Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

10 mai 2016 la Castelul Peleş

Publicat

pe

Un Garden Party şi un concert regal vor fi organizate la Castelul Peleş, cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 mai din acest an.

Potrivit unui comunicat al Casei Majestăţii Sale Regele, evenimentul va debuta la ora 17,30 cu un recital al Muzicii Reprezentative a MApN, cuprinzând muzică de pe toate meridianele lumii.

La ora 18,00, familia regală va ieşi pe balconul Salonului Maur, pentru a saluta participanţii la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor acrobaţi vor survola Parcul Regal, precizează comunicatul.

De la ora 18,30 va începe concertul regal, pe scena aşezată în aer liber de pe terasa castelului urmând să evolueze orchestra lărgită a Cameratei Regale, violonistul Remus Azoiţei şi tenorul Teodor Ilincăi, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Repertoriul va cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu şi Grigoraş Dinicu, precum şi lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saens, Ernesto de Curtis şi Eduardo di Capua.

Concertul, care se va încheia la ora 19,30, va fi preluat pe două mari ecrane, vizibile pentru toţi cei aflaţi pe peluză şi alee.

Familia regală va urmări concertul din balconul principal de la faţada Castelului Peleş.

Intrarea este liberă, publicul având acces pe peluza din faţa castelului şi pe Aleea Peleşului, mai informează comunicatul.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Wizz Air anunță zboruri către Larnaca, Nürnberg, Basel, Frankfurt Hahn şi Napoli din Timișoara

Publicat

pe

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat că îşi va extinde baza din Timişoara prin alocarea unei a treia aeronave în sezonul de iarnă 2025, marcând un total de 40 de aeronave în România.

Începând din octombrie 2025, pasagerii vor putea zbura din Timişoara şi către Larnaca, Nürnberg, Basel, Frankfurt Hahn şi Napoli (cu bilete la preţuri începând de la 14,99 euro sau 79 lei.

„Timişoara este o bază esenţială pentru Wizz Air, iar compania este încântată să crească capacitatea din acest oraş, adăugând peste 198.000 de locuri noi în următorul sezon de iarnă, o creştere de 62% faţă de iarna trecută. Baza va opera 20 de rute către nouă ţări şi va creşte totodată frecvenţele a trei rute existente”, a anunţat compania.

Această adiţie la flota din România în sezonul de iarnă 2025 marchează un pas înainte semnificativ pentru operaţiunile Wizz Air.

Aeronava va îmbunătăţi conectivitatea din Timişoara, permiţând lansarea a cinci rute.

De asemenea, Wizz Air va creşte frecvenţa zborurilor sale către Bari, Baden-Baden şi Dortmund, toate trei urmând să fie deservite de patru ori pe săptămână începând din octombrie 2025.

În prezent, compania aeriană operează 182 de rute de pe 13 aeroporturi din România, conectând pasagerii la 71 de destinaţii din 24 de ţări. În ultimii 18 ani, Wizz Air a stabilit şapte baze operaţionale în Bucureşti Băneasa, Bucureşti Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.

Citeste mai mult

Locale

Grupul psaltic „Tronos“, la Mănăstirea Dobrești și la Lugoj

Publicat

pe

Preasfințitul părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va oficia în Duminica Familiei, 18 mai, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Dobrești, ctitorie a Patriarhului Daniel în satul natal.

Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române.

„Îmi exprim mulțumirea, recunoștința și bucuria că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat membrii Grupului Psaltic Tronos să poposească și în Banat. În contextul susținerii concertului «Cântările Învierii» din orașul Lugoj, Grupul Psaltic Tronos va fi prezent și la Mănăstirea Dobrești”, a declarat pentru Basilica.ro protos. Matei Buliga, starețul sfântului așezământ.

Grupul Psaltic Tronos va susține în data de 17 mai și concertul „Cântările Învierii”, care va avea loc în Piața Victoriei din Lugoj, începând cu ora 19.00.

În cadrul aceluiași eveniment, va interpreta muzică religioasă Grupul vocal „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Lugoj, coordonat de preotul Traian Birăescu, și Ancuța Cosovanu care va cânta pricesne.

Ziua Internaţională a Familiei este marcată anual în lume în data de 15 mai, iar Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, în duminica cea mai apropiată de această dată, o zi națională a familiei: Duminica Familiei Creștine.

Citeste mai mult

Din țară

Restricții de circulație pentru lucrări de reparații pe DN 68A Coșava – Margina. Care sunt rutele ocolitoare

Publicat

pe

Începând de luni, 12 mai 2025, până la finele lunii iunie, pe DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, jud. Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea.

Lucrările, care se vor executa inclusiv pe timpul nopții, vor fi făcute în continuarea celor executate în primăvara anului trecut, de la Coșava spre calea ferată din localitatea Margina.

Aceste lucrări presupun tratarea tasărilor locale, ceea ce înseamnă că se face consolidarea drumului, inclusiv a structurii sale. Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat vor lucra de luni dimineața până vinerea la prânz, când echipele se vor retrage de pe drum și se va putea circula pe ambele sensuri, dar vor fi menținute restricțiile de viteză în zona de șantier.

În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va executa lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, iar traficul se  va desfășura deviat, în zona CF, pe o variantă amenajată provizoriu.

Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:

* Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;

* Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.

Foto: DRDP Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite