Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Patru personalități, printre care Adrian Orza, fost vice-primar al Timișoarei, propuse pentru titlul de „Cetățean de Onoare“

Publicat

pe

Titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara” reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi se decernează categoriilor de personalităţi care au făcut cunoscut numele municipiului Timişoara, în ţară și străinătate.

Pentru ceremonia de Ziua Timișoarei sunt propuse patru personalități.

„Îi onorăm pe cei care ne-au arătat ce înseamnă să fii timișorean, modele pentru comunitate. Sunt personalități care în activitatea lor au fost consecvente valorilor Timișoarei de libertate, curaj și inovare. Le acordăm acest titlu în semn de mulțumire, pentru tot ce au făcut pentru a ne face comunitatea mai puternică și pentru a promova spiritul timișorean oriunde au pășit”, transmite primarul Dominic Fritz.

Petru Ilieșu este scriitor, poet și publicist și editor român, iar numele său evocă spiritul dizident al unei părți a intelectualității române ȋn timpul regimului totalitar comunist. Apreciat ca redactor la ziarul „Timișoara” și ca publicist, a contribuit la revistele Orizont”, „Forum studenţesc”, „Luceafărul”, „Vatra”, neobosit în lupta anti-comunistă, Petru Iileșu este cunoscut ca fondator și președinte al Fundației Timișoara ’89, prima fundație umanitară ȋnființată după Revoluție. Această organizație a jucat un rol emblematic ȋn viața Timișoarei, ea fiind, nu doar o promisiune de ȋnsănătoșire morală a societății post-decembriste, ci și un hub umanitar, unde oameni din toate straturile sociale și preferințele politice și-au dat mâna, fără a căuta vreun avantaj, altul decât sentimentul solidarității.

Adrian Orza a fost, din anul 2000, pentru 12 ani, viceprimar ales al municipiului Timișoara, numele lui fiind legat de multe realizări ȋn administrația Timișoarei. În domeniul social, economic, cultural și de mediu, Adrian Orza a implementat modele de bună practică ce și-au dovedit eficiența ȋn diverse părți ale lumii. Personalitate importantă a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, Adrian Orza a fost, după 2012, singurul independent din istoria post-decembristă a orașului care a exercitat două mandate ȋn cadrul Consiliului Local Timișoara.

Alexandra Guțu s-a născut la Timișoara, ȋn 1946 și a început studiul violoncelului la vârsta de 8 ani. Educația și apoi cariera sa poartă, cronologic, amprenta unor profesori ca Zimmer Simion, Serafim Antropov, Joseph Calvet și Antonio Janigro. Alexandra Guțu a desfășurat o activitate concertistică neobișnuit de bogată, ca solist concertist la Filarmonica “Banatul” din Timișoara, oferind concerte și turnee ȋn America de Sud, Canada, Japonia, China, SUA și multe țări europene. Nume greu în muzica camerală, cu un repertoriu ce cuprinde muzică barocă și contemporană, Alexandra Guțu este un artist de renume pe scena interpretării compozițiilor clasice și ȋși continuă activitatea solistică și acum, atât ȋn plan național, cât și internațional (Italia).

Aurel Mogoșeanu este o figură emblematică a școlii românești de medicină și a jucat un rol providențial ȋn dezvoltarea sistemului medical timișorean. Acesta a fondat disciplina de Anestezie și Terapie Intensivă ATI din cadrul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, a fost primul șef de Secție de ATI din cadrul Spitalului Județean Timișoara (1972-2002) și a creat, practic, Școala timișoreană de Anestezie și Terapie Intensivă. După cinci decenii de prestigioasă activitate ca medic, profesor și om de știință, asigurând cu distincție președinția Societății Române de ATI (S.R.A.T.I.), a devenit membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România și i s-a înmânat Diploma de Excelență din partea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Acestea toate se adaugă Ordinului „Meritul sanitar”, cu care a fost decorat prin decretul nr. 316/1973, Diplomei Uniunii Medicale Balcanice (acordată ȋn 1976), precum și altor premii și distincții.

Propunerea celor patru personalități va fi supusă aprobării Consiliului Local Timișoara în ședința din 25 iulie 2023.

 

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 2 martie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de canalizare și a desfășurării unui eveniment sportiv de alergare.

Astfel, în perioada 02.03.2026 – 14.03.2026 traficul rutier va fi restricționat pe strada Amzei, pe un sector de 50 m, în dreptul imobilului cu nr. 9, în vederea executării lucrărilor de execuție a branșamentelor de apă și racordului la canalizare. 

De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Treboniu Laurian în perioada 2 martie 2026 – 9 aprilie 2026, în vederea execuției rețelei de alimentare cu apă și pe strada Liviu Rebreanu, în perioada 2 martie 2026 – 20 martie 2026, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a căminelor de monitorizare.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat pe strada Aleea Pădurea Verde, în perioada 02.03.2026 – 31.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 17:00, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră.

În data de 8.03.2026, atât traficul rutier, cât și cel pietonal vor fi închise, în intervalul orar  07:00-15:00, în vederea desfășurării curselor din cadrul evenimentului de alergare „Timișoara 21K 2026”. Cursele de semi maraton (21 km), cros (10 km), cursa populară (2,5 km) și cursa copiilor se vor desfășura pe următorul traseu: Piața Libertății – strada Mărășești – Piaţa Victoriei – bulevardul Mihai Eminescu – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul Ferdinand I – Splaiul Tudor Vladimirescu – întoarcere la intersecție cu bulevardul 16 decembrie 1989 – Splaiul Tudor Vladimirescu – Mihai Viteazu – întoarcere înainte de Piața Nicolae Bălcescu – Mihai Viteazu – strada Vasile Pârvan – Pasaj Michelangelo – bulevardul Corneliu Coposu – strada Johann Heinrich Pestalozzi – Întoarcerere la intersecție cu strada Stefan cel Mare – strada Johann Heinrich Pestalozzi – Splaiul Nistrului – Întoarcere înainte de Podul Decebal – strada Splaiul Nistrului – bulevardul Corneliu Coposu – Pasaj Michelangelo – bulevardul Vasile Pârvan – Podul Mitropolit Andrei Șaguna – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul C. D. Loga – strada Academician Al. Borza – strada Patriarh Miron Cristea – bulevardul Mihai Eminescu – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul Ion C. Brătianu – strada Carol Telbisz – strada Dimitrie Cantemir – Piața Libertății – strada Mărășești – strada Gheorghe Lazăr – Piaţa Unirii – strada Eremia Grigorescu – strada Mărășești – Piața Libertății. 

Totodată, în perioada 9 martie 2026 – 10 aprilie 2026, circulația pe strada Hebe va fi restricționată, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Iris și intersecția cu strada Intrarea Munților, pe o lungime de aproximativ 60 m. Lucrările sunt necesare pentru execuția rețelei de canalizare menajeră.

Citeste mai mult

Administrație

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Când începe execuția lucrărilor

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat digital, chiar în Piața Traian, contractul pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană a zonei. Investiția municipalității va contribui la revitalizarea cartierului Fabric și transformarea acestuia în al doilea centru al Timișoarei. Lucrările efective vor începe în cursul lunii martie, iar Primăria Timișoara va organiza o întâlnire cu comunitatea locală pentru a prezenta etapele șantierului.

„După mai multe contestații, avem în sfârșit contract semnat și ne putem apuca de șantier. Regenerarea zonei Traian e un proiect foarte așteptat de timișoreni. Este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană al Timișoarei. Intervenim pe o suprafață de 6 hectare de spațiu public: străzi, piețe, unde păstrăm identitatea istorică a zonei, dar o aducem prin calitatea intervențiilor în secolul XXI. Sunt încrezător că la finalul proiectului, Timișoara va avea în zona Traian un al doilea centru al orașului, cu spațiu public de calitate, viu și modern, care pune în valoare frumusețea istorică a cartierului”, spune primarul Dominic Fritz.

Lucrările se vor desfășura etapizat, pentru a minimiza impactul asupra locuitorilor și afacerilor din cartier, și vizează reabilitarea unui spațiu public de aproximativ 60.000 mp. Proiectul municipalității include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniilor de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, dar și extinderea suprafețelor verzi prin plantarea a 355 de arbori noi.

Lucrările de regenerare urbană se vor desfășura pe următoarele artere: Bulevardul 3 August 1919 (parțial), Strada Ion Luca Caragiale, Strada Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Strada Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Strada Dacilor, Strada Ștefan cel Mare (parțial), Strada Anton Pann, Strada Titel Petrescu, Strada Costache Negruzzi (parțial), Strada Petre Ispirescu, Strada Ecaterina Teodoroiu (parțial), Strada Zăvoi și Strada Ion Mihalache.

Lucrările, estimate la 24 de luni, vor fi executate de asocierea PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL, iar valoarea contractului de execuție se ridică la 109,5 milioane lei (fără TVA). Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, iar Primăria Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 14 milioane de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană.

Al doilea centru istoric al Timișoarei, Piața Traian și 15 străzi adiacente, reabilitat complet

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara a semnat acordul cu Romsilva pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face încă un pas esențial pentru transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc, prin încheierea acordului de asociere cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acest parteneriat creează cadrul legal pentru începerea proiectului de amenajare, care a obținut ultimul aviz necesar pentru următoarea etapă. Astfel, pădurea va deveni un loc accesibil și plăcut pentru plimbări, relaxare și activități în aer liber. Acordul va fi supus aprobării Consiliului Local.

„Am găsit, prin acest acord, soluția legală care ne permite să intervenim pe tot amplasamentul proiectului nostru pentru Pădurea Verde. Legea fondului forestier nu permite ca anumite zone și linii parcelare să fie transferate către primărie, dar acordul ne dă cadrul pentru a transforma pădurea într-un loc sigur și plăcut pentru plimbări și recreere. Am făcut pașii necesari prin proiectul de hotărâre și așteptăm, totodată, ca Romsilva să semneze acordul. Investiția de amenajare a pădurii-parc va intra curând în comisia tehnică, pentru a avansa la aprobarea indicatorilor și la etapa de autorizare a lucrărilor”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Acordul de asociere dintre Primăria Timișoara și Regia Națională a Pădurilor stabilește modul de colaborare pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc. Municipalitatea se va ocupa de realizarea investițiilor și a amenajărilor necesare pentru ca pădurea să devină un spațiu plăcut și sigur pentru recreere, iar Romsilva, prin Direcția Silvică Timiș va asigura expertiza tehnică și va interveni asupra arborilor, conform regulilor silvice.

Proiectul prevede transformarea Pădurii Verzi într-un loc plăcut pentru plimbări și relaxare, cu trasee marcate, locuri de odihnă cu bănci și mese, leagăne, refugii și panouri informative. Vor fi amplasate și căsuțe pentru păsări, pentru a sprijini protecția și observarea faunei locale. Toate lucrările vor fi realizate cu materiale prietenoase cu mediul, iar traseele vor fi monitorizate pentru siguranța vizitatorilor.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat și urmează să fie avizat de Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, vor fi parcurși pașii pentru autorizare, iar municipalitatea va lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Foto: Primăria Timișoara

PROIECT. Pădurea Verde va fi amenajată ca pădure-parc

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite