Primăria Municipiului Timișoara propune Consiliului Local două proiecte de hotărâre privind reorganizarea instituției.
Astfel, unul dintre proiecte prevede ca toate serviciile și structurile care se ocupă de educație și sănătate să fie comasate în Administrația pentru Educație și Sănătate a Municipiului Timișoara. Noua instituție publică va îngloba activitățile desfășurate în prezent de Serviciul Public Asistență Medicală Școlară, Serviciul Public Creșe, aparatul de specialitate al primarului cu privire la: finanțarea învățământului, administrarea clădirilor și terenurilor unităților de învățământ/sanitare, planificarea, organizarea, verificarea și recepția lucrărilor de reparații, reabilitări și investiții aferente școlilor și spitalelor, monitorizarea managementului spitalelor. Va deveni partenerul de dialog și reforme locale al Inspectoratului Școlar Județean Timiș și al unităților de învățământ, se va implica în îmbunătățirea ofertei educaționale și atragerea de personal calificat pentru educație, va iniția achiziția de imobile pentru desfășurarea activităților școlare şi medicale, va elabora și implementa o strategie sanitară a municipiului Timișoara în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică.
„Comasarea acestor activități într-o singură structură funcțională va însemna servicii de calitate, decizii unitare și putere de răspuns mai rapidă din partea administrației la nevoile copiilor, familiilor lor, cadrelor didactice, precum și a personalului medical și al bolnavilor. Prin această reorganizare va rezulta o reducere a numărului de posturi cu 128, prin comasarea unor departamente conexe (financiar, administrativ, juridic, resurse umane, achiziții publice)”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate a Municipiului Timișoara înseamnă și mutarea unor posturi din aparatul propriu și influențează în mod direct organigrama și statul de funcții al Primăriei Municipiului Timișoara care generează mai multe schimbări. Așadar, celălalt proiect de hotărâre prevede aprobarea organizării şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate și propune abrogarea hotărârii de consiliu local care a aprobat organigrama care este în prezent atacată în instanță, înlăturând, astfel, blocajele administrative actuale.
Principalele modificări se referă la: reorganizarea domeniului protecției mediului și al salubrizării și al managementului deșeurilor; înființarea Serviciului Transport Feroviar care va gestiona proiectul trenului-tramvai Tmișoara – Reșița și proiecte finanțate prin PNRR și POR privind conectarea infrastructurii feroviare metropolitane și regionale cu transportul public local; înființarea Biroului Urmărire Contracte și Eliberare Domeniul Public, pentru o mai bună gestionare a disciplinei comerciale pe spațiul public. Numărul de posturi pentru aparatul de specialitate al Primarului va fi de 624, reducându-se față de structura actuală.
Chiar dacă cele două proiecte de HCL nu intră sub incidența legislativă privind procesul de transparență decizională, Primăria face și acest demers suplimentar și introduce în consultare publică pe o perioadă de 30 de zile, cele două proiecte. De asemenea, tot în mod suplimentar față de cerințele legale, aceste proiecte de hotărâre au obținut și avizul comisiei paritare a Primăriei Timișoara.
Cele două proiecte de hotărâre care stau la baza înființării Administrației pentru Educație și Sănătate a Municipiului Timișoara și a reorganizării aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Timișoara au fost publicate pe portalul Primăriei Timișoara și pot fi consultate aici:
La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției 1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.
Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.
Astfel, într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.
De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.
În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.
Municipiul Timișoara amenajează o nouă conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și localitatea Ghiroda. Municipalitatea a lansat licitația pentru serviciile de proiectare, faza DALI, necesare continuării rețelei de pe malul Begăi.
Proiectul facilitează deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona naturală a râului și oferă locuitorilor din Ghiroda o rută sigură și directă pentru a ajunge în oraș cu bicicleta, fie pentru serviciu, fie pentru recreere. Investiția include și măsuri de creștere a siguranței în intersecția cu Strada Colonia Slavic, precum și amenajarea trotuarelor pe Strada Canalul Bega.
„Extindem rețeaua de piste sigure pentru bicicliști în oraș și creăm noi conexiuni metropolitane. În Timișoara, toate noile investiții majore – de la Inelul II și Magistrala Verde până la Podul Muncii sau Pasajul Polonă – au prevăzute piste velo. Pe malul Begăi construim o rută sigură și directă spre Ghiroda atât pentru timișorenii care vor să ajungă ușor spre zona naturală a râului, cât și pentru locuitorii din Ghiroda care vin în oraș cu bicicleta”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Primăria Municipiului Timișoara va amenaja pista pe digul de pe malul stâng al Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 km lungime, sens dublu, și va trece pe lângă hidrocentrală. În paralel, municipalitatea va introduce trotuare și va moderniza carosabilul, rețelele edilitare și iluminatul public de pe întreaga Stradă Canalul Bega, pentru a oferi locuitorilor condiții moderne și sigure de deplasare.
Investiția va reconfigura intersecția Canalul Bega – Colonia Slavic – Vânătorilor, pentru a elimina conflictele de trafic și a asigura siguranță pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Prin aceste intervenții, municipalitatea îmbunătățește accesul între Timișoara și Ghiroda și face legătura mai sigură și mai fluentă pentru toți participanții la trafic.
Din 3 august 2026, încep lucrările la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian.
Intervențiile fac parte din investiția de regenerare urbană a zonei și presupun modernizarea liniilor și a rețelei de catenară. Astfel, circulația tramvaielor va fi întreruptă până la finalizarea lucrărilor pe tronsonul Piața 700 – Piața Traian – Stația Meteo și va fi înlocuită cu linia de autobuz 5A.
Cele mai complexe lucrări vor fi executate în intersecția Piața Traian – Ștefan cel Mare – 3 August – Dacilor. Totodată, linia de tramvai de pe Bulevardul 3 August, puternic degradată după aproape 30 de ani fără reparații capitale, necesită refacere de la fundație până la șine.
În plus, schimbătoarele de cale și sistemul de drenaj vor fi modernizate, iar stațiile de lângă Parcul Regina Maria (fost Poporului) și din Piața Traian vor fi reamenajate pentru a fi accesibile tuturor. Noile șine, sudate continuu, vor asigura o circulație mai sigură, mai stabilă și mai silențioasă, iar noua structură va rezista mai bine în timp. Estimările constructorului sunt că lucrările vor fi încheiate până la finalul iernii, în funcție de livrarea schimbătoarelor de cale și de alte situații neprevăzute ce pot apărea în teren.
Astfel, din data de 3 august 2026, circulația tramvaielor va fi modificată astfel:
Linia 1 – tramvaiul va circula de la Gara de Nord pe traseul normal până la Piața Sf. Maria și va fi deviat apoi pe traseul Piața N. Bălcescu – Str. Drubeta – Bdul. Liviu Rebreanu – AEM;
Linia 2 – tramvaiul va circula de la Shopping City pe traseul normal până pe Str. Nemoianu și va fi deviat apoi pe traseul Balta Verde – Calea Torontalului;
Linia 5 – tramvaiul va fi înlocuit temporar cu linia 5A de autobuz cu următorul traseu (dus-întors): Ronaț (Str. Dunărea) – Piața 700 – Piața Libertății – Prefectură – Spl. Nistrului – Str. J.H. Pestalozzi – Str. Baba Dochia – Prințul Turcesc – Piața V. Economu – Stația Meteo – Gara de Est;
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.AcceptăRefuzădetalii
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.