Ne găsiți și pe:

Administrație

Lucrările de retehnologizare a rețelelor termice din Timișoara, aproape de final

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a început lucrările pentru retehnologizarea ultimului kilometru din cadrul investiției care prevede înlocuirea a 20 de kilometri de rețea secundară, 9 kilometri de rețea primară și 25 de puncte termice din oraș.

„Ne aflăm în faza finală a uneia dintre cele mai mari investiții în reabilitarea infrastructurii de bază a orașului. Chiar dacă șantierul a creat disconfort, este o etapă necesară pentru a rezolva problema pierderilor de căldură din fiecare iarnă. Vrem de asemenea ca aceste lucrări să fie de calitate, nu doar la nivel de conducte, ci și la refaceri pentru carosabil, trotuar, borduri sau pavaje. Am cerut ca de pe spațiile verzi să scoată molozul și să pună pământ vegetal în loc. Subtraversarea de pe Bărnuțiu a cedat în câteva luni și acest lucru nu este acceptabil. Trebuie refăcută urgent. Vorbim aici de o lucrare complexă, dar pentru care nu stăm să negociem calitatea rezultatului final”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Dintre punctele termice, pentru 14 au fost recepționate lucrarile, iar pentru celelalte 11 au fost demarate procedurile în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor.

De la începutul lunii mai au fost reluate lucrările la rețeaua primară, odată cu oprirea furnizării agentului termic către populație din perioada rece. Din totalul de 9 km de rețele termice primare prevăzute în programul de retehnologizare, mai este în curs de reabilitare aproximativ 1 km.

Aceasta este cea de-a II-a etapă a proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare, în cadrul căreia a fost prevăzută reabilitarea a 29 de kilometri de rețea.

Reabilitarea rețelelor de termoficare se desfășoară în mai multe zone ale orașului: centrală, Bucovina, Torontalului, Aradului, P-ța Romanilor – P-ța Aurel Vlaicu – Baba Dochia, Telegrafului – Dorobanților, Steaua, Calea Șagului, Mureș – Musicescu, Traian Vuia- Mureș-Miloia, Odobescu, P-ța Crucii – P-ța Bălcescu.

Prin retehnologizare, conductele vechi de termoficare sunt înlocuite cu conducte noi, preizolate, pentru un sistem eficient, cu pierderi minime și emisii poluante mai mici.

De asemenea, în programul de retehnologizare mai sunt incluse lucrări de înlocuire a vanelor și racordurilor de pe traseul magistralelor de termoficare, realizarea unui sistem de monitorizare a stării izolației conductelor, construirea de cămine pe rețele secundare, astfel încât, în caz de avarii, să nu fie afectate toate blocurile alimentate la același punct termic.

Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare din această etapă, se reduc pierderile în rețea, crește viteza de depistare și precizia localizării avariilor, se elimină mai mult de jumătate din avariile înregistrate pe rețelele secundare și se reduc costurile de întreținere și exploatare a rețelelor.

Valoarea totală a proiectului, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 160.280.811,28 lei.

Lucrările vor fi încheiate până la finalul lunii septembrie a acestui an.

Administrație

Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru lucrările la Magistrala Verde, investiție ce va transforma Calea Șagului într-un coridor modern de mobilitate. Proiectul, co-finanțat cu fonduri europene, va face transportul public mai rapid și mai predictibil prin benzi dedicate pentru autobuze și va păstra, pe aproximativ 80% din traseu, câte două benzi de circulație pe sens pentru traficul auto. Totodată, cei care aleg să meargă pe jos sau cu bicicleta vor beneficia de trotuare noi, piste moderne și conexiuni mai bune la rețeaua velo, iar spațiul public va deveni mai atractiv pentru locuitori și activitățile comerciale de la parterul clădirilor.

„E unul din proiectele strategice ale Timișoarei pentru care am atras aproape 20 milioane de euro bani europeni. Vom transforma una dintre cele mai aglomerate și poluate artere de circulație ale Timișoarei într-un coridor verde, în care transportul public devine prioritar, cu trotuare late și piste sigure. Magistrala Verde se conectează la proiectul de regenerare urbană a zonei Sinaia/Mocioni care e deja în licitație pentru constructor. Practic, de la Shopping City până în centru vom avea o zonă modernizată, cu spații publice de calitate și sigure pentru oameni și cu o zonă verde mult extinsă și îmbunătățită”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această investiție, Primăria Timișoara reconfigurează peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban, dintre care aproape jumătate reprezintă carosabil. Pentru a reduce poluarea și a crește calitatea transportului public, Magistrala Verde va avea benzi dedicate pentru autobuze de la pasajul de ieșire din oraș până la Piața Mocioni. Excepție face tronsonul dintre strada Dr. Pavel V. Ungureanu și strada Eneas, unde lățimea bulevardului nu permite amenajarea acestora. Din Piața Mocioni până la Podul Maria, benzile dedicate vor fi realizate prin proiectul de regenerare urbană zona Piața Mocioni.

Configurarea benzilor auto va fi adaptată fiecărui tronson, în funcție de spațiul disponibil: două benzi auto pe sens de la Shopping City până la intersecția cu Bulevardul Dragalina, respectiv o bandă pe sens de la Bulevardul Dragalina până la podul Maria. Totodată, aproape 20.000 de metri pătrați de trotuare vor fi reamenajați cu finisaje de calitate – piatră naturală și pavaj modern. Proiectul municipalității prevede și creșterea zonei verzi de la circa 14.000 de metri pătrați la peste 16.000 metri pătrați.

Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care 97,3 milioane de lei reprezintă finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 5.1.B – Decongestionare trafic, iar 61 de milioane de lei sunt asigurați din bugetul local. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de aproximativ 95,3 milioane de lei (fără TVA), iar durata de execuție este de 30 de luni.

Citeste mai mult

Administrație

Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.

“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.

Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite