Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Bazin de înot la Jimbolia. Investiția, din bugetul Consiliului Județean Timiș

Publicat

pe

Licitația pentru proiectarea și execuția bazinului de înot pe care Consiliul Județean Timiș dorește să-l construiască la Jimbolia se apropie de final.

O asociere de trei firme este interesată de preluarea lucrării. Mai exact, este vorba despre SC JDA CONSULT, în calitate de lider, avându-i ca asociați pe cei de la VAST INKOMEN și CIV GROUP. Oferta depusă a intrat în evaluarea aparatului de specialitate al CJ Timiș.

Bazinul va avea o suprafață utilă de 1.482 mp, fiind prevăzute toate dotările necesare, vestiare, dușuri, grupuri sanitare, cameră de filtrare, pompare și clorinare, cât și spații administrative. Capacitatea acestuia va fi de 65 de persoane, ceea ce permite utilizarea simultană de către două clase de elevi, împreună cu profesorii lor. Estimativ, durata de funcționare va fi de peste 50 de ani.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, spune că principalii beneficiari vor fi elevii din zona Jimbolia, dar accesul va fi extins tuturor celor interesați să practice sportul: „Proiectul este de bazin didactic, dar desigur că îl punem la dispoziția întregii comunități. Va fi un bun public, încurajăm practicarea sportului la orice vârstă. Trebuie spus că vorbim de un proiect pilot, pe care dorim să-l multiplicăm în mai multe zone din județ. Este important ca toți timișenii să beneficieze de astfel de facilități, în prezent infrastructura sportivă fiind concentrată la nivelul Timișoarei.”

Valoarea estimată a achiziției publice este de 9.000.000 lei, la care se adaugă TVA. Din această sumă, 6.4 milioane reprezintă costurile cu instalațiile și construcțiile necesare, iar cheltuielile cu dotările, utilajele, echipamentele tehnologice și funcționale se ridică la aproape 1.9 milioane lei – cifre rezultate prin studiul de fezabilitate.

Obiectivul va fi finanțat din bugetul propriu al județului și se încadrează în Strategia de dezvoltare economico-socială a județului și Programul strategic multianual 2015 – 2023.

Administrație

Amenzi usturătoare pentru șantierele care nu respectă regulile de colectare a deșeurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Din păcate, unii dezvoltatori imobiliari nu respectă regulile de colectare a deșeurilor din șantiere, punând în pericol atât mediul înconjurător, cât și sănătatea locuitorilor orașului nostru.

În ultimele săptămâni, colegii noștri de la Poliția Locală au aplicat amenzi serioase unor șantiere care au încălcat legea:

Pe strada Augustin Coman, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier. Aceeași societate a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru aceeași faptă pe data de 28 martie 2024.

Pe strada Circumvalațiunii, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru predarea fracției reciclabile din lucrări unui operator neautorizat. Societatea a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier pe data de 09.04.2024.

Pe șantierul de la FC Ripensia a fost aplicată o sancțiune de 60.000 lei pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor dispuse cu privire la predarea deșeurilor unui operator neautorizat, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Primăria Timișoara va continua să verifice șantierele și va aplica sancțiuni severe celor care nu respectă regulile.

Citeste mai mult

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Administrație

Parcare cu 86 de locuri în zona Girocului

Publicat

pe

Primăria Timișoara a finalizat parcarea cu 86 locuri, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului.

Parcarea a fost amenajată pe un teren dezafectat, din zona Girocului, ocupat de ruine.

Parcarea este realizată cu dale înierbate, permeabile, de beton pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și este prevăzută cu sistem de iluminat. Căile de acces în parcare și în interiorul parcării sunt din mixtură asfaltică.

În perioada următoare, vor fi plantați în zonă 27 de arbori mari care vor asigura umbră pentru zona de parcare.

Pentru plantarea arborilor – stejar, acer, frasin și liquidambar – accesul în parcare va fi restricționat temporar.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite