Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Program de sprijin financiar pentru clădirile istorice din Timișoara. Unde se poate cere consultanță

Publicat

pe

Proprietarii de clădiri monument istoric sau aflate într-un sit istoric din Timișoara beneficiază, începând de luni, de asistență în Programul de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiu.

Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente s-a mutat în Piața Traian și va organiza primele întâlniri cu asociațiile de proprietari din clădirile monument istoric, eligibile a fi înscrise în acest program și va oferi consultanță celor interesați să acceseze fondurile puse la dispoziție de municipalitate.

Noul Birou reabilitare cartiere istorice și monumente funcționează în zona Piața Traian, pe strada Ștefan cel Mare nr. 2. Specialiștii din cadrul acestui Birou au ca principale sarcini implementarea Programului de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiul Timișoara, oferă informații și consultanță persoanelor interesate să aplice în cadrul acestui program, gestionează toate cererile venite încă de dinaintea realizării dosarului și până la finalizarea lucrărilor de restaurare.

„Timișoara are, din iunie, un program coerent de sprijinire a proprietarilor de clădiri istorice, care doresc să le renoveze, dar nu au fondurile necesare. Din păcate, avem extrem de multe clădiri care au nevoie de renovare urgentă, sunt un real pericol pentru trecători, dar am găsit soluția pentru ca orașul nostru să capete rapid o altă față și să redevină acea Timișoară cu care ne mândrim. Moștenirea arhitecturală a Timișoarei este imensă și este de datoria noastră să o protejăm. Noul Birou se va ocupa ca aceste fonduri să ajungă la cât mai mulți proprietari de clădiri istorice. Vom căuta să imbunătățim acest program împreună cu timișorenii care îl vor accesa, în baza sugestiilor și propunerilor pe care aceștia le vor face”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Practic, Primăria Timișoara va acorda finanțare pentru imobilele situate în zonele de acțiune prioritare (Piața Victoriei, Cetate, Iosefin, Fabric). Zonele au fost extinse puțin față de vechiul program. Proprietarii vor putea verifica în anexele Regulamentului, dacă imobilul în care locuiesc se încadrează în programul de sprijin financiar.

Toate imobilele istorice care sunt fie monument individual, fie incluse într-un ansamblu de monumente vor beneficia de:

  •  20% din valoarea lucrărilor eligibile,– sub formă de „grant”– finanţare nerambursabilă acordată de autoritatea administraţiei publice finanţatoare în cadrul prezentului Program.
  • 80% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de contribuţie financiară – finanţare rambursabilă acordată de autoritatea publică finanţatoare în cadrul prezentului Program. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.

Imobilele situate în situri istorice, vor beneficia de :

  • 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie financiară rambursabilă. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de finanțare.
  • 50% valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin Program, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.

Sunt eligibile lucrările de reabilitare a fațadei (inclusiv schimbarea tâmplăriei) și reabilitare a acoperișului (inclusiv sistemul pluvial).

Costul pentru întocmirea documentației tehnice este suportat în totalitate de către proprietarii interesați de participarea în Program. Având în vedere complexitatea documentațiilor tehnice, pentru a veni în sprijinul proprietarilor interesați pentru participarea în Program, Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente va asigura suport și consultanță pe durata elaborării documentației.

De asemenea, Biroul va organiza întâlniri periodice cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari din clădirile eligibile să acceseze acest Program, acestea urmând să fie anunțate.

Cei interesați de acest program pot cere informații suplimentare prin e-mail – reabilitare.monumente@primariatm.ro sau la numerele de telefon 0752.224.171 și 0374.555.160, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00.

Mai multe informații despre acest Program puteți găsi aici: https://www.primariatm.ro/patrimoniu/reabilitare-cladiri-istorice/

Administrație

Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.

“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.

Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Administrație

Dezinsecție terestră la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Intervențiile sunt programate în perioada 2 – 17 iunie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție, Varat Pasta – pentru deratizare). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și Tip 14 (Rodenticide).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul deratizării, staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru a descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Este interzisă golirea, deteriorarea sau sustragerea stațiilor pentru momeli amplasate pe domeniul public de operatorul serviciilor de deratizare.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite