Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

60 de kilometri de drumuri din Arad, modernizați cu peste 140 de milioane de lei

Publicat

pe

Judeţul Arad va beneficia de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), pentru refacerea infrastructurii rutiere.

Contractul de finanţare a fost semnat de către viceprim-ministrul Sevil Shhaideh şi vizează modernizarea DJ 709 km 0+800…30+700 Arad – Pâncota, precum şi reabilitarea DJ 792 C, km 0+000…21+000 şi 26+000…36+300. Prin proiect vor fi modernizaţi 61,09 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), beneficiari fiind peste 200.000 de locuitori.

„Acesta este cel de-al doilea contract din categoria drumuri judeţene reabilitate şi modernizate cu finanţare prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională. Trebuie să investim în drumuri, pentru a le facilita locuitorilor accesul dintr-o localitate în alta, dar şi pentru a creşte siguranţa în trafic şi a reduce timpul de deplasare. Să nu uităm că fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o sursă de finanţare extrem importantă pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în general, creşterea gradului de absorbţie constituind o prioritate absolută a Guvernului”, a menţionat Sevil Shhaideh.

Durata de implementare a proiectului este de 82 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 141.775.607,47 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 137.861.077,16 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

 

 

 

Informaţii generale

 

 

 

În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:

 

·         3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;

 

·         peste 100.000 gospodării reabilitate termic;

 

·         peste 45 monumente istorice reabilitate;

 

·         3 spitale regionale nou construite;

 

·         122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată;

 

·         peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;

 

·         2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;

 

·         280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/modernizate/extinse;

 

·         peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcția/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale;

 

·         2.500 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (sisteme IT), utilaje, mașini, noi tehnologii.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Locurile de parcare din zona Cetate se vor putea rezerva în sistem drop-off

Publicat

pe

Primăria Timișoara lansează platforma online dedicate rezervării locurilor în sistemul de tip drop-off din Zona Cetate, un instrument digital care simplifică procesul de aprovizionare pentru antreprenori și contribuie la reducerea traficului din zona centrală.

Sistemul de tip drop-off, implementat în 13 locații din Zona Cetate, permite descărcarea mărfurilor în puncte logistice dedicate, amplasate la periferia zonei, în intervalul orar 6:00 – 22:00, cu autovehicule având masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Platforma online oferă posibilitatea rezervării rapide a unui interval orar disponibil, în limita locurilor existente, asigurând astfel un flux organizat și predictibil pentru aprovizionare.

Societățile comerciale care doresc rezervarea unui loc în sistemul drop-off trebuie să fi obținut în prealabil avizul de acces auto în Zona Cetate pentru aprovizionare spații comerciale, aprovizionare sediu/punct de lucru sau curierat. În contextul lansării platformei, avizele emise anterior datei de 23 ianuarie trebuie actualizate prin redepunerea cererii, pentru a permite utilizarea sistemului de rezervare.

Utilizarea punctelor drop-off este condiționată de rezervarea prealabilă prin platformă. Avizele pentru utilizarea acestora se emit automat, în ordinea înregistrării cererilor și în limita locurilor disponibile. Fiecare rezervare include un interval orar clar stabilit, iar staționarea este permisă pentru maximum o oră per vehicul, revenirea în aceeași zonă fiind permisă după minimum 2 ore.

Prin digitalizarea acestui serviciu, Primăria Municipiului Timișoara își propune să reducă timpii de așteptare, să elimine blocajele generate de opriri necontrolate și să îmbunătățească accesul pentru aprovizionare în zona centrală.

Platforma este disponibilă online, la adresa: https://servicii.primariatm.ro/aviz-acces-drop-off.

Citeste mai mult

Administrație

Plata impozitelor și taxelor locale, suspendată temporar pentru aplicarea unor reduceri, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara anunță suspendarea temporară a încasării taxelor și impozitelor locale, în perioada 6 martie 2026, ora 14:00 – 9 martie 2026, ora 08:30.

Măsura este necesară pentru actualizarea sistemelor informatice în vederea aplicării noilor modificări legislative care prevăd scăderea impozitului pentru clădirile vechi și acordarea de reduceri persoanelor cu handicap.

În această perioadă vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Noile prevederi se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Recalcularea obligațiilor fiscale nu se aplică retroactiv, ci începând cu data publicării ordonanței în Monitorul Oficial, astfel că reducerile nu se aplică pentru lunile ianuarie și februarie 2026.

Citeste mai mult

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 2 martie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de canalizare și a desfășurării unui eveniment sportiv de alergare.

Astfel, în perioada 02.03.2026 – 14.03.2026 traficul rutier va fi restricționat pe strada Amzei, pe un sector de 50 m, în dreptul imobilului cu nr. 9, în vederea executării lucrărilor de execuție a branșamentelor de apă și racordului la canalizare. 

De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Treboniu Laurian în perioada 2 martie 2026 – 9 aprilie 2026, în vederea execuției rețelei de alimentare cu apă și pe strada Liviu Rebreanu, în perioada 2 martie 2026 – 20 martie 2026, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a căminelor de monitorizare.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat pe strada Aleea Pădurea Verde, în perioada 02.03.2026 – 31.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 17:00, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră.

În data de 8.03.2026, atât traficul rutier, cât și cel pietonal vor fi închise, în intervalul orar  07:00-15:00, în vederea desfășurării curselor din cadrul evenimentului de alergare „Timișoara 21K 2026”. Cursele de semi maraton (21 km), cros (10 km), cursa populară (2,5 km) și cursa copiilor se vor desfășura pe următorul traseu: Piața Libertății – strada Mărășești – Piaţa Victoriei – bulevardul Mihai Eminescu – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul Ferdinand I – Splaiul Tudor Vladimirescu – întoarcere la intersecție cu bulevardul 16 decembrie 1989 – Splaiul Tudor Vladimirescu – Mihai Viteazu – întoarcere înainte de Piața Nicolae Bălcescu – Mihai Viteazu – strada Vasile Pârvan – Pasaj Michelangelo – bulevardul Corneliu Coposu – strada Johann Heinrich Pestalozzi – Întoarcerere la intersecție cu strada Stefan cel Mare – strada Johann Heinrich Pestalozzi – Splaiul Nistrului – Întoarcere înainte de Podul Decebal – strada Splaiul Nistrului – bulevardul Corneliu Coposu – Pasaj Michelangelo – bulevardul Vasile Pârvan – Podul Mitropolit Andrei Șaguna – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul C. D. Loga – strada Academician Al. Borza – strada Patriarh Miron Cristea – bulevardul Mihai Eminescu – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul Ion C. Brătianu – strada Carol Telbisz – strada Dimitrie Cantemir – Piața Libertății – strada Mărășești – strada Gheorghe Lazăr – Piaţa Unirii – strada Eremia Grigorescu – strada Mărășești – Piața Libertății. 

Totodată, în perioada 9 martie 2026 – 10 aprilie 2026, circulația pe strada Hebe va fi restricționată, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Iris și intersecția cu strada Intrarea Munților, pe o lungime de aproximativ 60 m. Lucrările sunt necesare pentru execuția rețelei de canalizare menajeră.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite