Administrație
Percheziții la Giroc. Autorizații de construire susceptibile a fi false
Publicat
acum 3 anipe
de
timispress
Polițiștii și procurorii au descins, miercuri, în mai multe locuri din Giroc în urma unor acuzații de eliberare de autorizații de construire susceptibile a fi false.
„La data de 4.10.2023, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară la sediul unei instituţii din Giroc, la sediul unei societăţi comerciale şi la domiciliul unei persoane fizice”, a anunțat, miercuri, IPJ Timiş.
Activităţile fac obiectul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane.
Percheziţiile au fost efectuate în scopul identificării înscrisurilor privitoare la eliberarea unor autorizaţii de construire, susceptibile a fi false.
„În urma efectuării celor 4 percheziţii, au fost identificate şi ridicate înscrisuri, precum şi dispozitive electronice folosite la comunicarea şi stocarea de date informatice, care pot constitui mijloace de probă în cauză”, a mai transmis IPJ Timiș.
Poate te-ar interesa si:

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Târgul de Crăciun „Bucuria Crăciunului” aduce comunitatea din Giroc împreună

Festivalul Recoltei, la Giroc. Muzică și preparate culinare și colectare de fonduri pentru o cauză socială

Stadionul Eroii Timișoarei, realizat în proporție de 70 la sută

DOSAR PENAL. Prejudiciu de peste 2,8 milioane de lei prin ride-sharing, în județele Timiș și Gorj

ANCHETĂ. Două săbii, articole pirotehnice și o grenadă din Iugoslavia, găsite la mai multe adrese din Timiș, Caraș-Severin și Gorj
Administrație
Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete
Publicat
acum 2 săptămânipe
2 iunie 2026de
timispress
Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.
“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.
Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.
Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.
Foto: Primăria Timișoara
Administrație
COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,
Publicat
acum 2 săptămânipe
28 mai 2026de
timispress
- Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
- Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
- Obiectivele proiectului
„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:
Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).
- Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
- Data începerii proiectului este 08.2023
- Data finalizării proiectului este 05.2026
- Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760
Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro
Administrație
Dezinsecție terestră la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii
Publicat
acum 3 săptămânipe
26 mai 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Intervențiile sunt programate în perioada 2 – 17 iunie 2026.
Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.
De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.
Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție, Varat Pasta – pentru deratizare). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și Tip 14 (Rodenticide).
Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.
În cazul deratizării, staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru a descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Este interzisă golirea, deteriorarea sau sustragerea stațiilor pentru momeli amplasate pe domeniul public de operatorul serviciilor de deratizare.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.


Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Naționala Mexicului a obținut o victorie în debutul Cupei Mondiale 2026

Curse cu autocarul FlixBus de la Timișoara către Constanța și Delta Dunării

Începe Cupa Mondială 2026
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin 14 iunie 2026
- Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara 14 iunie 2026
- Naționala Mexicului a obținut o victorie în debutul Cupei Mondiale 2026 12 iunie 2026
- Curse cu autocarul FlixBus de la Timișoara către Constanța și Delta Dunării 12 iunie 2026
- Începe Cupa Mondială 2026 11 iunie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară







