Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Puncte drop-off. Părinții pot staționa pentru a lăsa copiii în fața a două școli, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, a realizat două puncte de drop-off speciale, pentru ca părinții să-și lase copiii în siguranță la școală.

Acestea au fost finalizate înainte de începerea anului școlar la Gimnazială nr. 2 (str. Mureș) și Gimnazială nr. 7 (str. I. Ionescu de la Brad).

„Este un proiect pilot pe care îl implementăm la două școli din cartierele Timișoarei, aflate în zone cu trafic intens. Intenția noastră este să creștem siguranța copiilor și să reducem blocajele în trafic la orele de vârf când părinții își lasă sau își iau copiii de la școală. Cu noile amenajări, oprim și parcatul pe trotuar și le oferim copiilor care vin pe jos la școală condiții sigure de deplasare. Am optat pentru o variantă în care locatarii din zonă să nu fie dezavantajați, deoarece în restul zilei pot folosi acele locuri de staționare. Sperăm ca reacțiile la aceste intervenții să ne ajute să extindem sistemul la mai multe școli care au aceeași problemă”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Din acest an, părinții de la Gimnazială nr. 2 și nr. 7 își pot lăsa copiii la școală în condiții mai sigure. Timișoara are acum două puncte de drop-off, unde părinții pot staționa până la 5 minute, pentru a lăsa copiii în fața școlii.

Punctele de drop-off sunt demarcate special în acest sens, astfel încât nu se restricționează traficul rutier pe banda de circulație existentă. Trotuarele sunt delimitate de carosabil prin stâlpi de protecție, pentru ca vehiculele să nu poată parca și să blocheze astfel accesul copiiilor care merg pe jos la școală. Trecerile de pietoni sunt la nivel cu carosabilul, sunt marcate corespunzător cu culoare roșie, astfel încât să sporească atenția șoferilor.

Intervențiile fac parte dintr-un proiect pilot realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România pentru a face mai sigure și mai prietenoase intrările la școli. Școala Gimnazială nr. 2 și Școala Gimnazială nr. 7 au fost alese pentru acest proiect, deoarece se află pe două străzi intens circulate.

Administrație

Taxele și impozitele locale nu cresc la Timișoara în 2025

Publicat

pe

Municipalitatea propune menținerea formulei de calcul pentru taxele și impozitele locale pentru anul 2025, cu o cotă de impozitare stabilită în 2018 și o grilă ajustată cu rata inflației, la fel ca în toată țara. Proiectul de hotărâre privind dările pentru 2025 a fost publicat și va fi supus aprobării Consiliului Local.

Potrivit proiectului, taxele și impozitele locale vor fi ajustate doar cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică, respectiv cu 10,4%, conform legislației fiscale. Conform propunerii, dacă pentru un apartament cu o cameră se achită 54 de lei, în 2025 impozitul va fi de 60 de lei, în vreme ce pentru un apartament cu trei camere creșterea va fi de 23 de lei, până la 252 de lei.

Alte exemple:

Impozit teren curți construcții în zona B de 500 mp – 546 lei în 2024, 603 lei în 2025

Impozit pentru teren de 1.000 mp intravilan arabil zona C – 13 lei în 2024 și 14 lei în 2025

Autoturisme

Capacitate 1587cm3

2024 – 129 lei

2025 – 143 lei

Capacitate 1798 cm3

2024 – 328 lei

2025 – 362 lei

Capacitate 1998 cm3

2024 – 365 lei

2025 – 403 lei

Motociclete

2024 – 65 lei

2025 – 72 lei

Municipalitatea propune scutiri de impozit pentru anumite categorii de imobile, beneficiari și activități (de exemplu persoane cu venituri mici, asociații care prestează servicii sociale, scutiri pentru persoanele care și-au reabilitat termic imobilul ș.a.). De asemenea, este propusă menținerea cotei 0 de impozitare pentru spectacole și manifestări artistice.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/7d258fd2-3a37-4dad-a88d-56180e5fc5ca

Cetățenii care doresc să transmită opinii, recomandări, întrebări o pot face până la data de 13 noiembrie 2024 la adresele primariatm@primariatm.ro  și camelia.crisan@primariatm.ro .

Citeste mai mult

Administrație

Circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin, reluată

Publicat

pe

Primăria Timișoara a reluat circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin.

Lucrările de modernizare s-au finalizat, iar tramvaiele de pe liniile 4 și 8 circulă din nou.

𝐓𝐫𝐚𝐬𝐞𝐮𝐥 𝐭𝐫𝐚𝐦𝐯𝐚𝐢𝐞𝐥𝐨𝐫:

𝐋𝐢𝐧𝐢𝐚 𝟒:

Calea Torontalului (Ciocanul) – Matei Basarab – Amforei – Cetății – Balta Verde – Mendeleev – Circumvalatiunii – Piata 700 – Piața Libertății – Hotel Continental – Prefectură – 3 August 1919 – Piața Traian – Fabrica de Bere – Banatim – Podeanu – Fabrica de Detergenți – Mecatim – Piața Ghe. Domășnean (AEM).

𝐋𝐢𝐧𝐢𝐚 𝟖:

Gara de Nord – bd. Regele Carol I – Piața A.Mocioni – Piața Sfânta Maria – Parcul C. Sylva – Piața N. Bălcescu – Piața Crucii – Strada Cluj – Sala C. Jude – Deliblata – Banatim (str. 1 Decembrie 1918) – Banatim (Calea Stan Vidrighin) – Podeanu – Fabrica de Detergenți – Mecatim – Piața Gh. Domășnean (AEM).

Tramvaiele 4, 8 și 9 au capătul de linie la Ghe. Domășnean (AEM), ca urmare a efectuării lucrărilor privind relocarea buclei de întoarcere de la Ciarda Roșie care face parte din obiectivul: „Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică, Calea Buziașului, Timișoara“.

Linia 23 autobuz se suspendă, pentru că a fost introdusă doar pe perioada lucrărilor la Calea Stan Vidrighin.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

Șapte spații comerciale în cartierele Cetate și Fabric, de închiriat. Regulamentul, la aprobat

Publicat

pe

Șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate și Fabric urmează să fie scoase la licitație pentru închiriere de către Primăria Timișoara, pentru o perioadă de 5 ani.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pe site-ul Municipiului Timișoara și va fi supus votului Consiliului Local. Odată aprobat, data licitației va fi anunțată în timp util pentru a oferi ofertanților o perioadă de minim 20 de zile pentru depunere. Licitația cu strigare va fi deschisă, iar oferta câștigătoare va fi cea cu cel mai bun preț.

„Timișoara nu poate avea cartiere istorice vibrante fără antreprenori și firme care muncesc zilnic să ofere servicii sau produse de calitate. În acest moment avem mai multe spații pe care vrem să le valorificăm și căutăm operatori serioși, să vină, să liciteze și să dea acestor imobile un nou suflu. Ne vom asigura de o procedură transparentă și corectă”, anunță primarul Dominic Fritz.

Invităm să participe orice persoană juridică (persoane fizice autorizate, asociații familiale sau întreprinderi individuale) interesată să desfășoare activități comerciale în zona centrală.

Spațiile disponibile, cu prețurile de pornire a licitației, sunt următoarele:

  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 89 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 38,74 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, în suprafață de 128,76 mp – 13,30 euro/mp/lună
  •  str. Augustin Pacha nr. 1, SAD 6, parter, în suprafață de 145,1 mp – 9,63 euro/mp/lună
  •   str. Emanuel Ungureanu nr. 5, SAD 1, parter și subsol, în suprafață de 226,33 mp – 9,2 euro/mp/lună
  •   str. Dacilor nr. 13, SAD 1, parter în suprafață de 92,41 mp – 10,64 euro/mp/lună
  •   str. Ștefan cel Mare nr. 33, parter, în suprafață de 21 mp – 9 euro/mp/lună

În aceste locații vor putea fi desfășurate diverse activități comerciale sau de servicii, cu excepția celor de tip vânzare de produse second-hand, jocuri de noroc, amanet și schimb valutar. În plus, pentru cele cinci spații din cartierul Cetate este exclusă funcțiunea de farmacie, iar pentru spațiile de pe str. Alba Iulia nr. 2 nu se permite funcțiunea de bar/restaurant.

Ofertele trebuie să includă și o garanție de participare, echivalentă cu două luni de chirie. Valoarea de piață a spațiilor a fost evaluată de o firmă specializată, contractată de administrația locală, APPRAISAL & VALUATION S.A.

În cazul în care licitația pentru un spațiu nu primește cel puțin două oferte calificate, Primăria Timișoara va relua procedura, conform legii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite