către unele dintre cele mai populare destinații de vacanță din Grecia și Bulgaria. Pasagerii pot călători către Salonic și Atena, iar una dintre noutățile sezonului este conectarea orașului Sibiu cu destinații precum Veliko Tarnovo, Sofia și Salonic.

Din București, rutele spre Varna, Burgas, Nisipurile de Aur și Balcic oferă opțiuni directe către litoralul bulgăresc, iar conexiunea către Veliko Tarnovo completează oferta pentru pasagerii care caută un city-break în apropiere.

„Pentru mulți pasageri, planificarea vacanței înseamnă și mai multă atenție la buget. De aceea, rutele directe și posibilitatea de a rezerva din timp, la prețuri accesibile, îi ajută să își organizeze mai ușor călătoriile, într-o perioadă în care costurile de vacanță sunt în creștere”, a declarat reprezentantul FlixBus România.

Călătoria cu FlixBus presupune cumpărarea simplă a biletelor prin intermediul site-ului sau al aplicației FlixBus. După rezervare, pasagerii primesc un cod QR pe telefon sau prin e-mail, astfel încât îmbarcarea este rapidă și nu necesită imprimarea biletului. Pentru o experiență de rezervare și mai simplă, Flix a integrat Revolut Pay în canalele sale digitale, oferind pasagerilor o opțiune de plată rapidă și securizată, fără introducerea manuală a datelor cardului, prin autentificare directă în aplicația Revolut.

Extinderea rețelei pentru sezonul de vară vine într-un context în care interesul pentru călătoriile cu autocarul este în creștere în România. La opt luni de la liberalizarea transportului interjudețean, peste 600.000 de pasageri au călătorit cu FlixBus pe rutele naționale și internaționale din România, iar peste 300.000 dintre aceștia au folosit rutele interne, în perioada iulie 2025 – februarie 2026.

Prezentă în România din 2017, FlixBus și-a extins constant rețeaua internațională, conectând peste 80 de orașe din țară cu 16 țări europene. Prin parteneriate cu operatori locali de transport, compania a devenit o opțiune populară pentru călătoriile internaționale cu autocarul. Din iulie 2025, FlixBus operează și pe segmentul interurban, conectând peste 50 de orașe din România.

Despre Flix

Flix are ca obiectiv transformarea mobilității colective, oferind soluții sustenabile și accesibile pentru călătorii pe distanțe lungi cu autocarul și trenul, în peste 40 de țări de pe patru continente, prin brandurile FlixBus, FlixTrain, Kamil Koç și Greyhound. Cu un model de afaceri bazat pe colaborare cu parteneri locali, Flix, lansat în 2013, a reușit să devină rapid lider de piață în transportul cu autocarul pe distanțe lungi în Europa, America de Nord și Turcia, extinzându-se accelerat și în America de Sud și India.

În timp ce Flix gestionează partea comercială a afacerii, planificarea rețelei, controlul operațiunilor, marketing și vânzări, managementul calității și extinderea continuă a produselor, partenerii  de transport se ocupă de operarea  rutelor. Combinația de start-up tech și companie clasică de transport a poziționat Flix ca lider, schimbând permanent peisajul global al mobilității.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite