Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Impozitele și taxele Timișoarei pe anul 2021, în dezbatere publică, online. Cum pot să participe cetățenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara va organiza joi, 10 decembrie 2020, ora 1700, dezbaterea publică pe marginea „Proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pe anul 2021”.

Dezbaterea se va desfășura prin platforma online ZOOM timp de 60 de minute.

Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General  –  Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro., până la data de 09.12.2020, ora 1400.

Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 9 decembrie 2020, ora 1400, intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe  care urmează să le pună în discuție, la  adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online prin care vor accesa întâlnirea de pe platforma online.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant.

Administrație

Finalizarea lucrărilor de modernizare pe Bulevardul Stan Vidrighin, estimată în iulie

Publicat

pe

Luna martie marchează finalizarea ultimei etape majore a investiției realizate de Primăria Municipiului Timișoara pe bulevardul Stan Vidrighin, respectiv modernizarea completă a intersecției cu Strada 1 Decembrie 1918. La finalul acestei etape, care implică schimbarea liniilor de tramvai învechite și a rețelelor de utilități, introducerea unui sistem automat de macazuri și refacerea trotuarelor și a carosabilului, tramvaiele de pe liniile 6a și 6b vor putea reveni pe traseele consacrate. 

Vestea bună pentru cei care locuiesc în zonă sau vin aici la serviciu e ca șantierul e în avans față de graficul estimat și estimăm că vom termina lucrările în iulie în loc de septembrie. Asta înseamnă ca se termină mai repede disconfortul și că putem da drumul la tramvaiul 4 din  vară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pe bulevardul Vidrighin se lucrează în această perioadă și la montarea sistemului de irigații, astfel încât spațiile verzi care vor fi amenajate să poată fi întreținute în condiții optime. De asemenea, se desfășoară lucrări de suprastructură pentru linia de tramvai, lucrări de suprastructură a drumului, inclusiv drumuri laterale, trotuare, accese și piste de biciclete. 

După modernizarea completă a intersecției cu Strada 1 Decembrie 1918, va fi turnat ultimul strat de asfalt dintr-un capăt al celuilalt al bulevardului, vor fi amenajate spațiile verzi, vor fi plantați copaci și va fi realizată semnalizarea rutieră. 

La finalizarea investiției, pe bulevardul Stan Vidrighin vom avea 2.860,61 mp  spații verzi noi, 9.827,39 mp spații verzi modernizate,  alei pietonale și trotuare modernizate pe o suprafață de 7.486 mp și 992 arbori plantați în aliniament stradal. 

Municipiul Timişoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 3/14.12.2023 pentru proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin – MySMIS2021-303612”., cod SMIS 161940, Programul Regional Vest 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului: 101.227.978,29 lei, din care cofinanțare UE 67.548.089,66 lei.

Citeste mai mult

Administrație

ATENȚIE șoferi! Se amenajează două sensuri giratorii la Giroc

Publicat

pe

Începând de luni, 26 februarie 2024, Consiliul Județean Timiș demarează lucrări suplimentare de amenajare a două sensuri giratorii provizorii amplasate pe DJ 595 din localitatea Giroc. Este vorba de intersecțiile dintre Calea Timișoarei cu bulevardele Aviației, Soarelui și cu străzile Jupiter și Neptun. Intervenția va dura cel mult 15 zile, perioada fiind aleasă pentru a corespunde cu vacanța școlară, din dorința de a reduce cât de mult posibil impactul asupra traficului și așa dificil din zonă.

„Pentru că deservește o localitate foarte importantă, Calea Timișoarei din Giroc reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean. Acesta a fost motivul pentru care, anul trecut am agreat, la solicitarea Primăriei Giroc, să intervenim pentru salvarea de vieți omenești, numărul de accidente înregistrat pe drumul județean fiind unul în creștere. Soluția înaintată atunci către Consiliul Județean a fost introducerea a patru sensuri giratorii provizorii. Din păcate, acestea au îngreunat inacceptabil de mult traficul deoarece au anulat câte o bandă pe sens. Intențiile noastre au fost cele mai bune, am vrut să facilităm accesul locuitorilor din cartierele noi către artera principală, însă după monitorizarea și analizarea traficului a devenit clar că nu putem lăsa lucrurile așa. În consecință am gândit o variantă în care să păstrăm ideea inițială dar să fluidizăm circulația: închidem două girații provizorii și le lărgim la două benzi pe cele rămase. Totodată, insist pentru accelerarea de către primăria Giroc a asfaltării unor rute alternative pentru Calea Timișoarei. Girocenii merită, și acei din vatra localității și acei care locuiesc în cartierele noi, să se bucure de o infrastructură potrivită asigurată de administrația locală” a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Pentru fluidizarea circulației s-au ales următoarele soluții tehnice: în cazul girațiilor cu str. Neptun și bd. Aviației, se va trece la două benzi de circulație cu o lățime de 3 metri. Cele două minigirații cu str. Jupiter și bd. Soarelui vor fi desființate, urmând să se revină la starea inițială a drumului, fără separatoare.

În privința intrării către stația ISU, de pe partea stângă a DJ 595,pe carosabil se va trasa hașura de „oprire interzisă”.

Lucrările sunt realizate de SC Strabag, costul acestora fiind de 331.570,05 lei. Pe perioada de execuție se va circula în condiții de șantier, în funcție de indicatoarele din teren. Eventualele restricționări de trafic vor fi semnalizate suplimentar.

Citeste mai mult

Administrație

Acțiune de deratizare la Timișoara. Ce trebuie să facă cetatenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara desfășoară o nouă acțiune de deratizare în perioada 26 februarie – 8 martie 2024,  în scopul combaterii rozătoarelor și asigurării unui mediu urban sigur și salubru pentru cetățeni.

În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfășurare a acțiunii va fi extinsă.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Aceste activități de deratizare sunt efectuate periodic pentru a controla și reduce populația de rozătoare, asigurând astfel sănătatea și siguranța comunității. Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Colbrom  Pastă). Substanţa face parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 14 (rodenticide).

Pentru a asigura succesul acestei acțiuni, Primăria Timișoara apelează la sprijinul și colaborarea cetățenilor. „Recomandăm igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public și vă recomandăm să supravegheaţi cu atenţie copiii şi animalele de companie, pentru a nu intra în contact direct cu substanţele raticide”, recomandă reprezentanții Primăriei.

În conformitate cu dispozițiile legale, asociaţiile de proprietari/locatari, proprietarii de gospodării individuale şi cetăţenii care locuiesc în imobile cu două sau mai multe apartamente, au obligația, la rândul lor, prin operatorii specializaţi, să desfășoare acțiuni de deratizare, în termen de 5 zile de la constatarea apariţiei rozătoarelor (șoareci/șobolani). Nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite