Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

„S.O.S. 2020“ – Festivalul Dramaturgiei Românești, la Timișoara. Ce spectacole vor fi pe scenă

Publicat

pe

Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti va avea loc între 13 şi 30 septembrie, iar ediţia este intitulată „S.O.S. 2020”.

Selecţia de anul acesta, realizată de teatrologul Oana Borş, aduce la Teatrul Naţional din Timişoara 15 spectacole ale unor companii independente din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Reşiţa, Odorheiu Secuiesc şi Râmnicu Vâlcea.

„FEST-FDR a fost construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc, în cele două direcţii ale sale. Astfel, selecţia reflectă pe de o parte reîntoarcerea teatrelor şi a companiilor de teatru către dramaturgia clasică sau către reinterpretări ale unor clasici ai literaturii române, ca Marin Sorescu, Tudor Muşatescu, Ion Creangă şi Urmuz, iar pe de altă parte, subliniază emergenţa unor noi nume ale dramaturgiei contemporane, precum Radu Iacoban, Catinca Drăgănescu, Csaba Sekely, Eugen Gyemant, Carmen Vidu, Hatházi András, Andreea Tănăsescu, Alexandru Popa şi Dan Druţă“, se menționează într-un comunicat al organizatorilor.

În plus, festivalul va prilejui întâlnirea publicului cu numeroşi artişti prin creaţiile lor recente: Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Alexa Visarion, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Ion Caramitru, Marius Bodochi, Marian Râlea, Radu Nica, Radu Iacoban, Nicu Mihoc, Nicoleta Lefter, Richard Bovnoczki şi Cezar Antal.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR sunt disponibile online, pe tntimisoara.com, şi la agenţiile Teatrului Naţional, între orele 11.00 şi 19.00, de marţi până duminică.

Accesul publicului în spaţiul de spectacol se va face exclusiv cu respectarea regulamentului afişat şi publicat pe site-ul tntimisoara.com şi pe Eventim.

Programul spectacolelor:

*Duminică, 13.09, ora 20.00 , Sala 2 – Scena A ut DOR – Jurnal de România. 1989, un spectacol de  Carmen Lidia Vidu; Teatrul Naţional Bucureşti

*Miercuri, 16.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Totul e bine când se termină de Andreea Tănăsescu, regia artistică Radu Nica;  Reactor de Creaţie şi experiment Cluj-Napoca

* Vineri, 18.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Emisie: Titanic vals. În direct la microfon, după Tudor Muşatescu, regia artistică Matei Lucaci-Grunberg; Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

*Sâmbătă, 19.09, ora 20.00 , Sala 2 – Scena A ut DOR – Scene bizare după Urmuz, un spectacol de Mihaela Panainte; Teatrul  de Vest Reşiţa

* Duminică, 20.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Kovács János moare de Hatházi András, regia artistică Zakariás Zalán; Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiul Secuiesc

* Luni, 21.09, ora 20.00 – Aş vrea să-ţi spun, recital de poezie Marius Bodochi

*Marţi, 22.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Nu sunt eu. Maia Morgenstern – o biografie, scenariul Dan Druţă, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză; Teatrul Dramaturgilor Români

* Miercuri, 23.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Iona de Marin Sorescu, coordonare scenică Victor Ioan Frunză; Teatrul Dramaturgilor Români

* Joi, 24.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Bad Talks, un spectacol de Radu Iacoban; UNTEATRU

* Vineri, 25.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Domeniul luptei,  un spectacol de Catinca Drăgănescu; UNTEATRU

*Sâmbătă, 26.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Noaptea bufonilor, după A.P. Cehov şi W. Shakespeare, un spectacol de Alexa Visarion; UNTEATRU

* Duminică, 27.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Iona de Marin Sorescu, regia artistică Tompa Gábor; o coproducţie Teatrul „Nottara” şi Teatrul Maghiar de Stat Cluj

* Luni, 28.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Nu regret nimic  de Csaba Székely, regia artistică Eugen Gyemant; Teatrul ACT

*  Marţi, 29.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Moş Nichifor, după „Moş Nichifor Coţcariul” de  Ion Creangă, regia artistică Alexandru Dabija; Teatrul AC

* Miercuri, 30.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Constantin de Alexandru Popa, regia artistică Tudor Lucanu; Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”

Cultură

Happy Familiy Hour, la Timișoara Music Awards Festival

Publicat

pe

În weekendul 24–25 mai 2025, în cadrul Timișoara Music Awards Festival, va avea loc Happy Family Hour, un program dedicat familiilor, desfășurat între orele 12:00 și 15:00, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.

Participarea este gratuită, iar activitățile sunt concepute pentru toate vârstele: spectacole de jonglerie și dans, face-painting, ateliere creative, jocuri tematice, mascote, baloane uriașe, tatuaje temporare și trasee interactive.

Vor exista și zone foto, surprize dulci, cutii misterioase, parașută uriașă și o zonă de food.

Evenimentul este family friendly și pet friendly, gândit ca un spațiu sigur și accesibil pentru întreaga familie.

Happy Family Hour face parte din inițiativa Timișoara Music Awards Festival de a aduce împreună muzica, natura și comunitatea locală.

Eveniment organizat cu sprijinul Visit Timiș, finanțat de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean.

Citeste mai mult

Cultură

Concerte live la Bastionul din Timișoara

Publicat

pe

Timișenii sunt invitați să se bucure de noi concerte live la „Bastion by Merlin”, inițiativa care transformă Bastionul Theresia din Timișoara într-un reper cultural și un spațiu de întâlnire al comunității.

Luna mai va aduce pe scena Bastionului deopotrivă artiști consacrați și trupe în plină ascensiune, într-un mix sonor divers și atractiv pentru toate gusturile muzicale.

Vor fi acorduri de pop, jazz, indie și alternative, toate într-un decor istoric emblematic.

Feli, una dintre cele mai iubite voci ale României, a deschis seria concertelor din luna mai, urmată de proiectul inedit SoundsOfOm by Ursu, care a îmbinat instrumente tradiționale din diverse culturi cu influențe moderne.

Programul complet al concertelor din luna mai:

10 mai – The Other You

11 mai – Stringray

17 mai – RaviHazard

18 mai – Titi DRAGOMIR & Vest Phoenix Cover

24 mai – JazzyBIT

25 mai – The Bandits

31 mai – Choarda Liberă

Accesul la concerte este gratuit.

Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

Foto: Consiliul Județean Timiș

Citeste mai mult

Cultură

Yvonne și Eduard Argalas vor susține un concert electrizant la D’arc, în Timișoara

Publicat

pe

Artista pop-rock Yvonne și trupa ei, proaspăt întorși după un mini-turneu de promovare al celui mai recent album „I’m Not Naïve“, revin pe scena din Timișoara, de data aceasta alături de Eduard Argalas, vineri, pe data de 2 mai, cu începere de la ora 20.00, la D’arc (Piața Unirii, nr. 5, Timișoara), acolo unde se anunță o seară electrizantă.

Yvonne, una dintre cele mai fresh și îndrăznețe voci din noul val pop-rock, propune un show care te poartă de la synthwave la alternative, de la emoție la explozie, într-un carusel care te încarcă de energie și la care dorești să revii cu fiecare ocazie, prins ca într-o vrajă ce nu îți dă pace. Alături de trupa ei formată din Vlad Rădoi (chitară și clape) și Sergiu Luțai (tobe), artista reușește să transforme fiecare live într-un moment intens, plin de energie și culoare.

Desigur, nu vor lipsi din playlist-ul artistei piese deja cunoscute de pe albumul „I’m Not Naive”, momente ce vor fi presărate cu o serie de surprize sonore care vor încinge și mai mult atmosfera și vor antrena publicul la dans și la bună dispoziție pe un 2 mai „sărbătoresc” de toată frumusețea.

Eduard Argalas și trupa lui formată din Sergiu Nădăban (tobe), Eduard Chelm (chitară) și Dedu Silviu (bas), instrumentiști cu o vastă experiență în scena muzicală locală, și nu numai, vor aduce un setlist plin de cover-uri românești reinterpretate cu stil, suflet și un sound bine sudat care va adăuga sarea și piperul peste un eveniment de la care nu ai voie să lipsești. Patru muzicieni, un vibe intens și o conexiune care se simte din primele acorduri, sunt doar câteva elemente care definesc modul în care a fost gândit acest proiect.

Prețul unui bilet la acest eveniment este de 40 RON și poate fi achiziționat doar la intrare. Mai multe detalii puteți afla de pe pagina oficială a evenimentului, la acest link: https://fb.me/e/HJDrBDW75

Un eveniment susținut de CVLTARTES și BeNow.

Mai multe despre Yvonne găsiți pe:

Facebook: https://www.facebook.com/yvoonne23
Instagram: https://www.instagram.com/_yvooo/
Mai multe despre Eduard Argalas găsiți pe:

Facebook: https://www.facebook.com/eduard.argalas
Instagram: https://www.instagram.com/eduard_argalas/

AICI puteți asculta versiunea live a piesei „Second With You“, videoclip extras din concertul de lansare al albumului „I’m Not Naïve“ susținut de Yvonne în Club Pixel din Timișoara:

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite