Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Primăria Timișoara are nevoie de 132,2 milioane lei pentru modernizarea Pasajului Solventul

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a finalizat cererea de finanțare pentru Pasajul Solventul, ultima etapă este aprobarea de către Consiliul Local Timișoara. Cererea de finanțare va fi depusă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Municipalitatea timișoreană dorește să acceseze aproximativ 127 de milioane de lei din fondurile programului Anghel Saligny pentru realizarea acestui proiect, ale cărui costuri totale se ridică la 132,2 milioane de lei.

„Suntem într-o continuă căutare de fonduri pe care să le atragem pentru proiectele Timișoarei, fiecare leu obținut din fonduri nerambursabile fiind un leu câștigat pentru bugetul orașului. Pasajul Solventul este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură pe care le avem în lucru și de aceea este important să obținem acum această finanțare”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Pasajul Solventul este unul dintre proiectele strategice ale municipalității, făcând legătura între Calea Bogdăneștilor și strada Gării, pe sub liniile de cale ferată. Această legătură este crucială pentru fluidizarea traficului, având în vedere că între cartierele Ronaț și Blașcovici și cartierul Iosefin singura traversare rutieră este la Pasajul Jiul. Prin Pasajul Solventul va fi construită o linie de tramvai, amplasată pe axa drumului, care va face legătura între linia de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor (aflată în curs de modernizare printr-un proiect pe fonduri europene) și o linie de tramvai nouă pe strada Gării.

Primăria Municipiului Timișoara a mai depus deja două proiecte de peste 17 milioane de lei din Programul „Anghel Saligny” pentru construcția unei noi pasarele pietonale amplasată între Podul Michelangelo și Podul Mihai Viteazul și reabilitarea pasarelei Gelu – Crizantemelor, aflată în zona Iosefin – Dâmbovița.

Administrație

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara continuă reforma administrativă în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi cu 30%. Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local desființarea a 138 de posturi în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal. De asemenea, în urma modificărilor legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, sunt propuse ajustări și la nivelul Poliției Locale, cu reducerea de 86 de posturi. În total, administrația locală va reduce 102 posturi ocupate, măsură ce va aduce o economie anuală la bugetul local este de aproximativ 13 milioane de lei.

La nivelul Aparatului de Specialitate al Primarului, reorganizarea are la bază procesul de digitalizare a fluxurilor interne care a generat o redimensionare a structurilor în funcție de volumul real de muncă. Spre exemplu, este propusă desființarea a două servicii din cadrul Direcției de Autorizare și Control, precum și desființarea a patru posturi la Serviciul Achiziții Publice, acolo unde analiza activității arată că performanța poate fi menținută cu o mai bună utilizare a resurselor. Totodată, pentru a întări capacitatea financiară și a susține mai eficient orientarea municipalității către finanțări externe, este propusă comasarea Direcției Incubator Proiecte cu Direcția Economică, într-o structură unitară Direcția Generală Economică și Finanțări Proiecte.

Per ansamblu, pentru Aparatul de Specialitate, care în prezent însumează 494 de posturi, este propusă desființarea a 72 de posturi (8 funcții de conducere, din care 4 ocupate; 62 funcții de execuție, din care 27 ocupate; 2 funcții contractuale, din care 2 ocupate), precum și înființarea unui post de director general.

La nivelul structurilor vizate de reformă este propusă reducerea numărului de posturi astfel:

  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – 32 de posturi (18 ocupate și 17 vacante);
  • Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar – 24 de posturi și desființarea structurii (8 ocupate și 16 vacante);
  • Sport Club Municipal – 10 posturi (1 ocupat și 9 vacante);
  • Direcția Generală Poliția Locală Timișoara – 86 de posturi (42 ocupate și 44 vacante).

Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara va amenaja 48 de adăposturi publice de protecție civilă

Publicat

pe

Programul Primăriei Timișoara de amenajare a 48 de adăposturi publice de protecție civilă aflate în proprietatea municipiului intră în implementare, cu o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor.

În total, municipalitatea are în evidență 89 de adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane, situate în blocuri construite în perioada comunistă, iar 48 au fost intabulate. Multe dintre aceste spații sunt blocate cu diverse obiecte sau au suferit modificări neautorizate, prin intervenții asupra instalațiilor sau compartimentărilor. Pentru a le aduce la standardele prevăzute de legislație, va demara programul de expertizare și amenajare. Astfel, asociațiile de proprietari vor fi înștiințate că trebuie să asigure accesul în adăposturile blocurilor și să elibereze spațiile de obiectele depozitate până la data de 15 mai 2026. Ulterior, Primăria Municipiului Timișoara va pregăti documentația necesară îmbunătățirii funcționalității spațiilor.

În cazul în care în interiorul adăpostului au fost amenajate construcții (boxe, pereți sau alte compartimentări care nu fac parte din forma inițială a spațiului) asociațiile de proprietari au obligația de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea acestora. În caz contrar, Primăria Municipiului Timișoara va interveni pentru a readuce adăpostul la starea inițială, conform legislației în vigoare.

După finalizarea lucrărilor, adăposturile vor putea fi folosite în continuare de către locatari, conform legislației naționale în vigoare.

Citeste mai mult

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite