Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

CONCURS. Premiu de 1,5 milioane de euro pentru arhitectul care a oferi cea mai bună soluție de modernizare a Pieței Victoriei din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a început demersurile de transformare a Pieței Victoriei într-un spațiu public modern, cu design unitar și cu amenajări peisagistice noi, de calitate. Soluția de amenajare va fi aleasă în urma unui concurs internațional organizat de Ordinul Arhitecților din România care este acum în desfășurare.

„Pentru toți cei care cunosc sau au auzit de Timișoara, imaginea care le vine în minte e cea a Pieței Victoriei. E zona zero a orașului nostru, încărcată de simboluri, parte a identității noastre culturale, cu un potențial neatins și bineînțeles, magnet pentru turiști și localnici. Este o piață în așteptare, pentru că în ultimele trei decenii niciuna din încercările de regândire a pieței și a celor 12 străzi adiacente ca o zonă unitară, cu respect față de întreaga istorie și moștenire arhtecturală depozitată în acest spațiu, nu s-a concretizat. Aici, destinul României a fost schimbat când Timișoara s-a proclamat primul oraș liber de comunism. Pentru un proiect de asemenea anvergură și importanță, prețuim calitatea înainte de orice. Invităm cei mai buni urbaniști, arhitecți, peisagiști și proiectanți să participe la acest concurs internațional și vrem ca în munca lor să se reflecte spiritul orașului de libertate, curaj și inovare”, transmite primarul Dominic Fritz.

Piața Victoriei face parte din culoarul de 3 piețe centrale din Timișoara, alături de Piața Libertății și Piața Unirii. Aceasta nu a avut parte în ultimele 3 decenii decât de intervenții mici, reparații sau amenajări minore. Primăria Timișoara dorește ca cea mai importantă piață a orașului să fie pusă în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței trebuie protejate, conservate și puse în valoare.

Participanții la concurs vor veni cu soluții care păstrează caracterul pieței și îl îmbină cu o viziune contemporană asupra spațiului public. Propunerile lor vor pune în valoare patrimoniul construit și vor fi în acord cu peisajul urban existent. Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR) și este deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Soluția câștigătoare va fi aleasă de un juriu internațional independent. Contractul de servicii de proiectare va fi atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului:

RO: https://oar.archi/concursuri/oar/piata-victoriei-timisoara/

EN: https://oar.archi/en/concursuri/oar/victoriei-square-timisoara/

PREMIILE ACORDATE

Premiul I Valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare – 1.500.000 EUR, fără TVA (7.415.850,00 LEI)

Premiul II 30.000 EUR, fără TVA (148.317 LEI)

Premiul III 15.000 EUR, fără TVA (74.158,50 LEI)

Mențiunea I 7.500 EUR, fără TVA (37.079,25 LEI)

Mențiunea II 7.500 EUR, fără TVA (37.079,25 LEI)

CALENDARUL CONCURSULUI

16 august – Înscrieri vizită sit

19 august – Vizită sit

21 august (ora 10:00) – Data limită primire întrebări Runda 1

28 august – Data limită răspuns întrebări Runda 1

20 septembrie (ora 10:00) – Data limită primire întrebări Runda 2

27 septembrie – Data limită răspuns întrebări Runda 2

6 octombrie (ora 16:00) – Data limită Predare proiecte

9-12 octombrie – Analiză formală proiecte (verificare comisie tehnică)

13-15 octombrie – Jurizare proiecte

16 octombrie – Anunț oficial câștigător și publicarea rezultatelor (conferință de presă cu juriul)

16-17 octombrie – Publicarea galeriei de proiecte pe site-ul oficial al concursului

Data limită depunere contestații 10 zile de la publicarea rezultatelor în SEAP

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Administrație

Locurile de parcare din zona Cetate se vor putea rezerva în sistem drop-off

Publicat

pe

Primăria Timișoara lansează platforma online dedicate rezervării locurilor în sistemul de tip drop-off din Zona Cetate, un instrument digital care simplifică procesul de aprovizionare pentru antreprenori și contribuie la reducerea traficului din zona centrală.

Sistemul de tip drop-off, implementat în 13 locații din Zona Cetate, permite descărcarea mărfurilor în puncte logistice dedicate, amplasate la periferia zonei, în intervalul orar 6:00 – 22:00, cu autovehicule având masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Platforma online oferă posibilitatea rezervării rapide a unui interval orar disponibil, în limita locurilor existente, asigurând astfel un flux organizat și predictibil pentru aprovizionare.

Societățile comerciale care doresc rezervarea unui loc în sistemul drop-off trebuie să fi obținut în prealabil avizul de acces auto în Zona Cetate pentru aprovizionare spații comerciale, aprovizionare sediu/punct de lucru sau curierat. În contextul lansării platformei, avizele emise anterior datei de 23 ianuarie trebuie actualizate prin redepunerea cererii, pentru a permite utilizarea sistemului de rezervare.

Utilizarea punctelor drop-off este condiționată de rezervarea prealabilă prin platformă. Avizele pentru utilizarea acestora se emit automat, în ordinea înregistrării cererilor și în limita locurilor disponibile. Fiecare rezervare include un interval orar clar stabilit, iar staționarea este permisă pentru maximum o oră per vehicul, revenirea în aceeași zonă fiind permisă după minimum 2 ore.

Prin digitalizarea acestui serviciu, Primăria Municipiului Timișoara își propune să reducă timpii de așteptare, să elimine blocajele generate de opriri necontrolate și să îmbunătățească accesul pentru aprovizionare în zona centrală.

Platforma este disponibilă online, la adresa: https://servicii.primariatm.ro/aviz-acces-drop-off.

Citeste mai mult

Administrație

Plata impozitelor și taxelor locale, suspendată temporar pentru aplicarea unor reduceri, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara anunță suspendarea temporară a încasării taxelor și impozitelor locale, în perioada 6 martie 2026, ora 14:00 – 9 martie 2026, ora 08:30.

Măsura este necesară pentru actualizarea sistemelor informatice în vederea aplicării noilor modificări legislative care prevăd scăderea impozitului pentru clădirile vechi și acordarea de reduceri persoanelor cu handicap.

În această perioadă vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Noile prevederi se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Recalcularea obligațiilor fiscale nu se aplică retroactiv, ci începând cu data publicării ordonanței în Monitorul Oficial, astfel că reducerile nu se aplică pentru lunile ianuarie și februarie 2026.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite