Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Egal pentru Poli în prima etapă

Publicat

pe

 Astăzi pe Știința, Poli a debutat în noul sezon din Liga II împotriva celor din Mioveni, una dintre echipele care anul trecut au ratat promovarea la ultimul meci.

     Violeții au avut cea mai bună defensivă din primele două ligi în sezonul trecut și în acest meci a continuat să impresioneze la acest capitol, chiar dacă în poartă s-a aflat un copil care nu a ajuns la vârsta majoratului, Borbei, însă care este un junior cu multă calitate. De cealaltă parte, Mioveniul încă suferă după un final dramatic în sezonul precedent.

    A fost un meci bun spre foarte bun de ligă secundă. Faze cursive, acțiuni bune, dar și destui „timpi morți”. Mioveniul a avut două bare, pe final de reprize prin „liberele” lui Massaro, însă ocazii mai multe a avut Politehnica. Axente nu a avut pofta de gol din amicale, Sergiu Popovici și Plazonja au ratat din poziții foarte bune, Pamfile a avut un șut bun scos în extremis, iar Scutaru a fost și el periculos, arătând că apărarea este de bază și în acest sezon. Scorul final a fost unul alb, 0 la 0.

    ASU Poli: Borbei – Șofran, Scutaru, Mera (cpt.), Pamfile – Coadă, Codrea – Al. Munteanu, Ignea, Sg. Popovici – Axente
Rezerve: Murariu – C. Jurj, Bg. Vasile, Al. Popescu, Andr. Doru, Lolea, F. Trip, D. Radu, Plazonja
Antrenor: Octavian Benga

    CS Mioveni: I. Popescu – Rob. Gherghe, Al. Iacob, Burnea, F. Constantin – Vereș, D. Toma – Rădescu, Laur. Marinescu, Coșereanu (cpt.) – Massaro
Rezerve: Val. Sima – Tirică, A. Șerban, Trașcu, A. Călin, Seb. Ivan, Ișfan
Antrenor: Claudiu Niculescu.

  MIRCEA PETROMAN

Fotbal

FCSB este noua campioană a României

Publicat

pe

După o perioadă de 9 ani, FCSB este noua campioană a Ligii 1 la fotbal.

Sâmbătă seara, echipa bucureșteană a învins Farul Constanța cu 2 la 1 și a devenit matematic câștigătoare chiar în fața propriilor fani, care au invadat terenul de joc la sfârșitul partidei.

De acuma începe adevărata aventură europeană a echipei roș-albastre, deoarece echipa românească va juca în preliminariile Champions League înca din Primul Tur.

După o pauză atât de lungă de așteptare a titlului cu numărul 27 , echipa bucureșteană a petrecut alături de fanii proprii după miezul nopții la baza proprie de antrenament de la Berceni.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Semifinalele Champions League

Publicat

pe

Săptămâna aceasta s-au decis semifinalele din Champions League.

PSG a reușit o remontada la Barcelona și s-a calificat în semifinală, unde o va întâlni pe Borusia Dortmund, care a revenit și ea în meciul cu Atletico Madrid.

În a doua semifinală se vor întâlni Bayern Munchen, care a reușit sa treacă de Arsenal Londra și Real Madrid, care a trecut la loviturile de departajare de Manchester City, câștigătoarea din sezonul trecut.

Meciurile tur vor avea loc în 30 aprilie și 1 mai, iar returul în 7 și 8 mai.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

„Poli“, remiză cu Buziașul, pe Electrica

Publicat

pe

Sâmbătă, pe terenul de pe Electrica, echipa alb-violetă a remizat, 2 la 2, cu echipa Phoenix Buziaș.

Împinși de la spate de frumoasa galerie, timișorenii nu au reușit să treacă de cei de la Buziaș si s-au îndepărtat la nouă puncte de Bihor, care a învins prin scor de neprezentare la Peciu Nou.

Este cea de-a treia dispută între cele două echipe în sezonul acesta și timișorenii nu au reușit să-i învingă pe cei de la Buziaș.

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş (83, Adamcsik), Bocşan (cpt.), R. Ciurel, Pamfile – Olariu, Pamfile, M. Oprea (78, I. L. Rotariu) – Curescu, D. Popa (70, Istratie), V. Prună (78, V. Prună). Antrenor: Paul Codrea.

Phoenix Buziaş: Flont a – Sturzu, Nicolescu (cpt.), Bîrlovean, Angheli – Românu, Pefoura (85, Velcan), Ferţu, Bobocea (46, Mitre) – Savu (45, Chistrugă), Grancea. Antrenor: Cosmin Petruescu.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite